"SIBIU EDUCATIONAL FESTIVAL"




      "Umbrela" sub care s-au organizat manifestarile culturale, artistice, sportive si educative ale anului 2013, "SIBIU SMART" care a avut in prim plan tineretul, elevii si studentii, s-a dovedit a fi suficient de "incapatoare" pentru toate unitatile de invatamant ale burgului sibian, liceeni si studenti deopotriva avand ocazia de a se manifesta in domenii dintre cele mai variate.
      "SIBIU EDUCATIONAL FESTIVAL" manifestare planificata in intervalul 20 22 noiembrie, reuneste, din nou, intr-o maniera salutara, invatamantul sibian, si nu reprezinta altceva decat o buna oportunitate de prezentare a ofertei educationale, un schimb de experienta benefic tuturor partilor implicate, atat reprezentantilor mediului preuniversitar cat si ai invatamantului de licenta.
      Ziua de 20 noiembrie a fost dedicata unui Trade-Show educational si a cuprins oferta educationala a orasului, de la ofertele de studiu ale liceelor si facultatilor, la ofertele de cursuri de formare, specializare si dezvoltare profesionala, manifestare de la care nu putea lipsi Academia Fortelor Terestre "Nicolae Balcescu", unitate de invatamant reprezentativa a Sibiului.
      Interesul manifestat de vizitatori a fost entuziasmant, reprezentantii academiei prezenti la manifestare fiind extrem de ocupati cu oferirea tuturor detaliilor despre ceea ce inseamna sistemul militar, posibilitati de integrare in acest sistem, oferta educationala si multe altele.
      21 noiembrie este ziua dedicata angajatorilor, urmand ca, vineri, 22 noiembrie, incepand cu orele 18.00, Sala Thalia sa gazduiasca Gala "Educatiei Sibiene", manifestare menita a recompensa valorile autentice, elevii si studentii sibieni care s-au facut remarcati pe parcursul anului 2013.
      Salutam initiativa organizatorilor, apreciem deschiderea dovedita, in conditiile in care oferta a fost facuta (si) "concurentei" in domeniu, si ne exprimam dorinta extinderii parteneriatului universitar, spre dezvoltarea si afirmarea cetatii sibiene.

Home