GLORIE ETERNA EROILOR NEAMULUI!




      Astazi, 6 ianuarie 2014, va fi savarsita slujba de pomenire, iar mai apoi va fi condus pe ultimul drum, eroul Gl.bg.(r.) Geratimusz MORAR. Nascut la 15 octombrie 1916, Geratimusz Morar a petrecut 1068 de zile pe Frontul de Est, in timpul celui deľal Doilea Razboi Mondial. A facut parte din Batalionul 17 Vanatori de munte, din Brigada a IV-a Vanatori de Munte, iar din 22 iunie 1941 pana in 1944 a luptat in Ojeva, in Basarabia, a trecut in Ucraina, a fost ranit la Mariopol, a ajuns in Crimeea, a mers la Kerci, apoi in Sudac, a ajuns la Sevastopol, a luptat in Caucaz, a ajuns la Ceaplinka, Simferopol, Eupatoria. In toata aceasta perioada cumplita de razboi, a fost ranit de 5 ori, a aparut pe lista disparutilor si, mai mult, parintii l-au crezut mort. Din 1941 pana in 1944 nu a fost deloc acasa si nici nu a corespondat cu familia, asa ca, atunci cand s-a intors in satul natal, a aflat ca toata lumea il credea mort, iar in cimitir exista o cruce cu numele lui.
      O poveste de viata impresionanta, un erou care si-a pus viata in joc in mai multe randuri, un caracter demn de toata aprecierea, care merita sa pastram un moment de reculegere in memoria sa, un ostas adevarat ce va ramane, cu siguranta, un erou al neamului, un exemplu de jertfa, devotament si dragoste de tara.

Odihneasca-se in pace!

Glorie eterna eroilor neamului!

Home