ROLUL REZERVELOR STRATEGICE
IN ANSAMBLUI STRATEGIEI DE SECURITATE A TARII

Lector univ. Dacian ION

    Abstract:

    Die wesentliche Frage unseres Zeit alter ist die Krugsvorbeugung und die Friedenversicherunng. So lange die Gefahr eines bewaffneter Angriffs weiter bleibt, so lange es in der Wett hei?e, Punkte gibt, setzen sich entsprechende Ma?nahmen durch, f?r die Verstärkung der Landesverteidigungs-fähigkeit

    Mai putin abordata in literatura de specialitate din tara noastra, problema rezervelor materiale capata in mod firesc o deosebita semnificatie teoretica si practica. Importanta acestora, pentru succesul actiunilor militare a crescut direct proportional cu perfectionarea tehnicii, armamentului si mijloacelor de lupta, cresterii amploarei actiunilor militare, a razboiului in general.
    In acceptiunea cea mai raspândita, a face rezerve inseamna "a pune deoparte, a pastra, a conserva." Desigur, continutul si semnificatia conceptului de rezerve sunt diferite in functie de domeniul la care se refera. La nivel national se poate vorbi de un sistem de rezerve care include, in proportii variate, dar strict coordonate, diferite tipuri de rezerve.
    Din timpuri stravechi, preocuparea principala in vederea desfasurarii razboaielor era pentru constituirea rezervelor de alimente pe durate variind in functie de scopurile urmarite de actiunile militare, de posibilitati si timp. Astfel, romanii constituiau rezerve de hrana. Provinciile erau obligate sa formeze depozite cu alimente: unele de mare capacitate (cu alimente si grâu pentru nevoile unui an de zile); altele cu o capacitate mai mica (care stocau grâu pentru o luna); soldatii purtau asupra lor alimente, reprezentând o rezerva pentru 15 zile. In mare parte, nevoile de aprovizionare ale armatei (alimente, echipament, furaje) se asigurau din resursele teritoriului pe care il traversau, practicându-se jaful pe scara intinsa. Aceasta practica a fost pregnant evidentiata de actiunile popoarelor migratoare (gotii, vandalii, hunii, mongolii, tatarii etc.).
    Printre primii comandanti militari care au sesizat importanta constituirii unui minim de rezerve se evidentiaza Ginghiz-Han, care in campania din 1211 dusa impotriva Chinei, ii obliga pe luptatori sa-si creeze rezerve de hrana, iar fiecare calaret sa aiba câte doi cai si mai multe tolbe cu sageti. In acelasi timp, au strâns cirezi de vite pe care le-au indrumat pe traseul pe care urma sa-l urmeze oastea.
    Cu timpul, sistemul de constituire a rezervelor s-a perfectionat, turcii fiind primii care au fixat o ratie zilnica de hrana, au organizat convoaie regulate cu materiale si alimente care urmau trupele, iar pe liniile de mars, au constituit depozite de aprovizionare ce contineau o anumita rezerva de hrana.
    In razboaiele purtate, Napoleon Bonaparte a folosit cu eficienta sistemul magaziilor cu rezerve de alimente care urmau trupele, combinând aceasta cu aprovizionarea pe plan local (din teritoriul pe care se aflau).
    Pâna spre sfârsitul secolului al-XIX-lea, efectivele armatelor fiind relativ mici, iar teatrele de actiuni militare limitate, cerintele pe care le punea armata economiei au ramas reduse, nevoile ei putând fi satisfacute din rezervele facute in perioada de pace, din productia curenta numai a unei parti din economie si din capturi. In aceasta perioada si cheltuielile de razboi au fost reduse.
    In secolul al XX-lea, razboaiele sunt duse cu armate de masa, se foloseste pe scara larga materialul de razboi perfectionat din punct de vedere tehnic. Desi primul razboi mondial a cunoscut o pregatire fara precedent pâna atunci, experienta acestuia arata ca rezervele nu au fost suficiente, fiind epuizate inca din primele saptamâni de lupta, iar diferite actiuni militare au fost amânate, pierdute sau s-a renuntat la ele datorita insuficientei asigurarii logistice. Asa de exemplu lipsa munitiilor i-a obligat pe nemti sa renunte la ofensiva din sectorul Verdunului in 1914, iar aceeasi cauza i-a obligat pe rusi sa opreasca ofensiva care se desfasura cu succes in Carpati in 1915 si sa-si retraga trupele.
