Revista 1/2001 - Consideratii privind sistemul de foc in lupta de aparare a subunitatilor de infanterie


Consideratii privind sistemul de foc in lupta de aparare
a subunitatilor de infanterie
Mr. Mihai Movila
Mr. Nicolae Budai
    Succesul impotriva unui adversar este de neconceput fara organizarea cu maiestrie in toate situatiile a sistemului de lovire a unitatilor si subunitatilor fortelor participante la actiunile militare. Sistemul de lovire se gaseste intr-o interdependenta cu dispozitivul adoptat, sa poata valorifica eficient puterea de lovire a tuturor mijloacelor din inzestrarea subunitatilor.
    In orice enciclopedie, un sistem este definit ca un ansamblu de elemente aflate intr-o relatie structurala, de interdependenta si de interactiune reciproca, formând un tot organizat, functional.
    Pentru a vorbi de un sistem intr-o acceptiune generala trebuie avuta in vedere urmatoarea structura:     In structura oricarui sistem esentiale sunt relatiile care se stabilesc intre: componentele sistemului constituite in subsisteme; elementele fiecarui subsistem si subsistemele in compunerea carora intra, precum si intre ultimele si intregul sistem; in sfârsit intre sistemul considerat si alte sisteme similare cu care acesta intra in raporturi functionale.
    In lumina acestor considerente din domeniul teoriei sistemelor, lupta armata in ansamblu poate fi considerata, un sistem national cu autoreglare extrem de dinamic.
    Suportul pe care se sprijina sistemul de foc il reprezinta mijloacele de lupta judicios armonizate in cadrul dispozitivului operativ (de lupta), cantitatea si calitatea acestora. El reprezinta baza realizarii scopurilor propuse in oricare forma de lupta.
    Sistemul de foc se compune la rândul lui din mai multe subsisteme.
    Elementele constitutive ale sistemului de foc pot fi clasificate pe baza unor criterii care tin seama atât de specificul mijloacelor folosite, de particularitatile modului de actiune al acestora cât si de scopurile urmarite.
    Din aceasta perspectiva pot fi urmatoarele clasificari:
a) Dupa efectele urmarite sau obtinute - sunt actiuni de lovire sau efecte obtinute pentru realizarea:     Acest mod de clasificare este de multe ori eludat, in mod nejustificat, in practica. Dar el are o importanta deosebita cel putin din câteva motive: b) Dupa criteriul de executie in timp si spatiu - actiunile de lovire se planifica si se executa pentru indeplinirea cu prioritate a unor scopuri bine precizate, functie de forma de lupta adoptata. c) Dupa destinatia actiunilor de lovire - se pot delimita urmatoarele subsisteme: d) Dupa categoria de armament si mijloace - se pot delimita urmatoarele subsisteme de foc:     Sistemul de foc consta in amplasarea judicioasa a armamentului in teren si stabilirea corecta si completa a misiunilor pentru fiecare categorie de armament, realizarea barajului general, respingerea atacurilor si nimicirea inamicului in fata limitei dinaintea apararii, nimicirea inamicului patruns in dispozitivul de aparare, sprijinul subunitatilor vecine si a celor care executa contraatacuri. Se realizeaza prin concentrari de foc, baraj de foc executat cu toate categoriile de armament in fata limitei dinaintea apararii, foc dens executat la flancuri si in adâncimea apararii, combinat cu baraje si obstacole.
    Sistemul de foc trebuie sa asigure:
    1. Nimicirea fortelor principale ale inamicului pe timpul deplasarii spre aliniamentele de desfasurare si pe baza de plecare la ofensiva.
    2. Sprijinirea subunitatilor care duc lupta in fâsia de asigurare, pe pozitia, inaintata si cea a sigurantei de lupta.
    3. Respingerea atacurilor si nimicirea inamicului in fata limitei dinaintea apararii, in special a blindatelor acestuia.
    4. Realizarea barajului general in fata si flancurile raionului de aparare batalionar si a punctelor de sprijin;
    5. Nimicirea inamicului patruns in adâncimea apararii, a subunitatilor de desant aerian si aeromobile;
    6. Participarea la pregatirea de foc si sprijinul subunitatilor pe timpul executarii contraatacurilor;
    7. Executarea manevrei de foc prin repartizarea, mutarea si concentrarea lui in timp scurt, in orice sector si pe orice directie amenintata.
