SPRE O DEFINIRE SI CUNOASTERE A PARADIGMEI, CONCEPT FUNDAMENTAL AL CUNOASTERIISTIINTIFICE

 
Dr. Dumitru BATAR

 

Abstract:

Scientific knowledge, using paradigms specific to the evolution of the knowledge domains, has to define the paradigm, and after that to use its role. Known like a scientific, remarkable and recognized achievement, for a practical base, any paradigm supposes a lot of standard applications of a theory optional approached.
As a result of the growing up at the scientific discipline, a paradigm requires: the forming and evaluation of a development model of the discipline; the reconstitution of its domain; the setting up of a new type for the research act, as for a new group of researchers with specific concepts and methodology.

Paradigma este un alt element de care trebuie sa tinem cont in orice incercare de studiere si deci de definire a modelului cultural.
Dimensiunea sociologica a modelului cultural ne propune perspectiva paradigmelor sociologice care ne atrag atentia atat asupra suportului empiric cat si asupra continutului teoretic al oricarui discurs sociologic cu pretentie de enunt stiintific (s.n.). Depasind cele trei dimensiuni ale lui G. Ritzer ca trei tipuri de paradigme: paradigma faptului, paradigma definitiei, paradigma comportamentelor sociale [1], Th. Kuhn [2] considera paradigma ca o realizare stiintifica ce se manifesta ca un set caracteristic de convingeri si preconceptii si care poate indeplini functii de cunoastere atribuite in mod obisnuit regulilor impartasite in comun. Urmarind o definire a paradigmei cunoscutul epistemolog ne propune 3 posibilitati de incercare:

Paradigma se constituie ca o realizare stiintifica remarcabila pe care o comunitate stiintifica o recunoaste pentru un timp baza a practicii. Asemenea realizare isi impune doua atribute:

  1. determina genul de probleme cu sens in disciplinele respective;
  2. propune metode legitime prin care ele pot fi abordate;
Ofera modele din care apar anumite traditii coerente de cercetate stiintifica;
  1. Paradigma presupune o multime de aplicatii standard ale unei teorii (sau/si o multime de ilustrari repetate) si qvasi-standard ale unei teorii in aplicatiile lor conceptuale, observationale si instrumentale.
  2. Paradigma contine o totalitate de optiuni (ontologice, epistemologice, metodologice – instrumentale) care spun prin reguli cercetatorului cum arata urmeaza. Asemenea optiuni se manifesta ca o retea de conceptii, teoretice, instrumentale, comune unei comunitati stiintifice si care se supun membrilor acestor comunitati.
  3. Paradigma reprezinta un punct de vedere epistemologic, care fundamenteaza teoretic un mod de explicare a unor fenomene, aspecte ale existentei (exemplu: punctul de vedere al ui Descartes sau Newton).
Aparitia si cunoasterea unei prime paradigme intr-o disciplina este rezultatul maturizarii acestei discipline si determina in continuare o noua evolutie a sa in: In existenta lor paradigmele se impun atat asupra cercetarilor stiintifice cat si in domeniul cercetarilor teoretice prin modalitati specifice:

