Dimensiunea temporala a actiunii militare
Dimensiunea temporala a actiunii militare Col.prof.univ.dr. Mircea Cosma1. Continutul si particularitatile timpului militarCeea ce s-a detasat in actiunea militara de-a lungul evolutiei sale a fost permanenta corelare cu timpul, care de fapt nu poate lipsi din nici o ipostaza a planificarii, pregatirii, angajarii nemijlocite a fortelor si mijloacelor specifice conflictului armat. Orice actiune militara reprezinta astfel o schimbare care se desfasoara in timp, iar ca domeniu specific al existentei sociale acesta are derulari care se masoara utilizând „ceasuri specifice".
Domeniul militar este un tip specific de actiune umana, care se diferentiaza de alte tipuri de actiune atât prin latura cantitativa cât si prin cea calitativa a elementelor sale, cu influente asupra timpului.
Astfel, timpul militar reprezinta totalitatea relatiilor si proprietatilor temporale (durata, ritm, succesiune, unidimensionalitate, caracter absolut si relativ) pe care le genereaza actiunea militara. Având propriile sale determinari timpul militar capata trasaturi specifice, iar modurile sale de manifestare rezulta din specificul structurarii organizatorice si normative a domeniului militar, din rigurozitatea fluxurilor actionale, precum si din natura si specificul componentelor sale.
Timpul militar nu trebuie privit ca o componenta separata a elementelor specifice actiunii militare. El nu se manifesta intr-o stare de vecinatate cu ele, ci il regasim in fiecare dintre acestea, iar ca modalitate proprie de exteriorizare poate fi concretizat prin masurare. In aceasta ultima ipostaza el este ceea ce „se vede" la suprafata, ceea ce se simte. Intelegem astfel de ce anumiti militari percep diferit prin masurare, apreciere sau traire manifestarea temporalitatii actiunii militare, cât si particularitatile acestuia.
O prima particularitate a timpului in domeniul militar o constituie tripla sa prezenta: timp al actiunilor militare pe timp de pace; timp al actiunilor pe timpul situatiilor de criza si timp al actiunilor pe timp de razboi.
In situatii de pace, timpul „curge" pe un fond eminamente neconflictual (in sens de absenta a inamicului), fapt ce se modifica substantial pentru celelalte existente prezentate.
In situatiile de criza timpul capata semnificatii distincte intrucât configuratia actiunilor militare poarta in sine prezenta, in grade diferite, a pericolelor unor posibile confruntari militare.
Cea de-a treia ipostaza reprezinta, pe o treapta a existentei conflictului armat, timpul caracterizat prin perceperea si trairea prezentei decisive a luptei armate.
In genere, trairea diferita a timpului militar, pentru cele trei situatii, inseamna o „scurgere" mai inceata fata de timpul specific actiunii „civile", acesta capatând accente dramatice ale trecerii sale deosebit de anevoioase pe câmpul de lupta, unde consumul psihoenergetic al luptatorilor este de cel mai multe ori supradimensionat.
De aici apare a doua particularitate a timpului militar, pentru situatii de criza sau razboi, aceea de a fi un timp subiectiv dramatic, de multe ori cu consecinte negative asupra capacitatii psihice a luptatorilor. Sub aspect psihic, conflictul armat produce influente deosebite asupra perceperii si trairii timpului, intrucât actiunile agresive sunt producatoare ale starilor de risc care la rândul lor devin generatoare de stres.