    Cerintele armatei fata de economie au crescut considerabil in perioada dinaintea si in timpul celui de-al doilea razboi mondial, datorita sporirii efectivelor, a gradului de dotare cu armament si tehnica de lupta, a consumului de munitii, a accelerarii uzurii fizice si morale a acestora si distrugerilor mari pe care le provocau.
    Experienta istorica a poporului român arata ca in luptele purtate cu dusmanii numerosi si bine inarmati, el a folosit o multime de forme, metode si procedee menite sa anihileze superioritatea inamicului si sa invinga. Documentele istorice atesta ca poporul nostru practica, inca din cele mai vechi timpuri, metoda de a face anumite stocuri, rezerve de diferite materiale, mai ales de alimente, inca de la intemeierea primului stat centralizat dac al lui Burebista. Aceste rezerve erau dispuse in cetati de aparare, asezate pe directiile probabile de invazie ale inamicului, având in acelasi timp si rol de protectie a populatiei si pastrare a bunurilor materiale pentru a nu fi jefuite de cotropitori. In scrierile sale, istoricul Nicolae Iorga a consemnat pe larg practica existenta la domnitorii din tarile românesti de a constitui rezerve materiale: "pe vremea lui Mircea cel Batrân … pentru a se avea, in orice imprejurare, rezerve de hrana, se intrebuinteaza gropi de grâne care se acopera cu pietre … Cetatea Sucevei a lui Stefan cel Mare si a voievozilor ce l-au urmat cuprindea o curte mare, in care se ridica un patrat de cladiri, cu adaposturi pentru ostasi, cu hambare de provizii, cu depozite de arme" In afara de cetati, unde se pastrau rezervele materiale, locuitorii construiau in jurul bisericilor si manastirilor "cetati taranesti", inconjurate cu ziduri si turnuri, pe care populatia satelor le foloseau atât ca adaposturi, cât si ca depozite de provizii in vremuri de restriste.
    Un pas insemnat in asigurarea si folosirea rezervelor materiale s-a facut in razboiul de independenta. Pentru aprovizionarea la timp a trupelor cu mijloace de subzistenta si furaje s-au asigurat depozite regionale, in general câte unul de corp de armata. Deosebit de mare a fost sprijinul populatiei, care, prin sistemul de rechizitii, a dat frontului zeci de mii de vite, cantitati insemnate de cereale, alimente si furaje. Intre variatele si numeroasele forme de contributie a populatiei pentru efortul de razboi, "Ofrandele" in bani si in obiecte de valoare au reprezentat suma de 9.247.055 lei, insemnând mai mult de doua treimi din bugetul Ministerului de Razboi in anul 1877 sau peste 80% din valoarea rechizitiilor, aceasta suma ingaduind alimentarea armatei române pe intreaga durata a razboiului. Razboiul de independenta a pus in evidenta si o serie de concluzii in ceea ce priveste organizarea din timp de pace, pe baze noi, a sistemului de aprovizionare si hranire a trupelor, constituirea in tara a unei industrii de aparare si inzestrarea armatei cu armament modern. In perioada de dupa razboiul de independenta si pâna la primul razboi mondial, statul român a luat masuri de achizitionare din strainatate a unor categorii de armament si materiale care sa includa ultimele tipuri, cele mai perfectionate la momentul respectiv, concomitent cu inlocuirea armamentului portativ model vechi, folosit in razboiul de independenta. Cu toate aceste eforturi, armamentul automat era putin, unitatile românesti fiind mult inferioare celor inamice din acest punct de vedere. La munitii, situatia era mai buna ca urmare a fabricarii acesteia in tara noastra, in Arsenalul si in Pirotehnia armatei. Daca pâna la intrarea tarii in razboi, capacitatile de productie a stabilimentelor militare au satisfacut necesitatile armatei, dupa inceperea primei conflagratii mondiale si intrarea in lupta a trupelor noastre, Ministerul de Razboi a luat masuri de completare a materialelor de razboi care lipseau sau erau insuficiente, trecând la constituirea stocurilor de rezerva cu alimente si alte materiale.
