Lege si principiu in actiunea militara

Col.conf.univ.dr. Alexandru Babos
Lt.col.lect.univ.drd. Ionel Barbulescu

    Actiunea legitatilor si principiilor care guverneaza fenomenul lupta armata si totodata tendintele privitoare la normarea militara in mediul razboi si non-razboi reprezinta un ghid al desfasurarii actiunilor militare, un sistem de regularitati a carei manifestare reala o constituie, faptele, evenimentele, situatiile si conditiile obiective proprii luptei armate.
    1. Unele aspecte privind categoria de lege si notiunea de principiu
    Legea reprezinta o „categorie filozofica ce exprima raporturile esentiale, necesare, generale, relativ stabile, repetabile intre laturile interne ale aceluiasi obiect sau fenomen, intre obiecte sau fenomene diferite sau intre stadiile succesive ale unui anumit proces."
    Ea constituie una din formele cele mai importante ale interactiunii universale a fenomenelor, aparând ca un invariant, intrucât legaturile, relatiile care alcatuiesc corpul sau sunt profunde si vizeaza esenta fenomenelor.
    De mentionat este faptul ca legea face corp comun cu masa de fenomene careia ii este proprie; ea nu ramâne nici in urma acestei mase, dar nici nu o devanseaza in vreun fel. De asemenea, ea evolueaza, o data cu cea a masei de fenomene, fapt ce ne determina sa vorbim nu numai de caracterul sau stabil, ci si de evolutia legii ca atare.
    Legea contine necesarul, stabilul esentialul din obiecte, procese, fenomene. Ea fiinteaza in si prin masa de fenomene. Hegel sublinia ca „Legea nu se afla dincolo de fenomen, ci este nemijlocit prezentata de el; regnul legilor este imaginea calma a lumii existente sau fenomenale".
    Imaginea apartinând esentei poate fi cunoscuta pe cale rationala, spre deosebire de imaginea fenomenala care se releva atât pe cale rationala, cât si pe cea perceptiva.
    Intre esenta si fenomen nu exista identitate; ele sunt unite, dar nu identice. Lumea esentelor, deci si a legilor, constituie doar o parte din masa de fenomene care alcatuiesc substratul acestora. Este vorba de acea parte care apartine stabilului, precis conturata, ca si un anumit sens evolutiv si previzibil. Lumea legilor este formata din interactiuni profunde si stabile si reuneste in aceeasi clasa fenomenele si procesele care se supun, in genere aceluiasi mod de manifestare".
    Prin cresterea densitatii si variatiei fenomenelor, legea capata noi posibilitati de dezvoltare.
    In cadrul oricarei legi naturale avem de-a face cu caracterul sau stabil si relativ, cu un grad de invarianta.
    In cadrul legilor sociale predomina caracterul dinamogen si de crestere a complexitatii acestor legi, fiind dominate de probabilism si tendentialitate.
    Ambele tipuri de legi se supun in grade diferite, procesului devenirii in general.
    Pe plan general discutia despre categoria de lege implica intelegerea ei ca lege obiectiva, existenta independent de subiectul cunoscator si ca lege stiintifica in sensul enunturilor nomologice.
    Obiectivitatea este expresia de „…un pattern obiectiv sau o structura obiectiva ce apartine unei clase de fapte (lucruri, proprietati, procese), cu alte cuvinte o relatie constanta sau o retea de relatii constante existente in mod real in natura fie ca noi stim sau nu. Legea in acest sens de structura nomica este un obiect extraconceptual precum este, cum spunea sugestiv Mario Bunge curgerea unui râu. Dar spre deosebire de curgerea râului, legile obiective nu ne semnaleaza de la sine prezenta – ele sunt imperceptibile. Pe scurt, conceptul de lege obiectiva nu are semnificatie empirica, dar descoperirea unor legi obiective poate sa inceapa cu unele observatii empirice".
    Daca obiectivitatea este expresia unui pattern obiectiv, atunci enuntul nomologic nu este altceva decât „…un obiect conceptual, anume un enunt stiintific care satisface anumite cerinte precum: generalitate, precizie, validitate, sistemicitate si se refera sau reprezinta o lege obiectiva".