Fiecare militar participant la conflictul armat are o permanenta raportare si incadrare a actiunii sale la inepuizabilul „Cronos", perceput si trait cu dramatism in functie de multiplele fatete ale statutului si rolului indeplinit. Astfel un comandant cu cât este situat pe o treapta de conducere ierarhic superioara, ca militar care traieste complexitatea si varietatea nivelurilor ierarhice subordonate, cu atât va trai mai intens si mai diversificat timpul. Comandantii situati la nivelurile de conducere de baza (grupa, pluton), ca si militari in aceste structuri nu vor putea trai largimea si profunzimea dramatismului timpului comandantilor ierarhici, dar ei vor trai maximitatea dramatica a propriului timp. Deosebirea consta in faptul ca tensiunea psihica nu genereaza in mod automat, la nivelurile mentionate si o constiinta a timpului pe masura acestei tensiuni. La nivelul ierarhic superior, respectiv la nivelurile de vârf ale conducerii armatei, trairea timpului izvoraste dintr-o teama metafizica, pe când la nivelul celui din contact nemijlocit cu inamicul aceasta traire izvoraste mai ales din actiunea directa a factorilor agresori ai câmpului de lupta. Mai mult decât atât, la nivelul ierarhic al actiunilor de comanda timpul este resimtit nu numai ca un timp preponderent individual, ca la nivelul luptator in structurile de baza ale armatei, ci si ca un timp colectiv in aceeasi masura. La nivelurile de jos ale structurii organizatorice, timpul este resimtit si prin prisma microgrupurilor militare (de la 2-3 militari la 20-30), preponderent ramânând insa un anumit „egoism temporal".
O alta trasatura o constituie amplificarea valorii timpului pe câmpul de lupta, valoare care creste proportional cu scopul si importanta actiunii militare, gradul de risc existent, etapa desfasurarii conflictului armat, consecintele indeplinirii / neindeplinirii misiunii primite, cantitatea si calitatea fortelor si mijloacelor aflate la dispozitie, capacitatea si eficienta actului de conducere etc..
Factorul timp si-a gasit, de-a lungul vremurilor o dimensiune axiologica bine definita in teoria si practica militara româneasca si straina. Daca la inceput in luptele purtate de poporul nostru impotriva diversilor cotropitori, timpul era considerat ca un element de valoare component al actiunii militare si expresie a deciziei unor genii militare de exceptie ca Mihai Viteazul, Stefan cel Mare, Vlad Tepes etc., pe masura dezvoltarii artei militare românesti, el a devenit obiect de studiu, fiind legiferat prin regulamente, experimentat in cadrul aplicatiilor si adoptat eficient pe câmpul de lupta.
Astfel, inca din 1895, regulamentele prevedeau ca „fiecare sef, in sfera sa de actiune, trebuie sa caute sa produca cel mai mare efect posibil in timpul cel mai scurt", legiferând in acest fel obligativitatea comandantilor de a valorifica la maximum factorul timp in confruntarea armatei române cu inamicul.
In ajunul primului razboi mondial, in cursul sau de tactica generala, colonelul C. Christescu sublinia: „Comandamentul are absoluta nevoie sa cunoasca distanta care-l desparte de inamic, cel mai târziu in momentul când ar trebui sa ordone concentrarea, pentru ca ea sa se poata face la timp".
Evoluând timpul impreuna cu alti factori caracteristici fenomenului militar, acesta devine si mai mult obiectul de studiu si de analiza a actiunilor militare din timpul primului si celui de-al doilea razboi mondial.
Colonelul adj. Fl. Tenescu in lucrarea „Cunostinte generale asupra razboiului si studiul lui", publicata in 1921, considera factorul timp ca având rol decisiv in executarea manevrelor strategice si tactice, iar generalul Sichitiu Ion aprecia posibilitatile operative, in timp, ale trupelor, drept principala concluzie care trebuie sa rezulte din analiza situatiei trupelor proprii.
Preocupari semnificative pe linia studierii timpului au fost continuate si dupa cel de-al doilea razboi mondial mai ales in cadrul Academiei de Inalte Studii Militare.
In literatura militara universala sunt prezentate numeroase exemple ale modului in care timpul a devenit un punct de interes major pentru actiunea practica a conducatorului militar dar si un reper important al abordarii teoretice a fenomenului militar.
Semnificativa pentru preocuparile din antichitate este aprecierea teoreticianului militar Sun Tzi, care analizând resursele si cheltuielile pe care le reclama operatiunile militare pune si problema duratei razboiului. El afirma ca esential este a obtine victoria, nu a executa operatiuni prelungite, pronuntându-se pentru un razboi de scurta durata pentru evitarea secatuirii tarii de pe urma unui razboi prelungit.
Analizând relatia dintre superioritatea fortelor si marimea succesului la nivel tactic si strategic Clausewitz afirma ca „… daca in tactica o forta armata sufera o diminuare si prin simpla durata a folosirii ei efective, astfel incât timpul apare ca un factor in produs, acesta nu este cazul, intr-un mod esential in strategie. Efectele distructive, pe care timpul le exercita si in strategie asupra fortelor armate, sunt in parte reduse de masa acestora, in parte recuperate alt cum ....