A. Cercetarea empirica bazata pe paradigme urmareste:

  1. determinarea mai exacta a acelor fapte deja cunoscute, pe care o paradigma le-a identificat si nu oricum, ci ca deosebit de revelatoare despre natura si evolutia elementelor supuse investigatiei;
  2. cautarea si depistarea unor lucruri noi, fapte, elemente care sa fie supuse comparatiilor cu predictiile teoriei;
  3. impulsionarea unor experimente in lumina unei paradigme care sa conduca la diminuarea si eliminarea unor ambiguitati, neintelegeri, confuzii si la rezolvarea unor probleme insuficient rezolvate sau nerezolvate in perioadele anterioare.
B. Paradigma influenteaza cercetarea teoretic prin:
  1. folosirea teoriei existente pentru predictia unor informatii factuale de o valoare intrinseca;
  2. formularea unor noi aplicatii ale respectivei teorii sau o prezicere mai clara a unora existente;
  3. Recunoasterea si impunerea pe plan teoretic a paradigmei respective.
Un aspect distinct in rolul paradigmelor in evolutia cunoasterii il constituie in conceptia lui Kuhn raportul lor, evolutia investigatiilor teoretice, aplicative. Astfel paradigmele nu sunt invatate in mod abstract, ci neaparat in functie de studiul unor aplicatii si de asemenea utilizand practica rezolvarii de probleme.
Un alt aspect pe care-l pune in discutie autorul „Structurii revolutiei stiintifice" il constituie relatia unei paradigme cu anumite evolutii contradictorii ale investigatiilor stiintifice. Astfel cand cercetarea ajunge la constatari experimentale care contrazic prezumptiile (si deci asteptarile) unei paradigme, aceasta cercetare trebuie sa le trateze ca pe probleme sau dificultati de inlaturat si nu ca pe probleme care sa incerce sa infirme respectiva paradigma (in limbajul lui Kuhn – contra exemple). Din acest aspect putem sustine, conform lui Kuhn, ca progresele in fundamentarea si aplicarea paradigmei nu reprezinta confirmari iar anomaliile nu ar reprezenta informari ale paradigmei, ci reprezinta rezolvarea unor probleme puzzle. Astfel in continuarea cercetarilor se va urmari rezolvarea acestor probleme puzzle si nu testarea si necreditarea paradigmei.
Aceste aspecte nu trebuie sa nu conduca la ideea ca o anumita paradigma poate evolua fara nici un fel de problema, nediferind de evolutia atat a cercetatorilor stiintifici cat si a unor fenomene, procese sociale. Si Kuhn recunoaste ca pot aparea semne de susceptibilitate fata de o anumita paradigma sau chiar tendinte de informari si inlaturari care sa conduca la crize ale paradigmei. Asemenea situatii por fi vazute prin semne ca:
  1. Prezenta unor anomalii severe si indelungate care sa se transforme in obiecte ale cercetarilor stiintifice.
  2. Aparitia si proliferarea unor cursuri alternative ale paradigmei.
  3. Exprimarea unor indoieli la adresa metodelor utilizate ca si adresa solutiilor standard.
  4. Aparitia unor neintelegeri, dificultati conceptuale care sa conduca la o redefinire a lor.
  5. Exprimarea unor idei cu caracter general, abstract, „recursul la filozofie" si la filozofarea asupra problemelor cercetate.
  6. Necesitatea rediscutarii fundamentelor intregii intreprinderi teoretice si practice.
In asemenea conditii se impune pregatirea unei noi cercetari care sa conduca la adaptarea unor noi paradigme, in orice stiinta sau domeniu nu putem accepta doar eliminarea unei paradigme ci neaparat trebuie pusa problema descoperirii si recunoasterii altei sau altor paradigme. Iesirea sau rezolvarea crizei se poate realiza fie prin rezolvarea problemei si deci afirmarea unei noi paradigme sau abandonarea acestei probleme si recunoasterea paradigmei existente si deci eliminarea oricaror susceptibilitati.
Important pentru intreaga evolutie a cunoasterii stiintifice este intelegerea inlocuirii unei paradigme cu o alta, trecerea de la o paradigma veche la una noua care constituie pentru intreaga comunitate (nu numai stiintifica) o „Revolutie stiintifica". Acest fapt ne face sa sustinem ca evolutia intregii cunoasteri stiintifice se realizeaza in contextul incompatibilitatii si incomensurabilitatii teoriilor si /sau paradigmelor ceea ce determina o noua redefinire a stiintei respective in urma acceptarii unei noi paradigme. Schimbarea unei paradigme se concretizeaza intr-o adevarata schimbare a conceptiilor despre lumea existenta, a schimbarii modului de a vedea si intelege aceasta lume.
