COMEMORAREA PATRONULUI SPIRITUAL AL ACADEMIEI FORTELOR TERESTRE




      Academia Fortelor Terestre, mandra continuatoare a traditiilor primei scoli de ofiteri ce a functionat incepand cu data de 13 iunie 1847, avea sa primeasca numele patronimic Nicolae Balcescu, la 13 decembrie 1952. Decizia alegerii a venit ca o recunoastere a meritelor avute de revolutionarul Nicolae Balcescu in toate domeniile in care s-a manifestat, pe de o parte, dar a insemnat si o deosebita onoare pentru toti cei ce au urmat cursurile scolii de ofiteri, din 1952 pana in prezent.
      Istoricul, scriitorul si revolutionarul Nicolae Balcescu avea sa se stinga din viata la 29 noiembrie 1852, iar azi, 29 noiembrie 2013, comunitatea academica militara sibiana a facut un gest de nobila aducere aminte, organizand, la implinirea a 161 de ani de la trecerea in nefiinta, un ceremonial militar si un simpozion spre comemorarea patronului spiritual al institutiei. Intr-o atmosfera solemna, a fost depusa o coroana de flori la monumentul ridicat in memoria lui Nicolae Balcescu in incinta academiei, iar preotul militar al garnizoanei a oficiat rugaciunea de pomenire a ilustrului revolutionar, pentru ca, in finalul ceremonialului militar, detasamentul de onoare, constituit din studenti ai academiei, sa prezinte onorul, defiland si acordand respectul cuvenit personalitatii celui care a fost Nicolae Balcescu.
      Aula academiei a gazduit urmatorul moment al zilei, acolo unde, istorici si oameni de cultura, au sustinut diverse prezentari ce au avut rolul de a reaminti celor prezenti ce a insemnat Nicolae Balcescu pentru romani si pentru Romania. Astfel, domnul colonel (r.) prof.univ.dr. Alexandru BABOS, fost rector al academiei si un bun cunoscator al istoriei neamului, a avut interventia intitulata "Nicolae Balcescu, revolutionar pasoptist al Tarii Romanesti". Interventia domniei sale a fost urmata de cea a domnului locotenent-colonel lector univ.dr. Florin SPERLEA -"Revolutia de la 1848 si elita politico-militara". "Nicolae Balcescu, vector al valorilor europene in spatiul romanesc" a fost urmatoarea interventie, avandu-l drept autor pe domnul conf.univ.dr. Eugen STRAUTIU, iar ultima, dar nu cea mai lipsita de importanta si inedit, a fost interventia domnului conf.univ.dr. Mihai SOFRONIE "Nicolae Balcescu, personalitate a Epocii Moderne a Romaniei".
      Le multumim tuturor interlocutorilor pentru amabilitatea de care au dat dovada fiindu-ne oaspeti si contribuind la sublinierea importantei eforturilor facute de Nicolae Balcescu spre unitatea si neatarnarea neamului romanesc.
      Glorie eterna si vesnica pomenire!

Home