    8. Acoperirea cu foc a flancurilor si intervalelor, baraje genistice si obstacolelor naturale.
    Sistemul de foc se organizeaza potrivit conceptiei luptei si consta in actiunea tuturor categoriilor de sisteme de armament si mijloace de lovire executate in scopul producerii de pierderi, diminuarii puterii de lupta si anihilarii actiunilor inamicului. Acesta se realizeaza astfel incât sa asigure lovirea la distanta maxima posibila si pe orice directie a mijloacelor de intrebuintare a armelor de distrugere in masa, sisteme de cercetare lovire de inalta precizie, de comanda, de logistica si a gruparilor de forte inamice aflate in raioane si in deplasare, precum si apararea intervalelor, flancurilor si spatelui dispozitivului, a comunicatiilor, obiectivelor si punctelor obligatorii de trecere din fâsie (raion).
    Sistemul de foc trebuie sa asigure concentrarea simultana sau succesiva a focului diferitelor categorii de armament asupra unor obiective sau grupari de obiective ale inamicului, fara a se schimba pozitia de tragere.
    Alegerea cu pricepere a pozitiilor de tragere, a momentului deschiderii si a felului focului, exploatarea la maxim a caracteristicilor tehnice, dispunerea mijloacelor de foc conform conceptiei comandantului stabilirea de repere si semnale unice, sporesc eficienta focului, acesta constituind principalul mijloc de nimicire a inamicului.
    Puterea focului consta in eficacitatea sa si in posibilitatea de a executa manevra lui rapida.
    Eficacitatea focului se obtine prin alegerea judicioasa a procedeului de executare, cresterea preciziei in ochire, rapiditatea in tragere, concentrarea si executarea lui oportuna, atât ziua cât si noaptea, precum si prin conducerea judicioasa a acestuia.
    In aparare sistemul de foc trebuie sa produca pierderi importante inamicului, sa asigure respingerea atacului acestuia in fata limitei dinaintea apararii sau nimicirea lui in cazul patrunderii in adâncimea dispozitivului defensiv. Organizarea focului si implicit a manevrei acestuia, tine seama de posibilitatile fortelor proprii, a situatiilor ce pot fi create de inamic, impunând si gasirea celor mai adecvate modalitati de actiune.
    Focul reprezinta mijlocul principal pentru nimicirea (neutralizarea) inamicului, iar organizarea si executarea lui intr-o conceptie unitara constituie un element esential al structurii apararii.
    Prin organizarea sistemului de foc in aparare se intelege totalitatea misiunilor repartizate mijloacelor de foc si de lovire, stabilite intr-o conceptie unitara si in strânsa legatura cu obstacolele si barajele de tot felul si executate in scopul nimicirii inamicului aflat in ofensiva. Sistemul de foc se gaseste intr-o dependenta strânsa cu dispozitivul apararii. Astfel dispozitivul trebuie conceput intr-o asemenea maniera incât sa poata valorifica, la potential de maxima eficienta, maxima puterea de foc a tuturor mijloacelor din inzestrarea subunitatilor, unitatilor si marilor unitati apartinând diferitelor categorii de forte ale sistemului apararii nationale, iar focul constituie mijlocul principal prin care cele mai multe elemente ale dispozitivului (esalonului intâi si doi, gruparea de artilerie, unitatile si subunitatile de artilerie antiaeriana, rezerva de tancuri si antitanc) pot sa-si indeplineasca misiunile de lupta.
    Sistemul de foc este dependent si de amenajarea genistica a terenului, una dintre misiunile lui importante fiind tocmai asigurarea celor mai bune conditii pentru executarea focului ca si protectia mijloacelor proprii impotriva focului si loviturilor executate de inamic.
    Pornind de la cele de mai sus rezulta ca sistemul de foc are o structura proprie, cu atât mai complexa si mai diversificata cu cât este mai mare esalonul (nivelul) la care se organizeaza.
