Revista 1/2001 - Premise ale realizarii unei capacitati europene autonome de aparare


Premise ale realizarii unei capacitati europene
autonome de aparare
Cpt. Teofil Ispas


    1. Politica externa si de securitate comuna. Evolutii ale U.E.O.
    Deposedata de dreptul de a-si dezvolta orice fel de structuri militare, imediat dupa semnarea Tratatului Atlanticului de Nord pentru o lunga perioada de timp, U.E.O. nu s-a manifestat pe scena europeana. Impulsurile reactivarii apar la inceputul anilor ´80, in contextul preocuparilor Comunitatii Europene de a se concentra asupra unei politici de aparare comune si manifestarii tendintei statelor europene de a crea pilonul european in cadrul N.A.T.O. Prima actiune concreta in acest sens este elaborarea din initiativa presedintelui François Mitterand, a ,,Memorandumului Frantei" cu privire la U.E.O. si trimis guvernelor statelor membre. Ideea documentului este ca ,,U.E.O. este singura instanta europeana competenta in materie de aparare". Rezultatul, a fost reactivarea Consiliului de Ministri al U.E.O., alcatuit din ministrii de externe si ministrii apararii din statele membre.
    ,,Declaratia de la Roma", din octombrie 1984, a Consiliului de Ministri cuprinde noile obiective politice si schimbarile structurale ale organizatiei. S-a stabilit, ca misiune principala, definirea identitatii europene de securitate si aparare, confirmând astfel dorinta membrilor de cooperare si armonizare a punctelor de vedere asupra problemelor specifice legate de securitatea europeana.
    Reunit la Haga, in octombrie 1987, Consiliul U.E.O. a adoptat o ,,Platforma asupra intereselor europene in materie de securitate", in care isi afirma in mod solemn hotarârea de a dezvolta pilonul european al N.A.T.O., oferind, in acelasi timp, o dimensiune de securitate si aparare pentru o Europa integrata. Platforma defineste si raporturile dintre U.E.O. si N.A.T.O., precum si cu alte instante si precizeaza modalitatile de largire a U.E.O. si conditiile necesare intaririi rolului sau, ca forum unde vor avea loc dezbateri asupra problemelor de aparare si securitate.
    U.E. instituita prin Tratatul de la Maastricht, completat cu Tratatul de la Amsterdam, are stabilit printre altele si obiectivul afirmarii pe scena internationala, in special prin punerea in practica a unei politici externe si de securitate comuna, incluzând definirea in timp a unei politici de aparare, care ar putea conduce, la momentul potrivit, la o aparare comuna. Conform aceluiasi tratat, politica externa si de securitate comuna ( P.E.S.C. ) constituie unul din pilonii U.E., alaturi de Comunitatea Europeana si Afacerile Interne si de Justitie.
    Obiectivele P.E.S.C. sunt:

    Metodele P.E.S.C., spre deosebire de metoda comunitara, proprie integrarii economice, se contureaza prin cooperarea sistematica intre statele membre, pentru conducerea politicilor si prin punerea graduala in practica a unor actiuni comune, in domeniile in care statele membre au interese in comun.
    In acelasi timp, statele isi asuma angajamentul de a sprijini activ si fara rezerve P.E.S.C., de a se abtine de la orice actiune contrara intereselor Uniunii, de a veghea la conformitatea politicilor lor nationale cu pozitiile comune, de a se informa reciproc asupra oricaror probleme de politica externa si de securitate si de a sustine pozitii comune in cadrul organizatiilor internationale.
    Competentele si procedurile privitoare la P.E.S.C. se concentreaza in principal spre Consiliul European (sefii de state si de guverne) care ii defineste principiile si orientarile generale. Consiliul U.E., asistat de un Comitet politic, prin decizii luate in unanimitate, pun in aplicare orientarile generale.
    In titlul V, art. J.4, paragraful 1 din T.M. se stipuleaza ,,Uniunea Europeana cere Uniunii Europei Occidentale, care este parte integranta a dezvoltarii Uniunii, sa elaboreze si sa duca la indeplinire deciziile si actiunile Uniunii, cu implicatii in domeniul apararii". Se mai precizeaza, ca P.E.S.C., nu afecteaza caracterul specific al politicii de securitate si de aparare a anumitor state membre si respecta obligatiile ce decurg pentru anumite state din Tratatul Atlanticului de Nord.