Recunoasterea teoretica a valorii timpului poate fi si mai bine inteleasa prin prezentarea unor conflicte militare, in care acest factor timp a influentat in mod vizibil actiunile militare.
Inca inaintea erei noastre, in anul 338, Alexandru, fiul lui Filip Macedoneanul, succedând tatalui sau la tron, reuseste prin doua marsuri fulgeratoare sa infrânga si sa supuna tracii si ilirii, realizând unitatea regatului Macedoniei. Viteza de deplasare a redus timpul necesar concentrarii fortelor tracilor si ilirilor si a posibilitatii consolidarii cetatilor grecesti readucându-le in scurt timp sub suveranitatea impusa de Filip.
Un adevarat specialist in arta folosirii timpului impotriva dusmanului a fost si marele voievod român Mihai Viteazul. Succesul in batalia de la Calugareni (1595) a fost precedat de atacuri rapide si succesive asupra tatarilor si turcilor, acesta reusind prin manevre divergente executate din centrul tarii, bazate pe marsuri fulgeratoare, sa-i invinga separat si sa pregateasca, in acest fel, infrângerea lui Sinan, in batalia mai sus amintita.
Primul razboi mondial caracterizat conceptual de lupta pe pozitii prefigureaza, inca din timpul bataliilor de la Marna (1914) si Fannenburg (1914), influenta factorului timp in domeniul cel mai activ al artei militare: tactica.
Victoria de la Marasti, desi a fost un succes tactic, pe plan strategic, a intârziat in timp, ofensiva germana catre est. Armata a IX-a germana a fost obligata sa se regrupeze in raionul Focsani, ceea ce a necesitat un timp suficient de mare.
La fel in Normandia, pe timpul celui de-al doilea razboi mondial, riposta intârziata, in timp a celor patru divizii de tancuri germane (grupare direct subordonata lui Hitler) a permis fortelor aliate sa realizeze un important cap de pod, in care s-au concentrat puternice forte si mijloace de lupta, permitând dezvoltarea ulterioara cu succes a ofensivei, incheiata, dupa cum se stie in jonctiunea de la Torgau, dintre trupele anglo-americane si sovietice.
Dotarea cu mijloace si tehnica din ce in ce mai performante, identificarea si adaptarea unor variate forme si procedee ale actiunilor de lupta, diversificarea resurselor si fortelor angajate in efortul de sustinere a razboaielor evidentiaza preocuparea pentru cresterea ritmului pregatirii si ducerii actiunilor de lupta. Pregatirea in timp scurt si ritmul rapid al actiunilor devin o trasatura caracteristica a luptei armate, iar timpul insusi un criteriu principal de apreciere a eficacitatii diferitelor forme si procedee de purtare a luptei.
Daca privim razboiul modern terestru putem constata ca viteza sa nu s-a modificat in mod radical.
Revenind la istorie, amintim perioada invaziilor mongole care au ramas cel mai infricosator exemplu de razboi fulger, la care adaugam vitezele de mai multe zeci de kilometri pe zi obtinute de germani in razboiul lor fulger Blitzkrieg din 1940, si vitezele apropiate de acesta obtinute de armata condusa de Napoleon in timpul campaniei din 1806-1807; dupa Jena si Auerstaedt infanteria franceza a parcurs in 1806 etape de 40 kilometri, ajungând ca in 59 de ore sa parcurga 120 kilometri. Este tot atât de adevarat ca atunci când efortul conjugat al marilor unitati de tancuri si de aviatie a intâlnit armate mici si in general nepregatite, succesele au fost fulgeratoare, iar in alte situatii când aceleasi concentrari masive de tancuri si aviatie au intâlnit armate bine organizate si conduse, scopurile Blitzkriegului nu au mai putut fi indeplinite, transformându-se in final in catastrofe militare. In principiu, vor fi deci eficace si vor utiliza corect timpul, acele procedee de lupta care duc la obtinerea victoriei in timp scurt, si dimpotriva vor fi ineficace si necorespunzatoare acele actiuni care necesita un timp indelungat pentru pregatirea si ducerea lor. Organizarea si desfasurarea actiunilor de lupta in timp scurt creeaza posibilitatea de a obtine surprinderea, de a expune cât mai putin timp trupele proprii loviturilor armelor de nimicire in masa, de a zadarnici masurile luate in acest scop de inamic.2. Termeni specifici dimensiunii temporale militare
Pentru a deveni operationala notiunea de timp poate fi divizata intr-o serie de „timpi" care corespund necesitatilor pregatirii si ducerii conflictului armat. Diversitatea si continutul concret al „timpilor" pot fi analizate pe baza criteriilor generale de clasificare a timpului, la care mai apare criteriul momentului angajarii nemijlocite a fortelor in conflictul militar. Desi ramân in majoritate aceleasi criterii, facem remarca ca „timpii" clasificati poarta amprenta specificului domeniului militar in general, dar mai ales ale razboiului in special.