    Rolul subunitatilor in lupta va creste, iar focul acestora organizat si condus cu maiestrie, executat de luptatori bine pregatiti, cât si actiunile desfasurate la acest nivel vor fi hotarâtoare in obtinerea succesului. Aceasta apreciere se bazeaza si pe cresterile, cu deosebire calitative ce au avut loc in inzestrarea subunitatilor, indiferent de aparenta lor, cu armament modern, cu caracteristici superioare.
    Dupa categoria de armament si mijloace de lovire sistemul de foc se compune din mai multe subsisteme (tipuri) de foc si anume: focul armamentului de infanterie, al tancurilor, artileriei cu trageri din pozitii acoperite si neacoperite, artileriei antiaeriene si artileriei antitanc, loviturilor aeriene si rachetelor.
    Baza sistemului de foc in aparare o constituie focul infanteriei, artileriei, tancurilor, loviturilor aviatie si rachetelor, combinat cu sistemul de baraje si obstacole de tot felul. Participarea la sistemul de foc a unei densitati de mijloace, cu posibilitati diferite, face necesara coordonarea riguroasa a actiuni acestora - care se realizeaza in procesul cooperarii pe baza unui plan unic, elaborat in concordanta deplina cu decizia adoptata de comandant in vederea indeplinirii misiunii.
    In organizarea focului trebuie respectate la toate esaloanele mai multe principii:
    1. Continuitatea focului in spatiu, acesta organizându-se pe intreaga adâncime a apararii;
    2. Principiul prioritatii obiectivelor, in sensul concentrarii focului de toate categoriile si a loviturilor pe cele mai importante directii, pentru nimicirea (neutralizarea) gruparii principale de forte a inamicului, a celor mai importante obiective din dispozitivul acestuia;
    3. Continuitatea focului in timp, care consta in executarea misiunilor de foc fara intrerupere, ziua si noaptea sau in conditii de vizibilitate redusa, in orice moment impus de actiunile inamicului;
    4. Obtinerea efectului maxim (material si psihomoral) la obiectiv;
    5. Surprinderea in executarea misiunilor de foc;
    6. Principiul economiei focului.
    „Oricât de larg si de adânc ar fi spatiul in care se organizeaza apararea, pentru asigurarea stabilitatii ei focul trebuie organizat peste tot, oriunde inamicul terestru ori cel intrebuintat pe calea aerului poate patrunde." In spatiile care nu pot fi lovite cu focul armamentului de infanterie se planifica focul aruncatoarelor si al artileriei ori se instaleaza baraje si obstacole. Acest principiu al organizarii focului vizeaza si spatiul dinaintea limitei dinaintea apararii si de la flancuri (in limita posibilitatilor tehnico-tactice ale armamentului), cât si lovirea inamicului care actioneaza din aer - impotriva caruia se planifica, in primul rând, focul mitralierelor, artileriei si rachetelor antiaeriene, la bataia maxima eficace a acestora, cât si focul armamentului automat de infanterie, deosebit de eficace impotriva tintelor aeriene ale inamicului care actioneaza la inaltimi mici.
    In conditiile in care apararea se organizeaza pe spatii mai largi si pe fronturi discontinue, cu mari intervale si cu goluri intre diferitele grupari de forte, pentru realizarea unei eficacitati ridicate a focului, acesta trebuie concentrat pe cele mai importante directii de ofensiva ale inamicului si asupra, obiectivelor din dispozitivul acestuia care pericliteaza cel mai mult stabilitatea apararii. Se urmareste, astfel, lovirea in special a dispozitivelor de tancuri, a artileriei si aruncatoarelor, a punctelor de comanda, mijloacelor de razboi radioelectronic, a celor destinate conducerii sistemelor de armament de mare precizie, precum si a gruparilor aeriene de lovire a inamicului.
    Principiul prioritatii obiectivelor in organizarea focului cere, de asemenea, acoperirea cu foc, cu baraje si obstacole a obiectivelor vitale ale apararii, a celor mai importante centre economico-sociale, zone industriale, puncte obligate de trecere, raioane cu densitate mare de obiective militare.
    Continuitatea sistemului de foc in timp se asigura prin executarea lui in toate fazele luptei, atât ziua cât si noaptea sau in alte conditii mai grele de observare, cu maxima eficienta.