    Ministrii Afacerilor Externe si ai Apararii din statele membre ale U.E./U.E.O., reuniti lânga Berlin, au adaugat si dat publicitatii, la 19 iunie 1992, ,,Declaratia de la Petersburg", care, pe baza Tratatului de la Maastricht, enunta liniile directoare pentru dezvoltarea viitoare a organizatiei. Membrii U.E.O. se angajeaza sa sustina actiunile de prevenire a conflictelor si de mentinere a pacii, in cooperare cu alte institutii de securitate. S-a hotarât crearea unei Celule de Planificare Militara si punerea la dispozitie a unor unitati militare operative din trupele de uscat, aviatia militara si din marina militara, care vor ramâne dislocate pe teritoriile de origine, dar, la nevoie, vor actiona impreuna sub comanda U.E.O..
    Aceste forte, constituite intr-o structura comuna (F.A. W.E.U. – Forces anwerable to W.E.U.) urmau sa indeplineasca trei tipuri de misiuni : umanitare sau de evacuare a resortisantilor; de mentinere a pacii si de gestiune a crizelor, inclusiv operatiuni de restabilire a pacii. Misiunea principala a Celulei consta in pregatirea operatiunilor sub egida U.E.O., la care se adaugau si responsabilitatile pe linia gestionarii F.A. W.E.U. si a actualizarii regulilor de angajare.
    Cu aceeasi ocazie, in scopul extinderii cooperarii U.E.O. cu tarile din Europa Centrala si de Est, Consiliul de Ministri a invitat ministrii Afacerilor Externe si ai Apararii din aceasta zona sa formeze un ,,Forum de Consultare", care s-a reunit pentru prima oara la Londra, pe 14 octombrie 1992.
    Urmatorul pas in realizarea componentei de aparare a U.E. s-a facut cu ocazia reuniunii la nivel inalt a Aliantei Atlanticului de Nord, din 1994, de la Bruxelles, când statele N.A.T.O. si-au exprimat sprijinul deplin fata de dezvoltarea unei ,,Identitati europene de securitate si aparare" si fata de ,,pilonul european al Aliantei" prin intermediul U.E.O., ca o componenta a U.E., N.A.T.O. a fost de acord sa puna la dispozitia U.E.O. infrastructura si baza materiala a N.A.T.O. din Europa, in special mijloacele de comunicatii si cercetare strategica prin satelit, pentru organizarea si desfasurarea unor eventuale operatiuni militare in spatiul Europei, exclusiv sub autoritatea U.E.O. In contextul acceptarii I.E.S.A. a fost introdus si conceptul de ,,Forte Operative Inter-arme Multinationale (C.J.T.F.), destinat ducerii operatiunilor militare organizate si conduse de U.E.O., cu folosirea facilitatilor N.A.T.O. Conditia este ca, dupa utilizare, aceste facilitati sa revina sub controlul N.A.T.O.
    In planul securitatii europene si euro-atlantice au loc doua procese: realizarea I.E.S.A. in cadrul N.A.T.O. si a P.E.S.C. in cadrul U.E. Acestea sunt concepte complementare si nu concurentiale, de unde si principiul ,,separabil, dar nu separat" de N.A.T.O. in privinta utilizarii fortelor si mijloacelor.
    Din evolutia organizatiei face parte si decizia Consiliului Uniunii de a crea un Comitet Militar cu scopul de a intari si clarifica rolul sefilor Statelor Majore ale Armatelor.