    Spre deosebire de legea obiectiva ce se manifesta ontic, legea stiintifica este construct gnoseologic cu izvorul in ontic. „Inventarea enunturilor nomologice nu este un act subiectiv, facut la intâmplare, indiferent si independent de pattern-urile obiective. Dimpotriva, enunturile nomologice pot fi caracterizate drept reconstructii – conceptuale ale legilor obiective. De aceea, intre real si conceptual se realizeaza o dubla vehiculare semantica: reconstructiile conceptuale sunt imagini sau reprezentari ale legilor obiective, dar, totodata, ele au valoare euristica, deoarece prin intermediul lor, sunt cunoscute mai bine legile obiective. Din acest punct de vedere enunturile nomologice sunt considerate creatii ale intelectului, care au la baza nu numai fapte observate, ci si materialul conceptual preexistent admis sa reproduca pattern-urile obiective".
    Departajarile aratate sunt necesare din doua puncte de vedere: cunoasterea umana poate formula legi si acolo unde, in realitate sunt simple interactiuni; exista riscul sa se ajunga la formulari care nu presupun prin ele insele si o necesitate.
    Orice lege obiectiva se manifesta independent de vointa si constiinta umana, se desfasoara ca relatie stabila, necesara, generala, esentiala si repetabila, se exprima printr-un enunt sau printr-o formula, in genere printr-o elaborare semantica sau logica.
    Sub aspect gnoseologic, orice lege obiectiva este un construct teoretic, apartinând subiectului epistemic.
    Se poate sublinia faptul ca in timp ce legile realului sunt, exista si se descopera putin câte putin, fara a fi completate cu nimic, enunturile nomologice sau legile stiintei se completeaza putin câte putin.
    Completarea acestor enunturi se datoreaza atât faptului ca realul nu poate fi cuprins, exprimat in intregime prin enunturi, cât si imperfectiunii semantice a limbajelor in care se exprima aceste enunturi.
    Lupta armata ca element central al razboiului este guvernata de legi obiective care actioneaza independent de vointa oamenilor, legi cu un pronuntat caracter specific, a caror incalcare atrage inevitabil pericolul esecului, al infrângerii.
    Lupta armata reprezinta mijlocul militar, violent, esential al razboiului. Actionând din interiorul razboiului lupta armata va fi dominata de legi proprii, care exprima relatiile specifice confruntarii nemijlocite in ansamblul ei sau domeniile acestuia (strategie, arta operativa, tactica), precum si in formele de actiune militara (ofensiv, aparare etc.), relatii ce iau nastere pe câmpul de lupta.
    Legile luptei armate, expresie a (cerintelor) realitatii câmpului de lupta, a cerintelor majore ale organizarii si ducerii actiunii militare, are un caracter obiectiv si sunt formulate ca enunturi nomologice.
    Ele apar ca reprezentând „raporturi esentiale, necesare, generale, repetabile si relativ stabile intre laturile interne ale fenomenului razboi, precum si intre acestea si alte domenii ale vietii sociale, care determina pregatirea si desfasurarea actiunilor militare" si se exprima printr-un enunt sau printr-o formula, in genere printr-o elaborare semantica sau logica.
    In calitatea lor de legi sociale, legile luptei armate fac parte din categoria legilor statistice. Sunt nemijlocit corelate cu masa de evenimente (conditii) existente la un moment dat si ca atare ele nu pot fiinta in absenta acestor conditii.
    Dezvoltarea si consistenta lor este direct proportionala cu masa conditiilor prin care se actioneaza.
    Consistenta se refera la faptul ca interactiunile proprii legilor se multiplica, esentialitatea lor devine din ce in ce mai profunda iar tendentialitatea este marcata de o masa de fenomene, evenimente si intâmplari cu mult mai ample si mai numeroase decât in timpul razboaielor trecute. De asemenea, ele vor disparea odata cu disparitia fenomenului razboi, lucru ce dovedeste caracterul istoric al legilor luptei armate.
    Legile luptei armate exprima continutul si esenta razboiului, independenta relativa si specificul actiunilor militare, reflecta legatura acesteia cu viata economica a societatii.
    Ele se deosebesc de legile naturii si legile societatii; deoarece razboiul constituie un fenomen specific in care pentru indeplinirea scopurilor, dupa un plan prestabilit si cu ajutorul unor structuri militare, are loc o confruntare neintrerupta pentru nimicirea fortelor adverse si pastrarea integralitatii celor proprii.
