RELATIA CONFLICT - RAZBOI - LUPTA ARMATA

Col. prof. univ. dr. Alexandru Babos
Lt. col. drd. Ionel Barbulescu

Resumé:

De nos jours, le phénomène „guerre" suppose non seulement l'action militaire – le combat armé – mais aussi des actions politiques et diplomatiques, économiques, idéologiques et psychologiques.
Même dans ces circonstances, c'est le combat armé qui occupe la place centrale, par ses lois spécifiques, par le caractère et la sphère de ces lois.

    Se poate afirma ca in permanenta sa transformare „Istoria omenirii – afirma Handrik Willem von Loom – este povestea unei creaturi flamânde in cautarea hranei. Oriunde s-a gasit de mâncare, s-a dus si omul si si-a asezat acolo cortul" [1]. In circumstantele enuntate, umanitatea, in anumite situatii, mai mult sau mai putin precizate istoric, a recurs la forta (violenta), fie ca factor de protectie, fie ca factor de satisfacere a unor „apetituri" politice, economice, teritoriale, prestigiu etc. Ea constituie unul din polii actiunii omului, care, in opozitie cu iubirea „rezuma sensul profund al vietii umane" si „…este cheia moralitatii" [2] in societate. „Viata umana se misca intre legea amorala a violentei, care este caracter dominant, si legea morala a iubirii, care este recesiva (…). Dualismul recesiv violenta-iubire poate imbraca o alta haina, mai stralucitoare, mai generala, dar mai putin determinata: conflict-armonie. Lumea este plina de conflicte, inapoia carora lucreaza recesiv armonia. Viata omului se desfasoara in zbuciumul conflictelor, dar ea nu inceteaza de a visa si a nazui cu privirile atintite spre armonie si pace" [3]. Pentru intreaga viata sociala, constrângerea, violenta ramâne fundamentala, iar iubirea ca principiu etic pastreaza rolul recesiv, desi superior ca valoare. Realitatea domina, idealitatea este recesiva.
    Societatea omeneasca este un sistem de existenta in sfera fenomenelor vietii, in care conflictul este prezent, cu efecte disruptive asupra interactiunii sociale. Conflictul apare ca un „proces in care individul sau grupul social urmareste sa-si atinga propriile teluri (satisfacerea necesitatilor, realizarea intereselor – de natura: economice, politice, religioase, etnice, rasiale, divergente sau incompatibile – n.a.) prin eliminarea, subordonarea sau distrugerea individului sau grupului care urmareste scopuri asemanatoare sau identice" [4], materializat intr-o serie de fenomene. Cauzele conflictului pot fi de diferite tipuri: inegalitati si discriminari sociale, incapacitatea partilor de a ajunge la un compromis reciproc acceptat legat de pozitia lor in societate, competitia pentru controlul resurselor prime si finite, acces competitional la oportunitati crescute, dorinta de dominare, de putere, de prestigiu.
    In conflict exista intotdeauna constiinta adversitatii, exista o definitie clara a situatiei, ca situatie conflictuala, adversarul este definit in termeni divergenti dintre tendinte, nazuinte si scopuri. Anticiparea negativa care apare dupa contact determina convingerea ca individul sau grupul cu care avem contact reprezinta o amenintare pentru realizarea intereselor si scopurilor noastre, duce la antagonism. Antagonismul poate apararea pe fundalul atitudinilor irationale, pe fundalul iluziilor, pe fundalul tratarii altor indivizi sau grupuri (colectivitati) umane ca o amenintare potentiala si reala. Antagonismul inseamna o opozitie activa fata de actiunile, nazuintele, atitudinile altui individ sau grup. Pot aparea pe baza intereselor divergente, a amenintarii reale. Cu toate acestea, in marea lor majoritate, antagonismele se bazeaza pe imagine, pe teama si anticipari fictive.
    Conflictele nu sunt numai un element distructiv al vietii sociale. Din conflicte se desprind deseori noi sinteze si noi valori. De asemenea, conflictele elimina grupurile, colectivitatile, sistemele de valori si norme care devin un obstacol in dezvoltarea pe mai departe a colectivitatilor.
    Situatia in care se poate stabili o relatie (ecuatie) intre antagonism, violenta, scopuri, obiective si rezultat determina domeniile de cristalizare a conflictului. Notiunea de conflict poate fi raportata la reperele intern, extern (când este vorba de comunitati) economic, politic, militar, cultural etc.
    Conflictul poate cunoaste diferite grade de intensitate, se poate desfasura in mod organizat sau neorganizat, poate fi durabil sau temporar, se poate desfasura in sfera intelectuala, estetica, spirituala sau fizica. Conflictele nu se vor desfasura niciodata singular, exista o imbinare reciproca a acestora. Procesul conflictual poate imbraca diferite aspecte: de lupta, in care se urmareste obligarea adversarului sa-ti recunoasca superioritatea.
    Ca o stare a intregii societati, razboiul, prin evidentierea tipului de relatii sociale care stau la baza lui, reprezinta, in mod incontestabil, o forma specifica de conflict in societate, fapt pentru care este denumit „conflict armat". Razboiul, scrie Jerzy J. Wiatr, reprezinta „…o astfel de stare a societatii in cadrul careia un conflict ascutit cu un grup extern oarecare sau un conflict intern ascutit isi gaseste expresia intr-o ciocnire armata" [5].