    Din acest moment pentru o perioada de timp, cele doua aliante militare distincte – una exclusiv europeana, U.E.O., si una euroatlantica, N.A.T.O. – vor coexista, vor coopera, dar nu se pot confunda si nu au raporturi de subordonare una fata de alta. Reuniunea din mai 1994, de la Luxemburg, a adoptat „Declaratia de la Kirchberg" prin care „Forumul de Consultare" este suspendat, iar celor 9 tari din Europa Centrala si de Est li se acorda statutul de partener asociat. Are loc o structurare pe patru paliere:     „Declaratia de la Ostend" din 19 noiembrie 1996, este un document de referinta ce atesta cresterea U.E.O. Reprezinta un punct de plecare in declansarea unei operatii importante, integrarea industriilor de aparare din statele membre ale U.E. si pe aceasta baza, aparitia unei piete de armament unice, cu reglementari legislative standard. Este declansat procesul de regrupare, restructurare si concentrare a industriilor militare din spatiul U.E. – ca fundament material al U.E.O. si crearea pietei unice, integrate, de armament a U.E./U.E.O.
    ,,Declaratia de la Rhodos" din mai 1998, constata definitivarea realizarii tuturor instrumentelor operationale care sa-i permita U.E.O. organizarea si desfasurarea de operatiuni militare sub conducere proprie. Referirile la relatiile dintre N.A.T.O. si U.E.O. cuprind convingerea ca ,,Alianta Atlanticului de Nord continua sa constituie baza unui concept colectiv de securitate potrivit prevederilor Tratatului de la Washington – si va ramâne forumul principal de consultatii intre aliati, intr-un context in care aliatii europeni isi asuma responsabilitati sporite pentru propria lor securitate si aparare".
    Raportul reuniunii Consiliului European, din 3-4 iunie 1999, a propus integrarea cât mai rapida a U.E.O. in U.E., ca o prima etapa si ulterior crearea unei armate europene. Liderii nord-europeni au considerat ca episodul ,,Kosovo a confirmat pe deplin necesitatea si chiar urgenta afirmarii unei Europe a Apararii, care sa actioneze fie in sânul Aliantei Atlantice, fie de maniera autonoma, in functie de natura crizelor".
    Proiectul elaborat la summit-ul de la Helsinki, din 10-11 decembrie 1999, afirma disponibilitatea statelor membre de a dezvolta mijloacele care le vor permite sa faca fata in mod autonom, gestiunii militare si nemilitare a crizelor. Fata de N.A.T.O., forta ce va fi creata va opera in concentrare si in totala transparenta, in scopul principal de a evita repetarile sau eventualele paralelisme. Aceasta cooperare si transparenta deplina si integrala intre U.E. si N.A.T.O. va fi definita tinând seama de nevoile tuturor membrilor U.E., precum si de cele ale altor state. Problemele care apar tin de pozitia U.E. fata de N.A.T.O. si de competentele exacte ale noilor structuri specific europene, carora le va da nastere aceasta optiune, de situatia tarilor membre din U.E. si de a celor care fac parte din N.A.T.O. dar nu inca din U.E..
    Amintim ca, in prezent, Austria, Finlanda, Irlanda si Suedia fac parte din U.E., dar nu si din N.A.T.O., pe când Turcia, Islanda, Polonia, Cehia si Ungaria sunt membre N.A.T.O., dar nu fac parte din U.E..
    Documentele discutate si aprobate la Feira (Portugalia), in iunie 2000, ating si dimensiunea relatiei de securitate dintre U.E. si N.A.T.O. si contin propuneri concrete asupra eventualelor modalitati de implicare a tarilor care nu sunt membre N.A.T.O. sau U.E. in situatiile de criza monitorizate de U.E.. Ca modalitati de consultare si cooperare cu N.A.T.O., Consiliul U.E. a propus crearea a patru ,,grupuri de lucru ad-hoc" intre cele doua parti, in problemele identificate in acest context: securitate, capacitati militare, modalitati ce permit accesul U.E. la bunurile si capacitatile N.A.T.O., si definirea aranjamentelor permanente de consultare U.E.-N.A.T.O.. Prioritatea pentru U.E. este partea civila a managementului de criza, prin dezvoltarea instrumentelor de interventie si reactie precum si crearea unei forte de reactie rapida, acest lucru permitând U.E. sa isi sporeasca sprijinul acordat in operatiuni conduse de organizatii internationale si regionale. S-a decis de asemenea crearea unui ,,Comitet de Management al Crizelor Civile", copie a unui organism existent deja in cadrul N.A.T.O., infiintarea unei structuri permanente politice si militare si construirea unui sistem european de supraveghere prin satelit, menit sa reduca dependenta actuala fata de sistemul american de informatii.