O prima constatarea este aceea a prezentei timpului obiectiv si a celui subiectiv in conflictul armat. Timpul obiectiv se particularizeaza in domeniul militar sub denumirea de timp operativ. Timpul operativ corespunde timpului real, in care comandantii si trupele desfasoara diferite activitati in scopul indeplinirii misiunilor incredintate, tinând cont de factorii si conditiile specifice luptei (operatiei). Este timpul care incepe cu prima actiune de declansare a unei actiuni proprii sau de raspuns la initiativa inamicului.
In practica militara, in timp de pace, cu ocazia desfasurarii exercitiilor si aplicatiilor, in scopul antrenarii participantilor in conditiuni cât mai apropiate de câmpul tactic, activitatile si aplicatiile se inscriu si se desfasoara in timp operativ. Daca pe timpul conflictului armat timpul operativ are o scurgere ireversibila, pe timp de pace timpul operativ poate fi intrerupt, segmentat, reluat sau depasit (bineinteles ca in momentele respective timpul astronomic in care se desfasoara activitatile se deruleaza dupa propriile legitati), dupa care se intra in conditiile obiectivitatii acestuia pentru a realiza imaginea generala a derularii intregului conflict armat.
Pentru o incadrare corecta a posibilitatilor de actiune in timpul operativ planificat se ia in considerare, ca o consecinta logica a particularitatilor de manifestare, timpul de lumina si timpul de intuneric. Timpul de lumina reprezinta perioada care incepe cu 30¢ inainte de rasaritul soarelui si se incheie dupa 30¢ de la apusul soarelui. Timpul de intuneric are ca moment de inceput al perioadei 30¢ dupa apusul soarelui si se deruleaza pâna la 30¢ inaintea rasaritului soarelui. Practica desfasurarii razboaielor evidentiaza angajarea, intensitatea si rapiditatea diferita a actiunilor pentru fiecare dintre aceste perioade, diferente care insa odata cu cresterea performantelor tehnicii se reduc tot mai mult.
Având in vedere ca anumite aspecte legate de timpul subiectiv au fost prezentate in subcapitolul anterior nu vom mai dezvolta aceasta problema. Este necesara insa urmatoarea atentionare: numai in masura in care fiecare luptator traieste pozitiv apasarea exterioara a câmpului de lupta va reusi sa si-l transforme intr-un veritabil aliat.
Din perspectiva prezentei si trairii temporalitatii apar unele particularitati ale modului de manifestare a timpului biologic si social. Cunoscând manifestarea diferita a ritmurilor biologice comandantul va trebui sa fructifice momentele cele mai favorabile functionarii organismului luptatorului, declansând, in masura posibilului, actiunile de lupta când se ating nivelurile maxime de functionare a „ceasurilor biologice". Daca pentru gasirea nivelurilor optime de alegere a ritmurilor biologice comandantul are in vedere in principal vârsta si pregatirea fizica, pentru timpul social acesta va lua in considerare varietatea, profunzimea si directiile de manifestare a relatiilor interpersonale. Daca subunitatea/unitatea este caracterizata prin coeziune, spirit camaraderesc, incredere si satisfactie, durata si apasarea timpului se reduc.
