MASA ROTUNDA ORGANIZATA IN ACADEMIA FORTELOR TERESTRE



      Departamentul Administratie Publica, Stiinte Economice si Sociale din cadrul Facultatii de Management Militar din Academia Fortelor Terestre "Nicolae Balcescu", a organizat, in data de 21 martie 2014, Masa rotunda cu tema: "Eficientizarea integrarii curriculare a disciplinelor in cadrul specializarii Administratie publica".
      Manifestarea a avut drept obiective evidentierea rolului si a importantei fiecarei discipline curriculare in formarea competentelor profesionale ale studentilor de la specializarea Administratie publica, identificarea posibilelor abordari interdisciplinare, in vederea cresterii nivelului de sistematizare, coerenta si continuitate in elaborarea curriculei specializarii Administratie publica, respectiv constientizarea necesitatii asigurarii unei pregatiri profesionale a studentilor de la specializarea Administratie publica corespunzatoare atat evolutiei actuale a administratiei publice, cat si cerintelor angajatorilor.
      Dezbaterile participantilor au vizat aspecte cuprinzand contributia fiecarei discipline universitare la formarea profesionala a ofiterilor absolventi ai specializarii Administratie publica, corelatiile intre teorie si practica in cadrul disciplinelor universitare, relatia dintre disciplinele fundamentale, de specialitate si complementare in cadrul curriculumului specializarii Administratie publica si compatibilitatea intre specializarea universitara si specialitatea militara a studentilor de la Administratie publica.

Home