    Pe 13 noiembrie 2000 s-a semnat la Marsillia actul de deces al U.E.O., care si-a cedat prerogativele U.E.. Concret, Institutul de Studii Strategice din Paris si Centrul de Sateliti de la Torrejan , Spania, vor trece sub autoritatea U.E.. Transformarea U.E.O. se va realiza progresiv, urmând a fi incheiata la 1 iulie 2001. Statul Major al U.E.O. va fi dizolvat de indata ce va fi instituit cel al U.E.. Totusi, cea dintâi va mentine o structura care va continua sa functioneze pentru a veghea la garantarea apararii reciproce, iar U.E. se va concentra asupra operatiunilor de gestionare a crizelor. In acelasi timp, s-a aprobat crearea a trei organe politico-militare europene permanente, care trebuie sa fie operationale pâna in vara anului 2001: un comitet politic si de securitate, un comitet militar si un stat major. Au fost stabilite mecanismele de evaluare a fortei comune de reactie rapida, pe care au decis sa o infiinteze pâna in 2003 si a relatiilor permanente pe care le propun Aliantei si altor 15 tari europene din estul continentului, pe baza ,,principiului fundamental al autonomiei de decizie a U.E.".
    Viitoarea Forta de Reactie Rapida este o structura militara conceputa sa se implice in prevenirea si solutionarea conflictelor regionale, cu un efectiv minim de 60.000 de militari care sa poata fi mobilizati in maxim 60 de zile si desfasurati in zona de conflict pe o perioada de un an de zile. Aceste forte vor putea fi folosite pentru misiuni ale U.E., cât si pentru misiuni ale N.A.T.O. Statele candidate la aderare au fost invitate sa participe la aceasta forta, vor avea dreptul sa trimita trupe in cadrul F.R.R., insa nu vor putea participa la luarea deciziilor. Se discuta in acest sens despre crearea unei structuri consultative, in care sa fie cooptate si statele candidate.
    Contributia statelor U.E. la realizarea F.R.R. a Europei este anuntata a fi urmatoarea: Germania – 13.500 de militari, Marea Britanie – 12.000 de militari, Franta – 12.000 de militari, Italia si Spania – câte 6.000, Olanda – 5.000, Grecia – 3.000, Finlanda si Suedia – câte 2.000, Belgia, Irlanda si Portugalia – câte 1.000, iar Luxemburg – 500. Danemarca si Austria, tari neutre, nu doresc sa participe la F.R.R.. Acestora li se adauga avioane de lupta si nave militare, numarul nefiind precizat inca.
    Eforturile pentru dezvoltarea identitatii europene demonstreaza o crestere a ponderii, raspunderii si nivelului fizic de implicare a europenilor in ceea ce ei definesc ,,afaceri europene care trebuie girate de europeni". Pentru realizarea acestui obiectiv ambitios trebuiesc depasite atât reticentele aliatului transatlantic, cât si cele interne legate de problemele suveranitatii nationale si cheltuielile militare. In privinta bugetelor militare, chestiunea nu consta in cresterea acestora, de catre statele U.E., ci in mai eficienta lor folosire, caci, desi europenii folosesc cam jumatate din cele 290 de miliarde de dolari alocate apararii de S.U.A., capacitatea lor militara reprezinta cam o zecime din cea a americanilor.
    Presedintele francez Jacques Chirac sublinia ca un sistem cu adevarat multipolar ,,nu poate exista decât daca U.E. devine ea insasi o putere reala. „Dupa crearea euro, trebuie deschis un al doilea mare santier", cel al Europei Apararii: „Kosovo a confirmat pe deplin necesitatea si chiar urgenta afirmarii unei Europe a Apararii, care sa actioneze fie in sânul Aliantei Atlantice, fie de maniera autonoma, in functie de natura crizelor. „Episodul Kosovo este invocat si de Zbigniew Brzezinskz, care, relevând slaba capacitate militara a U.E., afirma ca: ,,pentru a fi un partener al Americii in sistemul international care se naste, Europa trebuie sa se uneasca, sa se integreze nu numai din punct de vedere economic, ci si politic si militar."
