Stafeta veteranilor


      "Stafeta veteranilor" este proiectul unui grup de oameni inimosi care s-au reunit sub denumirea de "Invictus Romania", gratie dorintei de a schimba mentalitatea oamenilor, de a-i determina sa fie mai buni, mai preocupati de binele semenilor aflati in suferinta.
       La "Stafeta Veteranilor" participa peste 50 de militari romani impartiti in echipe, care au pornit intr-un maraton de aproape 800 de km, de la Bucuresti la Carei. Startul s-a dat in data de 19 octombrie din fata Universitatii Nationale de Aparare "Carol I" si se va incheia la Carei, in data de 25 octombrie.
      Stafeta, compusa din doua drapele tricolore pe care sunt brodate mesajul "Sacrificiul impune respect!, va fi purtata de echipele "Invictus Romania" pe traseul: Bucuresti Ploiesti - Sinaia Brasov Fagaras Cincu - Sibiu - Alba Iulia - Cluj Zalau si Carei, refacand in mod simbolic traseul parcurs de armata romana in campania de eliberare a Transilvaniei de Nord-Vest si a Romaniei, in anul 1944.
      La Sibiu, stafeta va ajunge in data de 21 octombrie, in jurul orei 19.00, cand membrii echipei din Cincu o vor preda, in incinta Centrului de Instruire pentru Comunicatii si Informatica "Decebal", echipei din garnizoana noastra. Spre Alba Iulia stafeta va pleca in data de 22 octombrie, in jurul orei 8.00.
      "Echipa Sibiu" este compusa din 10 membri si va purta cele doua drapele pe distanta de 111 km, de la Sibiu la Alba Iulia, pe traseul: Sibiu Poplaca Orlat Sibiel Saliste Apoldul de Jos Ludos Rosia de Secasi Berghin Alba Iulia.
      Misiunea "Invictus Romania" este de a trimite cel putin un luptator ranit in Afghanistan sau Irak la editia viitoare a jocurilor paralimpice Invictus. Pentru realizarea acestui deziderat, toti doritorii pot face donatii online pe numele echipele aflate in maraton. Schimbarea stafetei la Sibiu, este un eveniment la care pot participa toti doritorii, militari sau civili, tineri sau varstnici.
      Deviza sub care se desfasoara acesasta actiune deosebit de nobila este "Pentru ca sacrificiul impune respect ! PENTRU CA PUTEM !"
      Succes militarilor romani! La multi ani Armatei Romaniei! Onoare si glorie eroilor neamului!

Donatii echipa Sibiu

Home