Dupa criteriul momentului angajarii nemijlocite a fortelor in conflictul militar distingem timp necesar pregatirii luptei, timp necesar ducerii acesteia si timp ce precede primirea misiunii.
Timpul in care se deruleaza operatiunile pentru pregatirea actiunii reprezinta intervalul de timp de la primirea misiunii de lupta si pâna la momentul in care subunitatea/unitatea trece efectiv la indeplinirea acesteia. In cadrul acestei categorii de timp includem pe de-o parte timpul destinat activitatilor (pentru elaborarea deciziei) iar pe de alta parte timpul destinat activitatilor de pregatire a fortelor, mijloacelor si tehnicii care vor fi angajate in lupte (operatii) viitoare.
Urmatoarea categorie, timpul conflictului propriu-zis (derularii operative a actiunii de lupta/operatiei), reprezinta timpul real cuprins intre data si ora inceperii si data si ora incheierii acestuia. Acest timp este expresia exacta a ritmurilor si succesiunilor actiunii militare care sunt diferite de la o lupta (operatie) la alta. El poate cuprinde atât timp de lumina cât si timp de intuneric pe durata uneia sau mai multor zile.
Timpul ce precede primirea misiunii de lupta este timpul care incepe odata cu incheierea operatiei/luptei si se incheie o data cu primirea noii misiuni. Durata acestui timp este diferita, uneori putând chiar lipsi.
Posibilitatea masurarii timpului asigura impartirea acestuia in timp astronomic si timp planificat.
Timpul astronomic este timpul fizic, real ce evidentiaza scurgerea orelor, minutelor si secundelor in care se deruleaza pregatirea si ducerea luptei. El poate influenta sub raport tensional angajarea militarilor in pregatirea si ducerea luptei. Obtinerea unei suprapuneri exacte sau cât mai apropiate a timpului astronomic cu timpul planificat determina o stare tonica, pe când o indepartare dintre acestia creeaza disconfort, graba sau chiar punerea in pericol a indeplinirii misiunii.
Timpul planificat sau proiectat este timpul calculat care se personalizeaza prin viitoarea actiune. Acesta este un timp al graficelor, al hârtiei, si care are un referential precis: actiunea practica ce urmeaza a se desfasura. Realizarea calculului timpului trebuie sa ia in considerare multiple si diversificate variabile, unele cunoscute altele ce se presupun a fi cunoscute, unele despre care avem mai multe informatii altele despre care lipsesc. Intervine in acest calcul si o alta dificultate data de complexitatea personalitatii militarilor si grupurilor militare pentru care perceperea si trairea timpului difera pentru acelasi timp de misiune, sau in cazul aceluiasi individ sau grup militar poate diferi pentru alte situatii specifice câmpului de lupta.
Calculul activitatilor se face plecând de la principiul asigurarii unui timp cât mai mare la dispozitia subordonatilor si al dispunerii de o banca de date cât mai dezvoltate si exacte. Pe baza acestora pot fi stabilite momentele temporale esentiale ale pregatirii si ducerii luptei sau se poate recurge la o detaliere mai accentuata. O modalitate de calcul a timpului ar putea fi urmatoarea:T.O. (timp operativ): 07.07;
Soarele rasare: 06.02;
Soarele apune: 20.45;
Ora primirii misiunii: 12.00;
Data si ora raportarii hotarârii: 07.07 x 14.00;
Data si ora când trebuie sa fi pregatit de lupta: 08.07 x 04.00.Având in vedere aceste date de baza, rezulta ca pâna la raportarea deciziei comandantului si statului major au la dispozitie 2 ore (pe timp de lumina), iar pentru celelalte activitati de pregatire a luptei ramân la dispozitie aproximativ 14 ore (din care, aproximativ 7 ore lumina si 7 ore intuneric).
Primind aceste date fiecare comandant isi incadreaza activitatile in termenele stabilite de esaloanele superioare pentru ca la momentele stabilite sa fie in masura sa raspunda ca activitatile se deruleaza dupa graficul temporal stabilit.
Posibilitatea si necesitatea anticiparii viitorului, de pe pozitiile pe care se afla luptatorul, indiferent ca este un simplu ostas sau un important comandant, individ sau de grup militar, genereaza raspunsuri specifice constituirii unui demers propriu de modelare a timpului.