RESPECT!



              :  Foto: Cosmin ROMAN


      In fiecare an, incepand din 2007, pe 29 aprilie, sarbatorim Ziua Veteranilor de Razboi. Acesta este momentul cand comemoram jertfa inaintasilor si, totodata, aducem omagiul nostru celor care au realizat cu propriul sange implinirea visurilor acestei natiuni.
      Traditia de a cinsti si omagia venerabilii ostasi ai tarii isi are originea in initiativa Regelui Carol I, din urma cu 112 ani, cand, in baza prevederilor Conventiei de la Geneva a statelor europene, instituia titlul de "Veteran de Razboi", in onoarea combatantilor acoperiti de glorie pe redutele Razboiului de Independenta.
      Veteranii de razboi sunt imaginea vie a bunicilor sau strabunicilor nostri. Ei sunt cei care poarta amprenta greutatilor vietii si, tot ei, sunt cei care gasesc mereu energia de a ne povesti faptele de eroism la care au luat parte, pentru a nu ne lasa nici o clipa sa uitam de datoria sacra pe care o avem fata de tara.
      Astazi, 29 aprilie 2014, structurile militare din garnizoana Sibiu, in colaborare cu autoritatile publice locale si centrale, au participat la ceremonia de depunere de coroane si jerbe de flori organizata intru sarbatorirea veteranilor de razboi (un titlu cu sonoritati grave si solemne, pline de cinste si respect, asociat valorilor supreme: PATRIE, ONOARE, DATORIE!), tezaurul Armatei Romaniei si al neamului romanesc, acei eroi care au demonstrat ca iubirea de tara este cea mai nobila virtute, pentru care merita si trebuie sa luptam pana la sacrificiul suprem.
      La ceas aniversar, pornite din suflet si cu recunostinta, adresam tuturor veteranilor de razboi aprecierea, respectul si, cu evlavie si piosenie, ne inclinam in fata domniilor lor, eroi ai neamului romanesc!

Home