Un autor care pune in discutie rolul paradigmei mai mult in perspectiva metodei de cunoastere este Edgar Morin [3], care considera ca o paradigma controleaza atat trairile si rationamentele cat si spatiul cognitiv, intelectual si cultural in care se formeaza aceste trairi. Din aceste optiuni putem accepta ca o asemenea paradigma controleaza atat exprimarea si continutul unei trairi ca si modul in care aceste teorii pot fi demonstrate practic. Nu ies de sub incidenta si coercitia unei paradigme nici membrii unei comunitati care cunosc, gandesc si actioneaza in functia de paradigmele pe care spatiul cultural le a produs.
Propunand o definitie, Morin sustine ca paradigmele sunt agenti organizatori radicali ai sistemelor de idei [4]. Asemenea definitie ne propune sa fim de acord cu N. Tonoiu [5] si sa acceptam caracterul:
  1. semantic – dat disponibilitatii paradigmei de a determina inteligiblitate, semnificanta si sens;
  2. logic – paradigma operatii logice dominante;
  3. ideologic – paradigma se vrea principiul prim de a) selectie, b) asociere, c) eliminare, care determina conditiile de fundamentare si actiune a ideilor.
Rezulta din aceste afirmatii ca o asemenea paradigma, orienteaza, controleaza, determina, guverneaza atat conduitele mentale, cat si sistemele de idei care i se impun [6]. De retinut este raportul pe care-l surprinde autorul, dintre paradigma si logica, spiritul logic, raport in care paradigma nu numai ca nu tine de logica, spirit logic dar impune o anumita logica a sa, un spirit logic propriu. Prin aceasta logica proprie paradigma organizeaza intr-un anumit mod si de aici gruparea si regruparea teoriilor stiintifice datorita capacitatii ei de a construi axiome, de a determina si retine concepte stiintifice.
Chiar daca au un caracter general si universal paradigmele se pot diferentia dupa sfera lor de contributiune sau dupa nivelele de generalitate si profunzime. Ceea ce le fundamenteaza si le constituie unitatea lor sunt caracteristicile lor:
  1. paradigmele nu sunt falsificabile in unitatea lor, chiar daca unele teorii pot fi falsificabile;
  2. orice paradigma dispune si uzeaza de principiul autoritatii axiomatice si de un principiu de excludere a enunturilor, ideilor, care nu i se conformeaza si pe care nu le recunoaste;
  3. pentru ca se situeaza intr-o zona a inconstientului paradigma este invizibila - doar inteleasa ca organizator invizibil al nucleului sau teoria sau teoriile stiintifice;
  4. paradigma actioneaza in mod ocult – impune supunere prin suprarationament etc. – in fapt supunerea este fata de ea;
  5. propune o neorientare in realitate considerand realitatea pe care o explica logic si conceptual ca apartinandu-I si existand ca atare, eliminand irealul, aparentul;
  6. faptul ca o paradigma este invizibila este si nevulnerabila – nu poate fi invins ceea ce nu poate fi vazut;
  7. paradigmele intre ele sunt de neinteles si de neacceptat – o paradigma isi este doar siesi inteligibila;
  8. orice paradigma exista prin sine - este regenerativa pentru a exista si exista pentru a se regenera;
  9. o paradigma determina fundamentarea unei conceptii despre lume, a uni mod de a intelege lumea in care traim;
  10. o paradigma fiind invizibila si invulnerabila este si invincibila – Nu paradigma este atacata, contestata, distrusa, ci anumit element, concept, teorii care sunt contrazise si eliminate contribuie la erodarea si contestarea unei paradigme.
O analiza complexa asupra paradigmei, ca problema de epistemologie sociologica, a fost realizata de catre cunoscutul sociolog R. Boudon. Pornind de la intelegerea paradigmei ca limbajul care foloseste exclusiv propozitii de tip „Daca A (anterior lui B) atunci B" sau limbajul care include enunturi despre reprezentarea pe care subiectul o are despre stari de lucruri concepute de el ca putand rezulta din actele lui [7] autorul propune o definitie mai completa prin care intelege paradigma „limbajul in care sunt formulate teoriile sau eventual subansambluri importante de teorii emise in cadrul unei discipline" [8]. In analiza efectuata Boudon distinge doua familii de paradigme cu cate 4 tipuri fiecare:

A. Paradigme interactionaliste - care urmaresc sa explice ac~iunile indivizilor umani de la cauze la evolu~ie. Aceasta familie cuprinde 4 tipuri:

A1. Paradigme interactionaliste de tip marxian (de la forma teoriilor si nu de la continutul teoriilor marxiste) care considera actiunile individuale „ca nu sunt legate", ca sunt „de asa natura incat pot fi conduse de agentul social fara ca acesta sa fie obligat sa ia in considerare efectele lor asupra celuilalt" [9];
A2. Paradigme interactionaliste de tip tocquevillian care sustin valorizarea alternativelor actiunii, analizand-o de la date ce caracterizeaza sistemul social din care fac parte indivizii si nu acestea;
A3. Paradigme interactionaliste de tip mertonian care sunt caracterizate: A4. Paradigme interactionaliste de tip weberian, in care „anumite elemente ale actiunilor trebuie sa fie analizate cu ajutorul unor elemente anterioare actiunilor" [11], care pot fi considerate netriviale si indispensabile analizei. B. Paradigme de tip determinist - care interpreteaza un „comportament observat la un subiect" social exclusiv pornind de la elemente anterioare comportamentului cauza [12] - cu o finalitate secundara si fara o virtute explicativa. B1. Paradigme deterministe de tip functionalist sunt caracterizate: B2. Paradigme de tip determinist hiperculturaliste, corespund unei reduceri care face din actiune rezultanta, exclusiva a unor elemente anterioare actiunii. Atunci inseamna ca o actiune a unui subiect este rezultatul faptului ca intr-o anumita perioada el a interiorizat anumite norme si valori;

B3. Paradigme deterministe de tip realist - totalitar (realismul - totalitar sustine „intregul ca o fiinta" care-si exercita constrangerile si ramane eterogen pentru constiintele individuale, J. Piaget) considera structura preferintelor individuale dependente, de date sociale care caracterizeaza sistemul in care este inclus individul. In acest fel o actiune considerata un comportament de alegere sau de decizie, trebuie sa fie considerata ca produsul real al determinismului realizat de catre structurile sociale asupra conduitelor, comportamentelor individuale. Rezulta de aici ca individul nu ramane decat un suport al structurilor sociale fara nici o libertate de alegere.

B4. Paradigme determinist metodologice, in care sunt folosite propozitii „A (anterior lui B) explica B" [13].

 In sociologie sunt cunoscute in mod preponderent doua modalitati de a defini paradigma, ale sociologilor T. Parsons si R. K. Merton. T. Parsons defineste paradigma sociologica sub forma unei sistematizari a cunostintelor care explica mecanismele proceselor dintr-un sistem social dat [14]. Aceste cunostinte vizeaza indirect legile sociale si pot fi utilizate pentru elaborarea teoriei sociologice si de aici a unor legi sociologice. Sustinem deci ca paradigma sociologica ne orienteaza spre cunoasterea acelor procese care pot fi relevante si consistente pentru elaborarea si fundamentarea unei teorii a sistemului social, propunandu-se regulile necesare pentru a formaliza si formula enuntul cu caracter de lege.
Un mod restricitv in definirea paradigmelor ne propune R. K. Merton care le concepe ca un schelet logic al unei teorii cu rang mediu de generalizare obtinut prin codificare teoriilor sociologice elaborate antecedent [15]. Codificare in conceptia mertoniana presupune doua etape: (a) ordonarea si (b) sistematizarea ideilor, rezultatelor cunoasterii sociologice pana in momentul elaborarii teoriei paradigmatice. Ar putea fi pusa intrebarea (pentru care am sustinut modul restrictiv al lui Merton) de ce doar teoriile de rang mediu si nu si cele generale ar putea forma acel schelet logic al suportului paradigmelor? Sustinem pozitia ca paradigma poate fi inteleasa ca un model (s.n.) teoretic si empiric, dar desi abstract, uneori nu rupt de realitate, care este utilizat pentru a fi folosit la verificarea validitatii enunturilor empirice corespunzatoare relatiilor cu teoriile [16].

Bibliografie

Inapoi la cuprins