    Premisele unei armate europene exista si sunt perfect operationale, ele functionând acum in cadrul structurii N.A.T.O., integrate in Comandamentul Suprem al fortelor aliate din Europa, sub forma Corpului de Reactie Rapida (A.R.R.C.), constituit din divizii nationale, divizii de cooperare si divizii multinationale.

    2. Actiuni comune in domeniul industriei de aparare
    O identitate europeana reala de securitate si aparare presupune formularea unei politici comune in domeniul apararii, aceasta incluzând o viziune si o actiune comuna in zona industriei de aparare.
    Pe 11 mai 2000, Comisia Europeana a autorizat proiectul crearii companiei E.A.D.S., in care vor fuziona competentele unora dintre cele mai puternice companii europene din domeniul industriei militare: francezii de la Aerospatiale-Matra, germanii de la Daimler-Chrysler AG si spaniolii de la Sociedad Estatal de Participaciones Industriales. Domeniile de activitate sunt aeronautica, telecomunicatii, industria spatiala si de aparare.
    Piata pe care va opera E.A.D.S. este cea a avioanelor comerciale, a echipamentelor de telecomunicatii, a elicopterelor comerciale si militare, a industriei spatiale, armelor teleghidate, avioanelor fara pilot folosite in cadrul operatiilor militare, a avioanelor militare si a echipamentelor electronice destinate sectorului apararii. Aceasta societate, in calitate de contractant principal european si de furnizor direct, va prelua productia echipamentelor necesare dotarii europene, fiind vorba de un sector in care superioritatea ofertei americane era incontestabila, in raport cu industriile nationale de armament europene. Competentele E.A.D.S. vor acoperi ,,sectoarele transport strategic, culegere de informatii, comanda si control", asigurând independenta de miscare a noilor structuri militare europene.
    Referindu-se la necesitatea unificarii productiei de armament europene, in cadrul unui discurs tinut la ,,Bundesakademie f?r Sicherheitspolitik“, Javier Solana spunea (in mai 2000):
    ,,Criza din Kosovo a fost un semnal de alarma pentru liderii politici si pentru opinia publica din Europa. A aratat slabiciunile capacitatilor militare colective si nationale din Europa. Cu toate ca detin un numar suficient de forte militare, europenii pot produce doar o mica parte a capacitatilor de care au nevoie, pentru a le transporta si sprijini, pentru a le permite sa asigure managementul sfidarilor de securitate cu care ne confruntam acum si pe viitor."
    Un prim impuls l-a constituit hotarârea germano-franceza de a da unda verde constructiei avionului militar de transport A 400 M. Monopolul american in domeniul avioanelor de transport militare este spart de noul program aeronautic, exclusiv european, posibil datorita decizie Germaniei si Frantei de a cumpara impreuna 125 de avioane A 400 M, coroborata cu optiunile ulterioare ale Marii Britanii, Turciei, Spaniei. Belgiei si Italiei. Numarul comenzilor se ridica la 288 de avioane. Vor participa la constructia avionului de transport militar european Airbus Industrie, Aerospatiale Matra (Franta), B.A.E. Systems (Marea Britanie), Daimler Chrysler Aerospace Airbus (Germania), Alenia (Italia), FLABEL (Belgia), CASA (Spania) si TAI (Turcia). Singurul partener american cert, Grunnman, asigura radiolocatorul de cercetare terestra.
    Expertii sunt de parere ca pentru aplicarea in practica a noilor strategii militare, va fi nevoie foarte rapid de dezvoltarea si productia unui nou tip de armament si a unor noi tipologii de echipamente electronice, destinate mai ales operatiunilor pe termen scurt, in mediu urban sau ,,extrem de ostil", cu un accent deosebit pe actiuni de desant, care sa asigure o maxima mobilitate trupelor.