    Toate mijloacele de foc trebuie sa fie pregatite pentru a indeplini cu promptitudine misiuni in orice conditii s-ar produce trecerea inamicului la ofensiva. Dupa cum se stie intunericul, ceata, ploile si ninsorile abundente, viscolul au constituit intotdeauna factori favorizanti ai ofensivei, cel putin pe plan local. De aceea cele mai multe mijloace de foc au fost prevazute cu aparatura si dispozitive care inlesnesc posibilitatea executarii unei trageri precise in astfel de conditii, iar in procesul pregatirii de lupta a trupelor si formatiunilor de aparare se acorda o atentie sporita insusirii unor procedee eficace pentru executarea focului in conditii grele de timp si stare a vremii.
    Sistemul de foc trebuie astfel organizat si condus, incât sa asigure obtinerea unui efect maxim asupra obiectivelor vizate. El trebuie sa urmareasca ori de câte ori este posibil, nimicirea obiectivului sau scoaterea lui din lupta pentru un timp cât mai mare. Pe aceasta cale apararea isi realizeaza scopul sau de slabire continua si treptata a capacitatii combative a agresorului, de echilibrare a raportului de forte si in final, creeaza conditii pentru trecerea la ofensiva si nimicirea sau capturarea completa a inamicului.
    Realizarea surprinderii in executarea misiunilor de foc reprezinta un principiu foarte important al sistemului de foc in aparare si un factor esential al stabilitatii si eficientei apararii. Surprinderea prin foc are in vedere mai multe aspecte si anume:     Toate mijloacele la dispozitie trebuie folosite cu maxima economie. De altfel insasi apararea - ca forma a actiunilor de lupta - se adopta pentru a economisi forte si mijloace si pentru a le intrebuinta cu eficienta maxima, impotriva unor grupari inamice mult superioare. Ea nu se va dispune, niciodata, de un „belsug" de mijloace tehnice si materiale pentru indeplinirea misiunilor, iar cele pe care le are trebuie sa le intrebuinteze cu multa pricepere si, responsabilitate. Indeplinirea misiunilor de foc cu consum minim de munitie, reprezinta un factor de prima importanta al eficientei actiunilor in aparare si se exprima prin repartitia judicioasa a obiectivelor (misiunilor) de diferite categorii de armament si mijloace de lovire, alegerea celui mai indicat (eficace) procedeu de executare a focului, deschiderea lui la distante care asigura un inalt grad de probabilitate in lovirea obiectivului si realizarea unui efect maxim asupra acestuia, prin lovirea inamicului in momentele când dispozitivul sau ofera obiective concentrate, grupate intr-un spatiu restrâns, prin manevra oportuna a mijloacelor de foc si manevra traiectoriilor pe directiile amenintate prin cooperarea continua si activa dintre diferite mijloace de foc; combinarea focului cu sistemul de baraje, distrugerilor si obiectivelor de tot felul, conducerea permanenta si cu fermitate a focului.
    Rationalizarea stricta a consumului de munitie de toate categoriile in aparare este impusa si de greutatile ce le poate crea inamicul in aprovizionarea ritmica si la timp a trupelor si formatiunilor de aparare prin lovirea depozitelor si blocarea comunicatiilor de aprovizionare. Oricare ar fi situatia in care se organizeaza apararea, in raport cu posibilitatile diferitelor grupari de forte sistemul de foc se organizeaza in asa fel incât sa asigure nimicirea mijloacelor de foc ale inamicului pe masura ce au fost descoperite, lovirea gruparilor de forte ale inamicului in raioanele de concentrare, pe timpul deplasarii spre aliniamentele de desfasurare si pe baza de plecare la ofensiva, sprijinul fortelor care duc lupta in fâsia de asigurare, pe pozitia inaintata si in siguranta de lupta (când aceasta se organizeaza), respingerea atacului si nimicirea inamicului in fâsia limitei dinainte a apararii, in special a blindatelor acestuia.
    Totodata sistemul de foc trebuie sa asigure realizarea barajului general de foc in fata limitei dinainte a apararii si la flancurile descoperite ale subunitatilor, nimicirea inamicului patruns in interiorul dispozitivelor de aparare - inclusiv al desantului aerian, trupelor aeromobile si elementelor de cercetare-diversiune si teroriste intrebuintate de inamic in adâncimea apararii, executarea manevrei de foc pe directiile si in raioanele amenintate, acoperirea cu foc a flancurilor si intervalelor dintre subunitati si unitati, a barajelor si obstacolelor din sistemul apararii.