    In perioada interbelica, pentru a contracara pericolul pe care il reprezenta pericolul expansiunii Germaniei naziste si a statelor revizioniste, guvernul român a adoptat o serie de masuri cu scopul de a creste puterea de aparare a tarii, constând in dezvoltarea industriei militare proprii, iar in iulie 1936 s-a adoptat un "plan de stocare a materialelor strategice", de adaptare a industriei in vederea productiei pentru nevoile militare. Cu toate masurile luate, procesul de inzestrare a armatei române s-a desfasurat destul de lent, trupele nu dispuneau de armament antitanc si antiaerian, iar artileria de insotire nu acoperea decât nevoile a 10 divizii. In conditii economice dificile, România a purtat razboiul bazându-se in exclusivitate pe propriile sale resurse si posibilitati, indeplinindu-si, iar in unele domenii depasind chiar sarcinile asumate fata de aliati.
    Intr-o acceptiune generala, rezervele reprezinta cantitati determinate de diferite materii prime, materiale, produse finite etc. care sunt detasate (scoase) o perioada, mai mult sau mai putin indelungata, din circuitul normal al productiei sociale si pastrate in scopul de a fi folosite pentru asigurarea continuitatii productiei si a necesitatilor de consum ale populatiei in cazul unor situatii care nu pot fi prevazute dinainte, cum sunt: calamitati naturale, intreruperea cailor de circulatie internationale, livrarea cu intârziere a unor materiale din import, situatii exceptionale, mobilizare, razboi. Aceste rezerve, prin destinatia lor, se deosebesc de stocurile de materii prime, materiale sau produse care se constituie la nivelul unitatilor economice, ramurilor economiei nationale, in scopul asigurarii procesului de productie.
    Rezervele nationale: sunt constituite din timp de pace si cuprind rezervele materiale (alimentare, materii prime, combustibili, si carburanti-lubrifianti) necesare consumului populatiei si functionarii sectoarelor strategice ale economiei nationale, pentru o anumita perioada de timp determinata. Aceste resurse pot fi folosite si in timp de pace in situatii deosebite, urmând a se completa in termenul stabilit de Guvern (autoritatea care aproba folosirea lor), iar in timp de razboi, pe lânga folosirea publica civila, pot capata si o utilizare in scop militar, ca sursa de aprovizionare teritoriala.
    Conceptia de rezerve economice nationale nu se rezuma insa la constituirea unor stocuri de diferite materiale si bunuri de consum utilizabile in situatii speciale, desi acesta este continutul sau esential, ci include si posibilitatile de crestere a productiei, prin folosirea mai buna a capacitatilor de productie, reducerea consumurilor de materii prime, printr-o mai buna combinare a factorilor de productie, o mai buna folosire a rezervelor geologice de materii prime (titei, carbune, minereuri), nepuse inca in exploatare. Acestea formeaza categoria de rezerve potentiale, ele devin surse efective de crestere economica numai pe masura introducerii lor in circuitul economic.
    Rezervele strategice reprezinta acele rezerve ce se constituie la nivelul unei tari cu scopul de a asigura buna desfasurare a activitatilor economico-sociale in situatii deosebite (calamitati naturale, cataclisme, catastrofe ecologice etc.), precum si in situatii de criza sau razboi. In practica militara, rezervele strategice sunt constituite din categorii de resurse diferite: rezervele materiale nationale; rezervele de mobilizare; rezervele tehnologice de mobilizare; rezervele dispuse in depozite militare; rezervele financiare; rezervele de munca (potentialul demografic); rezervele stiintifice si tehnice. In plus, in situatii de razboi, asa cum dovedeste experienta istorica, sunt folosite toate categoriile de rezerve materiale. Structura lor evolueaza in raport cu nivelul de dezvoltare al factorilor de productie, al progresului tehnico-stiintific si informational, al armatelor, cu intensitatea actiunilor militare etc.