    Legile luptei armate se deosebesc de legile razboiului. Specificitatea lor este data de faptul ca lupta armata nu se confunda cu razboiul.
    Strâns legate de masa evenimentelor ce se deruleaza pe câmpul de lupta, legile luptei armate au un caracter social. Prin caracterul lor social, legile luptei armate sunt nu numai cadre obiective de desfasurare a actiunilor si activitatilor militare, ci si repere orientative, prin tendinte ale fenomenului luptei armate.
    Cunoasterea legilor luptei armate constituie baza conducerii si managementului pregatirii si desfasurarii actiunilor militare.
    In literatura de specialitate sunt prezentate urmatoarele legi ale luptei armate: legi generale care determina dependenta actiunilor militare fata de celelalte domenii sociale (economie, politica, stiinta, tehnologie populatie) si legi particulare care exprima relatiile specifice luptei armate in ansamblul ei sau care se refera la anumite domenii ale acesteia. Conform acestei clasificari din prima categorie fac parte: legea dependentei luptei armate de conditiile economico-sociale; legea rolului maselor in razboi, iar ca legi particulare sunt mentionate: legea concordantei dintre scopuri, forte si mijloace, legea raportului de forte, legea dependentei formelor si procedeelor actiunilor militare de nivelul dezvoltarii armamentului si tehnicii de lupta, legea unitatii actiunilor.
    Studiile consacrate fenomenului razboi pot dezvalui si alte legi ale acestui fenomen, fapt ce dovedeste ca aceste legi n-au fost descoperite inca si ca dinamica fenomenului razboi in genere, pune in evidenta si alte raporturi legice decât cele cunoscute pâna in prezent.
    Spre exemplu, intâlnim formulata legea interdependentelor tehnoumane care arata ca intre om si tehnica exista o relatie de tip sinergetic, ambii factori formând o unitate, conditionându-se reciproc si actionând corelativ in domeniul constructiei tehnice, pregatirii trupelor, organizarii, desfasurarii si conducerii activitatii militare; legea concordantei dintre pregatirea cadrelor si buna organizare si conducere a actiunilor militare; legi specifice diverselor arme si specialitati: legile luptei aeriene, legile luptei navale, legile balistice in artilerie si rachete etc.
    In activitatea practica, agentul actiunii exprima legile luptei in principii, norme si reguli ale pregatirii si ducerii actiunilor militare. Legile luptei armate se subiectiveaza in principii, norme si reguli, iar continutul acestora din urma se obiectiveaza prin cerintele legilor.
    In ceea ce priveste notiunea de principiu, aceasta a constituit o permanenta preocupare a teoreticienilor militari, iar experienta acumulata a contribuit, pe de-o parte, la continua descifrare a mecanismelor care stau la baza fenomenului luptei armate, iar pe de alta parte a largit aria contradictiilor in explicarea fundamentarii rationale ale acestuia.
    Instrument de aplicare a cerintelor legilor in actiune, principiul reprezinta „un ansamblu de teze si norme calauzitoare, derivate din legile obiective, prin care se asigura conducerea, dirijarea, orientarea unui domeniu sau a altuia de activitate", iar pentru a accentua delimitarile, un alt autor precizeaza ca „in stiinta, principiul este un sector metodologic rezultat din generalizarea cunostintelor anterioare si din transformarea lor in norme de interpretare, paradigme, axiome, postulate, carora ei se subordoneaza toata dezvoltarea stiintei in cauza".
    Referindu-se la principiile didactice acelasi autor arata ca ele sunt „norme generale dupa care se conduce procesul didactic, directive intemeiate practic si justificate stiintific pentru organizarea si desfasurarea procesului instructiv".
    In teoria generala a stiintei militare se apreciaza ca „legile luptei armate constituie baza obiectiva a principiilor, iar, la rândul lor, principiile reflecta cerintele acestor legi".
    Identificând principiile luptei armate cu cele ale strategiei militare unii autori le numesc „expresii subiective ale legilor obiective ale luptei armate, teze fundamentale cu caracter concret istoric ale domeniului strategic al artei militare".