    Lupta cu blindatele inamicului a capatat un caracter de masa, ea reprezentând, in conditiile actuale esenta actiunilor de lupta desfasurate de subunitati si unitati ale trupelor de uscat. Ca urmare se poate aprecia ca si in organizarea focului apararii esenta acestuia o constituie sistemul de foc impotriva blindatelor inamicului si cu prioritate, cel destinat nimicirii (neutralizarii) mijloacelor blindate ale acestuia.
    Sistemul de foc antiblindate se organizeaza incepând cu cele mai mici subunitati si este mai dezvoltat, având o structura complexa, la nivelul subunitatilor si al unitatilor.
    El acopera intreaga adâncime a spatiului apararii, dar mai cu seama directiile de unde se asteapta ca inamicul sa desfasoare in forta ofensiva cu blindate si cuprinde loviturile aviatiei si rachetelor, focul artileriei si tancurilor, rachetelor antitanc dirijate si aruncatoarelor de grenade antitanc.
    Atacurile masive cu blindate ce se intrevad in actualele conditii, precum si marea mobilitate a acestora impun crearea unor rezerve de mijloace antitanc (antiblindate) la toate esaloanele, in masura de a interveni pe oricare din directiile amenintate pentru a putea face fata unor situatii grele. „Organizarea judicioasa si in timp a manevrei acestor mijloace este o conditie importanta pentru ducerea cu succes a luptei impotriva marilor grupari de tancuri ale inamicului."
    Un factor cu rol hotarâtor in asigurarea viabilitatii si coeziunii sistemului de foc in aparare il constituie conducerea continua si cu fermitate a acestuia. Daca in procesul pregatirii apararii, atributul principal al conducerii in constituie planificarea riguroasa si temeinica a sistemului de foc pe baza deciziei adoptate, pe timpul ducerii luptei conducerea se remarca, inainte de toate, prin capacitatea si eforturile ei de a adapta permanent, sistemul de foc in raport cu situatia ce se creeaza, cu desfasurarea concreta a luptei.
    Aceasta impune un sistem de masuri, adoptate sub presiunea puternica a evenimentelor care se succed cu mare repeziciune, uneori in conditii de maxima dificultate, pentru descoperirea obiectivelor, aprecierea importantei lor si exprimarea optiunii asupra celor care trebuie lovite cu prioritate, alegerea mijloacelor de foc proprii pentru indeplinirea misiunilor, stabilirea momentului si a procedeului de executare a focului, transmiterea misiunilor, urmarirea si exploatarea oportuna a efectului obtinut.
    Asigurarea efectelor maxime se obtine prin:     Intre acesti factori exista o strânsa interdependenta. Astfel, sistemul de foc al infanteriei, tancurilor, artileriei se organizeaza si se realizeaza intotdeauna in functie de misiunea primita, de teren, de caracteristicile armamentului si mijloacelor de lupta si bineinteles, de modul probabil de actiune al inamicului.
    Unul sau altul dintre aceste elemente poate avea o influenta mai mare sau mai, mica. A neglija, insa, pe oricare dintre ele, inseamna a comite o eroare care, adesea, pe câmpul de lupta se plateste scump.
    Misiunea primita constituie una dintre conditiile principale ale sistemului de foc. Cu alte cuvinte sistemul de foc trebuie organizat in asa fel incât sa asigure indeplinirea misiunii primite de catre subunitatea sau unitatea respectiva. Evident sistemul de foc trebuie adaptat in permanenta la manevrele preconizate si executate, de fapt orice manevra este, in esenta si o manevra de foc.
    Terenul reprezinta un alt factor important de care depinde buna organizare a sistemului de foc. Mai ales in aparare se impune valorificarea maxima a posibilitatilor pe care le ofera. Terenul sporeste randamentul focului, atât prin elementele sale topografice, cât si prin natura solului sau prin detaliile de planimetrie si nivelment.
    Actiunile inamicului constituie, de asemenea unul dintre factorii de care trebuie neaparat tinut seama la realizarea sistemului de foc.