    Reactia S.U.A. nu a intârziat sa apara. Intentia companiei britanice B.A.E. Systems, componenta a recent constituitului consortiu European Aeronautic Defence and Space (E.A.D.S.), de a prelua sectorul Aerospace Electronics Systems al gigantului american Lockheed Martin, a intâmpinat rezistenta personala a secretarului pentru aparare William Cohen. Nu pretul de 1,6 miliarde de dolari al tranzactiei a constituit obiectul luarii de pozitie, ci consecintele previzibile imediate si pe termen lung ale cedarii unei companii, a unui sector sensibil al apararii S.U.A., detinatorul celor mai inalte tehnologii in domeniul luptei electronice. Tranzactia este considerata cu atât mai delicata cu cât vizeaza si uzinele Sanders, specializate in echipamente electronice de cercetare si supraveghere si sisteme de spionaj.

    3. Relatiile intre U.E. si N.A.T.O.
    Actuala arhitectura de securitate europeana reflecta trasaturile esentiale ale mediului geopolitic in care se deruleaza: tranzitia catre sistemul international multipolar, competitia intre puteri in spatiul euroatlantic pentru redistribuirea rolurilor; adâncimea integrarii in U.E.; tentativele Federatiei Ruse de a mentine statutul de mare putere pe arena mondiala si de a ocupa pozitii cheie in structurile europene de securitate.
    Securitatea se bazeaza atât pe stabilitatea politica, dar si pe cea militara, acestea fiind complementare. Un sistem mobil de securitate europeana va putea fi edificat numai daca vor fi consolidate cele doua componente.
    Politica de securitate bazata pe cooperare (specifica O.S.C.E.) renunta la orice idee de a impune stabilitatea prin mijloace de confruntare. Scopul este promovarea cooperarii in vederea prevenirii conflictelor in sfera politica si a reducerii pericolului confruntarii armate. De asemenea, mai are scopul de a evita escaladarea potentialelor conflicte, punând un accent deosebit pe promovarea deschiderii si a transparentei.
    Apararea si securitatea colectiva, pe de o parte, si securitatea bazata pe cooperare, pe de alta parte, sunt instrumente fundamental diferite, dar complementare, ale politicii internationale de securitate. Aplicarea principiului subsidiaritatii, in organizarea securitatii europene, presupune luarea in calcul a unui sistem de securitate multietajat: U.E., O.S.C.E., N.A.T.O. si O.N.U. Angajarea pe unul sau mai multe din aceste nivele va depinde de specificul sarcinilor de securitate avute in vedere. Necesitatea unei corelari, a optimizarii cooperarii intre diferitele institutii de securitate devine mai evidenta ca oricând. Evolutiile in U.E., competitia dintre U.E. si N.A.T.O., posibilitatea ca interesele nationale ale unor state occidentale sa prevaleze asupra celor comune, evaluarea securitatii de pe pozitii ideologice si nu financiare, lipsa unei diviziuni corecte a muncii intre statele participante, sunt principalii factori care influenteaza edificarea unui sistem eficient in domeniul securitatii europene.
    Progresele institutionale, evidentiate in subcapitolele anterioare, dau o forma concreta contributiei europenilor la securitatea euro-atlantica. Nivelul de interoperabilitate pe care se intemeiaza relatiile intre U.E. si N.A.T.O. dau continut capacitatii europene colective de gestionare a crizelor.
    Realizarea I.E.S.A. este un proces ireversibil al carui cadru institutional va fi construit prin dezvoltarea relatiei existente intre N.A.T.O. si U.E., pe masura ce procesul de constituire a unei politici comune de securitate si aparare se va dezvolta. Chiar daca toate statele membre N.A.T.O. au recunoscut ca este necesar ca europenii sa dispuna de capabilitati militare, independente de contributia S.U.A., pentru promovarea politicii externe si de securitate comuna a U.E., a existat temerea ca aceasta ar putea duce la crearea unei aliante pur europene si la discriminarea statelor europene, care sunt membre ale N.A.T.O., dar nu si ale U.E., precum si la o dublare a asumarii sarcinilor si alocarii resurselor de catre N.A.T.O. si U.E. Dezvoltarea I.E.S.A. in cadrul N.A.T.O. si aplicarea principiului crearii unei forte europene, ,,separabile, dar nu separate", afirmat in iunie 1996, la Consiliul Nord-Atlantic de la Berlin, sunt destinate evitarii acestor probleme.