    Principiul este intr-un anume sens, sinonim cu norma sau cu regula, dar trebuie facute distinctiile necesare in interiorul acestora. Notiunea de principiu se sintetizeaza pe o treapta mai inalta, principiul este mai apropiat de lege, având elemente logice si aspect de ordin normativ.
    Regula este preponderent prescriptiva si are caracter conventional. Conventiile ce o caracterizeaza sunt de stricta necesitate, in ea inscriindu-se modurile concrete prin care se releva continutul obiectiv al legilor. „Daca legea se refera la o relatie, regula, dimpotriva, vizeaza o operatie, caci regula este o propozitie care ne arata modul in care, pornind de la anumite date, obtinem un anumit rezultat".
    Definirea principiilor luptei armate scoate in evidenta elementele conventionale ale acestora: „caracterul imperativ-normativ, caracterul axiomatic, caracterul functional, caracterul de factori de stabilitate, de continuitate, caracterul istoric cu multiple determinari".
    In acest sens, definitia data de col.dr. Valentin Arsenie in lucrarea „Principii ale luptei armate in razboiul intregului popor" este sugestiva: „principiile luptei armate reprezinta orientarile si tezele fundamentale prin care se concretizeaza legitatile luptei armate, normele directoare si ideile izvorâte din acestea, cerintele si conditiile organizarii si desfasurarii cu succes a actiunilor in razboiul de aparare".
    Majoritatea specialistilor militari recunosc valabilitatea principiilor ducerii razboiului, ale actiunilor de lupta, respectiv ale artei militare. Numerosi autori au scos in evidenta caracterul stiintific al actiunilor de lupta, stabilind principii care in conditii si circumstante determinante vor duce cu mare probabilitate acceptata la afirmatii potrivit carora „lupta armata este o stiinta in privinta conceptiei si organizarii, dar si o arta in ceea ce priveste conducerea luptei.
    Multi gânditori militari s-au pronuntat asupra principiilor aplicabile in domeniul organizarii, ducerii si conducerii luptei armate fapt ce genereaza o larga diversitate de pozitii; Clausewitz: indrazneala, perseverenta, superioritate, siretenie, reunirea fortelor in timp si spatiu, economia fortelor; Foch: economia fortelor, libertatea de actiune, libera dispunere a fortelor, siguranta, surprinderea; F. Maurice: concentrarea, economia fortelor, surprinderea, mobilitatea, ofensiva, cooperarea, siguranta; Liddel Hart: dispersarea adversarului prin angajarea indirecta, surprinderea prin actiuni neprevazute, actiuni impotriva pozitiilor slabe si obtinerea deciziei la nevoie pe teatrele secundare; Ioan Sighitiu, Alexandru Ioanitiu; principiul actiunii si reactiunii, economiei fortelor, al concentrarii si cooperarii, libertatii de actiune si al sigurantei, surprinderii; Florea Tenescu: actiunea si reactiunea, economia fortelor, libertatea de actiune.
    Nu toate laturile actiunilor de lupta pot fi evaluate dupa criterii strict stiintifice, ele ramân in esenta, fenomene umane chiar si in conditiile intrebuintarii celei mai moderne tehnici de lupta. Rezultatele actiunilor de lupta sunt influentate de numerosi factori. Tinând in esenta de domeniul uman, este imposibil sa se stabileasca principii cu valoare pur stiintifica a caror aplicare ar duce in mod necesar si obiectiv la obtinerea succesului. Principiile difera de la tara la tara, ceea ce nu inseamna insa ca ele nu sunt utilizabile deoarece nu ar avea valoare generala. In conditiile razboiului aplicarea in practica a acestor principii este determinata de situatia concreta, de factorii care intervin (fortele proprii, adversarul, terenul, conditiile meteorologice), de interdependenta dintre acesti factori, de initiativa proprie si cea a adversarului.
    In ceea ce priveste aplicarea lor in practica, trebuie avut in vedere sa nu se recurga numai la unul sau altul dintre aceste principii, deoarece ele se afla in strânsa interdependenta, deci pot fi aplicate in variante nelimitate.
    Utilitatea principiilor se manifesta nu atât in satisfacerea unei actiuni de lupta sau alteia, ci mai degraba in pregatirea efectivelor luptatoare. Functia principiilor nu este influentarea actiunilor de lupta, ci pregatirea generala a participantilor la aceste actiuni.