    Exista, de asemenea, tendinta de a lega strâns sistemul de lovire numai de teren, uitându-se ca, de fapt, inamicul este cel care reclama focul si nu terenul.
    Analiza temeinica a inamicului, a posibilitatilor sale de actiune reprezinta o etapa obligatorie in luarea hotarârii, deci in stabilirea sistemului de foc.
    Sistemul de foc organizat cu rapiditate si inteligenta este, de fapt, mijlocul prin care se finalizeaza, prin care prinde viata acest principiu de lupta.
    Sistemul de foc isi gaseste materializarea grafica in planul de aparare al batalionului, in schema apararii punctului de sprijin al companiei (plutonului) si in schema pozitiei grupei. In sistemul de foc trebuie sa se prevada situatiile posibile, sa se stabileasca variante de manevra a focului in vederea nimicirii inamicului care, el insusi poate intreprinde manevre ingenioase.
    Sistemul de foc nu trebuie sa exprime o „copiere", o expunere pe hârtie sau pe harta a ceea ce este in teren, ci un ansamblu de masuri de organizare a focului, de analiza a posibilitatilor existente, de stabilire a manevrei. Sistemul de foc consta in stabilirea intr-o conceptie unitara a misiunilor de foc ce revin tuturor categoriilor de armament si mijloace de lovire a inamicului, combinate cu baraje si obstacole de tot felul. Fireste, el se refera la dispunerea mijloacelor de foc, la sectoarele de tragere de baza si complementare, la modul de acoperire cu foc a intervalelor, la concentrarile de foc (sectoarele de foc concentrat), la focul de baraj si de hartuire, la ambuscade, precum si la alte manevre de mijloace si bineinteles de foc.
    O subunitate cu armamentul din inzestrare, cu cantitati corespunzatoare de munitie dispune de un mare potential combativ daca foloseste cu pricepere terenul, daca s-au luat din vreme masuri ca la aparitia inamicului fiecare luptator sa stie ce are de facut.
    Asadar, „focul nu trebuie executat dupa principiul „fiecare in fata lui" ci organizat, dupa un plan condus cu pricepere si fermitate astfel incât efectele sa fie amplificate prin concentrare, dispersare, manevrare, promptitudine, disciplina, actiune unitara."
    Organizarea sistemului de foc consta, prin urmare, in pregatirea din timp a unui anumit numar de solutii la problemele cele mai probabile ce se vor ivi ulterior.
    Oricare dintre solutii poate fi aplicata la un singur semnal, lucru de exceptionala importanta in lupta, unde momentele favorabile nu depasesc, de regula, câteva secunde. Pe de alta parte organizarea sistemului de foc consta intr-o succesiune de activitati ale comandantului si subordonatilor sai:
    Studierea terenului;     Planul utilizarii focului pentru indeplinirea misiunii tine seama de fazele luptei, de situatiile tipice, stabilind modalitati de actiune cât mai adecvat. In aparare, de exemplu, se prevede cum va fi respinsa cercetarea inamicului atât ziua cât si noaptea, cum vor fi lovite fortele acestuia pe timpul afluirii catre baza de plecare la ofensiva, pe aliniamentele de desfasurare, in punctele obligatorii de trecere, ce trageri vor fi executate in fata limitei dinaintea apararii pentru a-i produce agresorului pierderi cât mai mari si a-l sili sa renunte la intentiile lui.
    Sistemul de foc in aparare trebuie sa raspunda si cerintei ca-subunitatea sa duca, la nevoie, lupta in incercuire, ceea ce inseamna stabilirea din vreme a misiunilor corespunzatoare, a elementelor de conducere.
    Organizarea sistemului de foc are efecte pozitive certe si asupra preciziei tragerii; pregatirea din timp a elementelor initiale ajuta la lovirea oportuna a obiectivelor, la reducerea consumului de munitie, implicit la erodarea neincetata a fortei combative a inamicului, la realizarea acestui deziderat, atât de important in lupta.
    „Potrivit regulamentelor noastre" focul poate fi considerat organizat in momentul in care luptatorii cunosc misiunile ce le revin, au amenajat pozitiile de tragere, au instalat armamentul in ele, au dus munitia lânga gurile de foc, au pregatit elementele initiale de tragere. Toate acestea in conditiile in care sistemul de observare functioneaza neintrerupt pentru a semnala imediat orice pericol, orice schimbare a situatiei.