    Formula aprobata la Washington, in 1999, ofera europenilor mai multa greutate in luarea deciziilor in cadrul Aliantei, iar U.E. (pâna in 2000 U.E.O.) instrumentele de care are nevoie pentru a-si indeplini misiunile asumate. Aceasta se intemeiaza pe urmatoarele elemente:

    In comunicatul summit-ului de la Washington, din 24 aprilie 1999, respectându-se prevederile Tratatului de la Amsterdam si a Declaratiei de la St. Malo, sunt formulate urmatoarele principii:     Pentru aplicarea ultimului principiu, in situatia in care Alianta nu este angajata militar, se are in vedere incheierea unor acorduri care sa reglementeze: accesul la capacitatile de planificare ale N.A.T.O.; disponibilitatea capacitatilor prestabilite si a realizarilor comune ale N.A.T.O. in folosul operatiunilor conduse de U.E.; identificarea optiunilor de comanda europeana, dezvoltarea rolului D.S.A.C.E.U.R. si asumarea eficienta si deplina a responsabilitatilor; adaptarea sistemului N.A.T.O. de planificare a apararii, in scopul disponibilizarii fortelor pentru operatiuni conduse de U.E..
    In noul concept strategic al Aliantei Nord-Atlantice se considera ca, dezvoltarea unei politici externe si de securitate comuna, care include elaborarea progresiva a unei politici comune de aparare, asa cum s-a cerut in Tratatul de la Amsterdam, este compatibila cu politica comuna de securitate si aparare, stabilita in cuprinsul Tratatului de la Washington. Cresterea mediului de securitate este direct proportionala cu sporirea responsabilitatilor si capacitatilor aliatilor europeni, cu accent pe securitate si aparare.
    Dezvoltarea I.E.S.A. in cadrul N.A.T.O., presupune din partea aliatilor europeni o contributie mai coerenta si mai eficienta la misiunile Aliantei, o intarire a parteneriatului transatlantic, o actiune autonoma, de la caz la caz, si, prin consens, sub controlul politic si conducerea strategica a U.E., sau altfel convenite. In aceasta idee, cooperarea in dezvoltarea unor concepte operative noi, ramâne esentiala pentru a formula raspunsurile adecvate la provocarile la adresa securitatii. Aranjamentele practice detaliate si evitarea duplicarii capacitatilor si elementelor de aparare sunt elemente cheie ale unei colaborari aliate strânse .
    La rândul sau, U.E. (prin Declaratia statelor membre ale U.E.O. care sunt si membre ale U.E., despre rolul U.E.O. si despre relatiile sale cu U.E. si cu N.A.T.O., Maastricht, 10 decembrie 1991) se declara ,,gata sa dezvolte relatii de lucru strânse intre U.E.O. si Alianta si sa intareasca rolul, responsabilitatile si contributia statelor membre U.E.O.in sânul Aliantei", ceea ce inseamna o echilibrare a ,,burden sharing"-ului (a impartirii poverii) intre S.U.A. si Europa, dorita de americani din motive bugetare si de europeni din considerente politice. Doua sunt directiile principale, identificate in prima instanta si avute in vedere de europeni: eliminarea dependentei fata de N.A.T.O. in domeniul militar si cresterea operabilitatii U.E. prin ameliorarea interoperabilitatii fortelor nationale; derularea unui program de exercitii si de antrenamente impreuna cu N.A.T.O. si eliminarea insuficientelor in materie de comunicatii si de observare prin satelit.