    Rezervele materiale nationale, constituite si administrate potrivit legii, se asimileaza rezervelor de mobilizare astfel: in timp de pace, pentru cantitatile constituite ca stocuri intangibile destinate nevoilor armatei si industriei de aparare, si in timp de razboi, pentru stocurile existente in depozite la data respectiva
    Rezervele de mobilizare sunt proprietate publica de stat, fiind, din punct de vedere militar, acele resurse materiale destinate dotarii, echiparii si hranirii marilor unitati si unitatilor care se completeaza sau se constituie la mobilizare (existente la pace sau care se infiinteaza). O anumita parte din rezervele de mobilizare este asigurata din timp de pace, ea aflându-se la unitatile militare respective, iar cealalta parte se asigura de catre economia nationala (prin agentii economici), prin grija organelor teritoriale civile si militare. Rezervele de mobilizare se mentin pâna in momentul inceperii, desfasurarii si terminarii mobilizarii si operationalizarea structurilor militare carora le sunt destinate. Practic, odata cu trecerea armatei de la starea de pace la starea de razboi, rezervele de mobilizare se ridica din depozite si se transfera marilor unitati si unitatilor militare pentru care s-au constituit din timp de pace. Ele cuprind, de regula, produse greu de aprovizionat sau cu ciclu lung de fabricatie, care se asigura din productia interna sau din import. Nomenclatorul si nivelurile de constituire a rezervelor de mobilizare se aproba de catre Consiliul Suprem de Aparare a Tarii odata cu planul de mobilizare si se actualizeaza anual de catre Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale. Scoaterea sub forma de imprumut a produselor din rezervele de mobilizare se face, in mod exceptional, prin hotarâri ale Guvernului, initiate de ministerele interesate, cu avizul prealabil al Oficiului Central de Stat pentru Probleme Speciale si al Ministerului Apararii Nationale.
    Tinând seama de importanta pe care o au rezervele strategice pentru intarirea si mentinerea permanenta a capacitatii de aparare a tarii, in România exista pâna in 1989 un organ centralizat "Directia Generala a Rezervelor de Stat," care se ocupa cu gestionarea acestora. In prezent, de aceasta problema se ocupa Agentia     Nationala a Rezervelor Materiale, organ central al Guvernului, care gestioneaza o vasta retea de depozite, unde sunt adunate diverse materii prime si materiale, inclusiv produse agroalimentare si care coopereaza si colaboreaza cu Oficiul Central de stat pentru Probleme Speciale, Ministerul Apararii Nationale, Ministerul de Interne, celelalte ministere si organe ale administratiei publice.
    Pregatirea tarii pentru aparare imprima unele trasaturi si actiuni specifice privind crearea rezervelor strategice, cum sunt: asigurarea unui asemenea volum incât sa satisfaca pe un timp cât mai indelungat nevoile de materii prime sau materiale hotarâtoare pentru aparare; dimensionarea si distribuirea lor pe teritoriul tarii in functie de cerintele apararii nationale, avându-se in vedere amplasarea lor in locuri mai greu accesibile inamicului; refacerea lor in permanenta, in concordanta cu nevoile actiunilor militare; stabilirea urgentelor de repartizare si restrictii in folosirea unor categorii de materiale, rationalizarea consumurilor etc.
    Structura rezervelor strategice este determinata de necesitatile vitale ale economiei, fortelor armate si populatiei in situatii deosebite. Din experienta rezulta urmatoarea structura de acumulare a rezervelor strategice: materii prime si materiale de baza pentru productia industriala ce se procura din import; materii prime, materiale, masini si utilaje de baza necesare intreprinderilor civile pentru productia de razboi. (in aceasta categorie vor intra obligatoriu materiile prime si materialele necesare productiei militare); carburantii si lubrifiantii pentru consumul fortelor armate, economiei si populatiei; anumite materiale chimico-farmaceutice pentru combaterea unor epidemii; produse agroalimentare de baza, pentru a se putea face fata unor productii slabe datorate conditiilor de timp si anotimp.
    In principiu, volumul rezervelor strategice se stabileste tinându-se seama de o serie de considerente economice si operative, ca: acoperirea consumului rationalizat al fortelor armate si populatiei cu produse agroalimentare pe o perioada de 3–6 luni, timp in care se apreciaza ca se pot inlatura efectele unor calamitati ori dezastre sau se pot obtine imprumuturi din import; consumul de materii prime si materiale de baza de care are nevoie industria nationala si unii agenti economici privati cu productie de razboi pentru o perioada de sase luni; consumul de carburanti – lubrifianti pentru câteva operatii militare de amploare, terestre, aeriene, maritime (fluviale) sau integrate.
    In ceea ce priveste ordinea de utilizare a stocurilor rezervelor strategice se respecta principiul consumului - in primul rând - din stocurile (resursele) existente in intreprinderi, iar la neajungere sau situatii speciale – prevazute de lege – se va apela la rezervele existente in celelalte depozite, cu respectarea principiilor de refacere rapida a celor consumate.