    Ca prima masura de organizare a sistemului de foc pe care o ia comandantul este determinarea unui loc in teren care sa corespunda ca punct de observare astfel incât sa poata vedea in fata viitorului punct de sprijin, lateral si spre inapoi. In cazul in care nu exista un loc care sa ofere asemenea posibilitati va fi necesar sa studieze terenul din mai multe puncte de observare pentru a lucra in siguranta, ferit de orice pericol; comandantul este dator sa-si ia masuri de siguranta. Acestea constau in instalarea unui observator si a unei grupe sau cel putin al unei echipe de luptatori gata sa deschida focul in orice moment asupra subunitatilor de cercetare sau de diversiune care, cum se stie, patrund la mari distante in spatele trupelor apararii ce duc lupta la linia de contact in scopul procurarii de informatii asupra masurilor intreprinse in vederea opririi ofensivei. Intrucât sistemul de foc necesita o foarte buna adaptare a misiunilor ce se incredinteaza fiecarei grupe si fiecarui militar (tragator) cu specificul terenului, o mare parte a eforturilor depuse de comandant vor viza tocmai studierea atenta a directiilor probabile de actiune ale adversarului, in vederea plasarii propriilor mijloace de foc in asa fel incât sa poata opri atacul inamicului, cu pierderi cât mai mari pentru acesta.
    Organizând sistemul de lovire ca element de care depinde stabilitatea apararii, comandantul de pluton (grupa) trebuie sa stabileasca pentru fiecare mijloc de foc locasuri (pozitii) de tragere, iar pentru armamentul principal (P. Mtr., Mtr., Tunuri, Tc., Aruncatoare de grenade, Instalatii de rachete), pozitii de tragere de baza, de rezerva, vremelnice.
    La nivelul companiei, sistemul de foc se organizeaza pe baza hotarârii comandantului de companie si consta in stabilirea intr-o conceptie unitara a misiunilor de foc ce revin tuturor categoriilor de armament si mijloace de foc a inamicului, combinat cu baraje si obstacole.
    Barajul general se realizeaza in fata limitei dinainte a apararii pâna la distanta maxima de 400 m. Tancurile, tunurile, aruncatoarele de grenade antitanc, aruncatoarele de grenade incendiare, instalatii de lansare a rachetelor antitanc, transportoarelor amfibii blindate si celelalte mijloace de foc se dispun in ascuns si dispersat de front si in adâncime in punctele de sprijin de companie si pluton, iar parte din ele, pe contrapantele inaltimilor, in asa fel incât, inamicul, sa poata fi lovit cu focul frontal, de flanc, incrucisat si pumnal cu mare densitate. Intre punctele de sprijin trebuie asigurata legatura reciproca de foc si crearea de pungi de foc.
    Nu se admite dispunerea liniara a mijloacelor de foc. Toate mijloacele de foc trebuie sa fie gata pentru executarea manevrei si a focului pe timp de noapte sau in alte conditii de vizibilitate redusa. Mijloacele de foc se dispun in functie, de misiunea primita, de caracteristicile terenului si de directia de actiune a, inamicului, in asa fel ca toate caile de acces catre limita dinaintea apararii si catre flancuri sa fie vazute si batute cu foc.
    Pentru a asigura nimicirea inamicului in barajul general trebuie sa se realizeze o pânza de foc continua cu densitatea de minim doua gloante metru liniar, intr-un minut. Aceasta se obtine prin suprapunerea focului mai multor categorii de armament pe aceeasi portiune din teren, pe toata durata actiunilor inamicului. In acest scop comandantul de pluton stabileste pentru Mtr., P. Mtr., P. Lun. si P. mtr. sectoare sau directii de tragere.
    Sistemul de foc se considera realizat atunci când mijloacele de foc au ocupat pozitii de tragere, s-a distribuit munitia si s-a realizat sistemul de baraje si obstacole.