    Razboiul se deosebeste de alte tipuri de conflicte, prin trasaturi distincte. O prima trasatura, recunoscuta unanim de teoreticieni, consta in faptul ca partile adverse sunt grupuri sociale – militare si nu indivizi izolati. Trasatura cea mai importanta a razboiului – scrie de pilda G. Bouthoul – „este caracterul sau de fenomen colectiv. In acest sens razboiul se deosebeste si se separa net de actele de violenta individuale" [6]. Important este, in acest tip de conflict social, sa se precizeze partilor beligerante. O alta trasatura, de asemenea recunoscuta de teoreticienii razboiului, o constituie ideea violentei deschise, a folosirii fortei, ca trasatura distincta a conflictului armat. Folosirea violentei in razboi se impune prin caracterul ei organizat, sângeros si distructiv. Pentru ca razboiul sa aiba loc, este necesar ca ambele parti sa recurga la mijloacele violentei militare. Forma de manifestare a violentei in razboi este ciocnirea inversunata, infruntarea cu arma in mâna a partilor beligerante, intr-una sau mai multe lupte sau batalii.
    Trasaturile enuntate trebuie luate in totalitatea lor, intr-o strânsa legatura si interdependenta, lipsa uneia sau alteia dintre aceste trasaturi schimba esenta conflictului armat si ca atare nu mai putem vorbi de razboi.
    „Omul s-a organizat in societate pentru a face razboi si intotdeauna se va vorbi despre el", afirma Adrienne Hytier [7]. Exista o vasta literatura de natura filosofica, politologica, sociologica, militara etc., care consacra razboiului lucrari intregi. El incearca sa raspunda la intrebarea: Este razboiul, in semnificatia lui adânca, un fenomen natural, ineluctabil, asa incât razboiul a fost, este si va fi totdeauna? Este razboiul starea normala a societatii? Este razboiul natural si fatal sau un produs uman, istoric? etc.
    Din raspunsurile date, cu argumente pro si contra, s-au conturat o serie depozitii cu privire la: aspectul istoric, etic, biologic, juridic, politic, economic, teologic, demografic, psihologic, polemologic, energetic; problema „cadrului" (cosmic, biologic, istoric si psihic) si a „manifestarilor tipice" (economice, sufletesti, politice, juridice, ideologice, religioase) ale razboiului; scopurile si cauzele razboaielor; razboiul si pacea, factori creatori si tipurilor sociale fundamentale, metamorfoza scopurilor razboiului, problema victoriei s.a.
    Exista o multitudine de definitii ale razboiului. Deja in 1906 sociologul francez Jean Lagorgette avea strânse mai mult de 150 de definitii; ele s-au multiplicat. Notiunea este folosita atât intr-un sens mai precis, cât si intr-unul mai vag. De multe ori, razboiul este definit in mod simplu ca sinonim al luptei. Definitia propusa de Gaston Bouthoul, initiatorul polemologiei ca stiinta a razboiului, se pare ca este cea mai valida si cea mai utila. „Razboiul – scria el – este o lupta armata si sângeroasa intre grupuri organizate" [8].
    Razboiul este un fenomen complex, studiul sau constituie o enciclopedie a timpului social. Se recunoaste in genere ca razboiul este un fenomen istoric, ca el a aparut determinat de conditiile economice omenesti. „Originea lui (lupta armata – n.n.) este vânatoarea si s-a dezvoltat sub actiunea a doua cauze: diferentierea lingvistica, datorita careia orice om cu care nu se poate comunica prin limbaj este „strainul" (dusmanul) si diferentierea tehnica datorita careia orice om dispune de arme puternice pentru a rapune adversarul" [9].
    In strânsa legatura cu evolutia societatii, razboiul a evoluat atât in continut cât si in fizionomia lui. Astazi, este unanim acceptata afirmatia, partial restrictiva, a lui Clausewitz dupa care razboiul nu este altceva decât „un adevarat instrument politic, o continuare a relatiilor politice, o realizare a acestora cu alte mijloace" [10].
    Razboiul, ca fenomen social-istoric, este analizat prin prisma realitatilor sociale insesi si nu de la aprecierea efectelor lui. Se depaseste punctul de vedere metodologic al Theodiceei (care este punctul de vedere al pacifismului si al antipacifismului). Si dens est, unde malum? Si non est, unde honum?
    Privit ca realitate sociala, se poate constata ca razboiul este unul dintre cele mai complexe fenomene sociale. Aceasta complexitate deriva dintr-un amestec variat de conditii de care atârna succesul sau insuccesul unei lupte. „El este produsul simultan al unor nenumarate forte materiale, morale, intelectuale si economice, cum ar fi: starea fizica a soldatului, starea sanitara, elan sau panica, aprovizionari, anotimp, teren, clima, intâmplare fericita ori intâmplare funesta.
    Razboiul este mult mai mult decât o simpla chestiune de strategie, aprovizionari si armament, caci el rezuma o intreaga epoca istorica, toata stiinta, toata economia, toata cultura, toata tehnica unui timp se oglindeste intr-insul! Caci elementul pur omenesc al razboiului din ce in ce mai mult este inlocuit cu unul rational impersonal, care este instrumentul de lupta. Asa ca adevaratul studiu adâncit al razboiului ar contine o intreaga enciclopedie a timpului, la care ar trebui sa contribuie toate stiintele: geografia, fizica, chimia, mecanica, meteorologia, biologia, medicina, psihologia, etica, istoria, pedagogia, sociologia, dreptul s.a.m.d." [11].
    Fenomenele sociale sunt complexe, ansambluri de fapte sociale corelate si aflate in dinamica. Faptul social este un nivel de a actiona. Din aceasta perspectiva, razboiul ca fenomen social cuprinde un ansamblu de actiuni. Daca la aparitia razboiului, ca fenomen social, se obiectiva doar in actiune-lupta pe parcurs si-a largit sfera de materializare. Astazi, fenomenul razboi cuprinde pe lânga actiunea militara – lupta armata –, si actiuni politico-diplomatice, economice, ideologice, psihologice etc. chiar si in aceste conditii, locul central il constituie lupta armata, prin legile sale specifice, prin caracterul si sfera lor. Lupta armata, actionând din interiorul fenomenului razboi, capatând un caracter atât de distructiv, incât depaseste limitele pe care politica le traseaza acestui fenomen.