    Rezervele strategice se pastreaza in depozite centrale, special amenajate, iar constituirea lor pe principiul specialitatii (produse de un anumit tip) permite o intretinere si exploatare mai usoara a lor. Materiile prime si materialele din rezervele strategice sunt intretinute dupa regulile tehnice prevazute de normativele furnizorilor si inlocuirea (improspatarea) lor se face dupa un plan prestabilit, functie de timpul de uzura fizica, morala sau perisabilitate. Paza si apararea lor se face potrivit legii, de catre unitatile Ministerului de Interne, luându-se masuri de intarire a pazei si de mentinere a secretului privind dispunerea acestor depozite (cunoasterea de catre un numar limitat de persoane a locurilor de dislocare al lor).
    Criteriile de constituire si dispunere a rezervelor strategice au o finalitate practica nemijlocita, respectarea lor asigurând echilibrul si ponderea necesitatilor si posibilitatilor, pe baza lor cautându-se si gasindu-se solutiile cele mai adecvate de solutionare practica a problemei alocarii resurselor necesare constituirii acestor rezerve din timp de pace si a unei eficiente intrebuintarii a lor in timp de razboi.
    In prezent, prin folosirea mijloacelor tehnice de lupta moderne, adversarii pot lovi obiective de mare insemnatate strategica, iar delimitarea dintre front si spatele frontului practic dispare. Puterile angajate in conflict vor urmari cu prioritate, slabirea sau distrugerea potentialului economic al adversarului prin toate mijloacele posibile: bombardamente aeriene, focul rachetelor si artileriei cu bataie mare, ocuparea si luarea in stapânire a celor mai importante parti din teritoriu si a unor puncte (obiective) strategice, instituirea – in majoritatea cazurilor – a blocadei economice, pentru limitarea posibilitatilor de aprovizionare din import cu tehnica de lupta si mijloace strategice (materii prime, munitii, combustibili etc.).
    In conditiile actuale este greu de presupus ca dupa inceperea razboiului pot fi puse in functiune imediat un numar mare de noi capacitati de productie militara, asa cum s-a intâmplat in trecut. Pentru statele cu un teritoriu relativ restrâns, va fi dificila practica de a muta unele obiective economice mai in interiorul tarii, pentru a fi ferite de loviturile adversarului. Acest lucru nu mai trebuie luat in calcul, deoarece, mijloacele de lovire pot ataca obiective aflate in adâncimea strategica a adversarului.
    Rolul rezervelor strategice poate fi analizat si din prisma duratei razboiului, aceasta putând fi mai redusa - datorita mijloacelor de lupta moderne cu ajutorul carora scopul poate fi atins intr-un timp scurt – sau mai lunga – datorita echilibrului de forte sensibil egal ori a luptei hotarâte a unuia dintre combatanti.
    Importanta deosebita pe care o au rezervele strategice in situatii de criza sau razboi consta si in faptul ca ele asigura suportul material pentru fortele luptatoare, economia de razboi si pentru populatie. Rezervele strategice asigura libertatea de actiune a fortelor armate in ducerea actiunilor militare, pâna la trecerea economiei nationale la productia de razboi. In acelasi timp, ele dau posibilitatea statului sa intervina oportun pentru rezolvarea unor situatii grele determinate de calamitati naturale, dezastre, ani secetosi etc. care au produs pagube insemnate atât persoanelor fizice, cât si societatii, putând fi utilizate in scop de ajutorare a populatiei afectate.
    Capacitatea de operationalizare a rezervelor strategice este foarte importanta, avându-se in vedere conditiile geoclimatice ale tarii noastre, cât si situatia strategica concreta in care actioneaza fortele armate. Inlaturarea unor limite in folosirea rezervelor strategice se poate face printr-o manevra abila si rapida catre directiile pe care s-a produs agresiunea, sau catre fortele ce vor actiona in zonele vizate de inamic. Acest lucru se poate realiza pe baza unei conceptii unitare si pe baza unor variante studiate din timp, conform scenariilor si planurilor strategice elaborate de organele de conducere strategice.
    Rolul rezervelor strategice este determinant pentru indeplinirea misiunilor ce revin trupelor din gruparea de angajare, cât si pentru materializarea continutului actional al diferitelor procedee de lupta, operative si strategice, folosite de marile unitati pe timpul acoperirii sau pe timpul operatiilor de aparare ori ofensive duse in razboiul de aparare a tarii.