    Baza sistemului de foc constituie organizarea riguroasa a subsistemului de foc. Aceasta este constituita din armamentul principal din inzestrarea subunitatilor (pluton, grupa, companie) si cel primit ca intarire. Pentru realizarea sistemului de foc comandantul de pluton (grupa) indica in detaliu fâsiile de tragere, sectoarele de foc concentrat, barajul general; mitralierele, pustile mitraliera, pustile semiautomate cu luneta, transportoarele amfibii blindate au sectoare de tragere de baza si complementare precum si directiile de tragere in barajul general. Focul de pe pozitiile de tragere de baza se executa pentru indeplinirea misiunii principale, de regula pentru participarea la trageri in barajul general:     Pozitiile de tragere de baza pentru aruncatoarele de grenade antitanc, pustilor mitraliere si locasurile de tragere ale pustilor semiautomate cu luneta se stabilesc pe pozitii de aparare; pentru mitralierele de companie primite ca intarire si pentru transportoarele amfibii blindate se stabilesc in cadrul punctului de sprijin, astfel:     Pozitiile de tragere de rezerva pentru pusti mitraliere, mitraliere, aruncatoare de grenade antitanc se stabilesc fata de pozitia de tragere de baza la o departare de aproximativ 100 m in directie si 50-100 m in adâncime, iar pentru transportoarele amfibii blindate, 150-200 m in adâncime si 50-100 m in directie.
    Pozitiile de tragere vremelnice se stabilesc cât mai aproape de limita dinaintea apararii sau in fata punctelor de sprijin, pâna la 200 m departare de pozitiile de tragere de baza.
    Fâsia de tragere este portiunea de teren delimitata lateral spre dreapta si spre stânga dispozitivului de lupta al plutonului (grupei) in care unitatea trebuie sa execute misiunile de foc stabilite pentru respingerea sau nimicirea inamicului care ataca. Plutonului i se indica o fâsie de tragere iar grupei si mijloacelor de foc izolate, li se indica sectorul de tragere.
    Fâsiile de tragere ale plutoanelor vecine in cadrul companiei si sectoarelor de tragere ale grupelor in cadrul plutonului se stabilesc pâna la distanta bataii eficace a armamentului aflat la dispozitia comandantului respectiv, trebuind sa se suprapuna.
    Dezvoltarea frontala a fâsiei de tragere masurata pe limita dinainte a barajului general poate fi:     Adâncimea fâsiei de tragere este determinata de bataia maxima eficace a concentrarii de foc. Pentru pluton (grupa) inzestrat cu transportoare amfibii blindate aceasta este de 1700 m (bataia maxima eficace pentru mitralierele de 14,5 mm).
    Când plutonul (grupa) actioneaza fara transportoare, insa este intarit (sprijinit) cu mitraliere de companie, adâncimea fâsiei de tragere este de 1200 m. iar daca actioneaza numai cu armamentul din dotare este de 100 m.
    Sectorul de foc concentrat este suprafata sau aliniamentul de tragere pe care se pregateste concentrarea focului intregului armament principal (sau cel putin 2/3 din acesta) al subunitatii asupra personalului inamicului care va ocupa sau se va desfasura pe acest aliniament.
    Sectorul de tragere de baza este portiunea de teren delimitata lateral spre stânga si spre dreapta, in care militarii executa foc cu armamentul din inzestrare la distanta maxima eficace a acestuia.
    Sectorul de tragere complementar este portiunea de teren din dreapta sau din stânga sectorului de tragere da baza in care militarii executa focul in folosul subunitatilor vecine cu care coopereaza sau pentru acoperirea cu foc a intervalelor dintre acestea.
    Dezvoltarea frontala a sectoarelor de tragere de baza, masurata pe limita dinainte a barajului general, este de pâna la 200 m. pentru pustile mitraliera, pustile semiautomate cu luneta si aruncatoarelor de grenade antitanc si de pâna la 300 m pentru mitralierele de companie si de pe transportoare.
    Adâncimea sectorului de baza este determinata de bataia maxima eficace in concentrari de foc, pentru armamentul de infanterie si bataia maxima dupa inaltator pentru aruncatoarele de grenade antitanc.
    Dezvoltarea frontala a sectorului de tragere complementar poate cuprinde de la 1/3 pâna la 2/3 din dezvoltarea frontala a sectoarelor de tragere de baza.

- va continua -