    Oficialii N.A.T.O. ,,cred ca in ultimii 10 ani Alianta a descoperit faptul ca prapastia tehnologica dintre fortele armate americane si cele ale natiunilor europene devine din ce in ce mai mare. Acest lucru este legat de know-how-ul tehnologic, dar si de faptul ca, dupa razboiul rece natiunile europene si-au redus fortele militare, stiind ca nu mai exista un pericol imediat venit din partea Uniunii Sovietice. Dar, campania aeriana din Kosovo a conturat limpede in mintea europenilor, ca, in abordarea intr-o maniera moderna a managementului de criza si in asigurarea unei maniere moderne „de desfasurare a unei campanii in astfel de zone dificile, au un mare deficit fata de americani" (Klaus P. Klaiber, seful diviziei „probleme politice" din N.A.T.O.). Lista dificultatilor cu care s-au confruntat aliatii in Kosovo, au convins europenii ca trebuie sa lucreze foarte repede in rezolvarea problemelor legate de capacitatile moderne de management de criza : comunicatii, transport aerian rapid, operatiuni aeriene de recunoastere.
    Un subiect important pentru ambele organizatii, dar si pentru tarile Europei Centrale, este procesul de extindere a celor doua organizatii. Se doreste ca procesele de extindere sa fie compatibile si sa se consolideze reciproc, datorita manifestarii efectului cumulativ al garantiilor de securitate ale art. 5, al Tratatului de la Bruxelles modificat si cele ale art. 5 al Tratatului de la Washington . Pentru executarea articolului 5 al Tratatului de la Bruxelles modificat, toate tarile vizate trebuie sa fie membre N.A.T.O. Când inca mai functiona U.E.O. S.U.A. se opunea admiterii unor noi tari in U.E.O., cu statutul de membrii cu drepturi depline, daca acestea nu erau membre N.A.T.O. De aceea este posibil ca extinderea U.E. sa depinda pe viitor de cea a Aliantei, pentru a se evita, asa cum se apreciaza, obtinerea unor garantii de securitate din partea N.A.T.O. prin mijloace ,,oculte".
    Decizia europenilor de constituire (pâna in 2003) a unei forte comune de reactie rapida, cu organisme distincte, separate, de planificare militara, a nemultumit profund Washingtonul, care considera ca, astfel, pozitia sa preponderenta in cadrul Aliantei Atlantice, determinata inclusiv de contributia financiara masiva, va fi mult slabita. Nemultumirea si-a gasit clar expresia in aprecierile dure ale ministrului american al apararii, William Cohen: ,,nu poate exista un grup separat de interese al U.E. in N.A.T.O.", nu trebuie sa existe ,,structuri paralele sau redundante, deoarece aceasta va slabi alianta".
    Exprimându-si indoiala ca U.E. ar putea capata autonomie militara, prestigiosul politolog Zbigniew Brezezinski prezinta cele zece sfaturi de baza pentru politica americana fata de Europa: aliatul natural si principal al Americii ramâne Europa; esentiala pentru realizarea unui echilibru durabil in Eurasia este o Europa atlantista; S.U.A. nu ar trebui sa se opuna crearii unei capacitati europene autonome de aparare, chiar daca aceasta este putin probabil de a fi realizata intr-un viitor apropiat; uniunea politica dintre aliati este mai importanta decât intarirea capacitatilor N.A.T.O.; nu trebuie luata nici o decizie in privinta desfasurarii unui scut antiracheta pâna nu se obtine consensul aliatilor din N.A.T.O. pe aceasta tema; S.U.A. trebuie sa sprijine largirea aliantei in Europa dar nu dincolo de aceasta zona; mizele largirii europene sunt mai importante pentru S.U.A. decât cele ale progreselor facute in directia unificarii europene; realizarea concertata a largirii N.A.T.O. si cea a U.E.; trebuie avuta in vedere perspectiva aderarii atât la N.A.T.O., cât si la U.E. a Turciei, Ciprului si Israelului; nici o tara nu trebuie exclusa a priori de la posibilitatea de a adera la Alianta Nord-Atlantica sau la U.E. (din ,,Lumea Magazin", nr. 12/2000, p. 49);
    Tot mai multe voci autorizate sunt de parere ca realitatile geopolitice si strategice ale inceputului de secol XXI, impun abandonarea evaluarilor de tipul ,,ce a facut S.U.A. pentru Europa" si acceptarea modelului ,,ce va face S.U.A. impreuna cu Europa".