BIBLIOGRAFIE

1. Handrik Willem von Loom, Istoria omenirii, Editura Tai-Pan S.R.L., 1993, p. 28
2. Mircea Florian, Recesivitatea ca structura a lumii, vol. II, Editura Eminescu, Bucuresti, 1987, p. 9
3. Mircea Florian, Op. cit., p. 10
4. Jan Szezepánski, Notiuni elementare de socilogie, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1973, p. 392 (Nu exista o unanimitate asupra denumirii conceptului; alaturi sau ca sinonim al termenului „conflict" se folosesc termenii: „opozitie"; „antagonism"; „lupta"; „competitie"; „tensiune"; „disputa"; „diferend" (quarrel); „dezacord"; „controversa" etc.; termenul cu cea mai larga circulatie, folosit de majoritatea autorilor, este cel de conflict).
5. Jerzy J. Wiatr, Socyologia Wojska, Wydawictwo Ministerstwa Obrony Narodowoy, Warszawa, 1964, p. 39
6. Gaston Bouthoul, Traité de sociologie, tom III, Les guerre. Eléments de polémologie, Payot, Paris, 1951, p. 30
7. Adrienne Hytier, La guerre, Bardos, Paris, 1975, p.
8. Cf. Adrienne Hytier, Op. cit., p.
9. Mircea Florian, Op. cit, p. 34
10. Carl von Clausewitz, Despre razboi, Editura Militara, Bucuresti, 1982, p. 67
11. D. Gusti, Opere, vol. IV, Editura Academiei R.S.R., Bucuresti, 1970, p. 138