Razboiul si lupta armata
Continutul si fizionomia generala a luptei armate  

Lt.col.lect.univ.drd. Ionel Barbulescu

 
 
    Razboiul este fenomenul cu cea mai ampla functie distructiva, cu cel mai pronuntat caracter homicid, cu cele mai adânci implicatii asupra prezentului si viitorului omenirii.
    Fiind un fenomen social deosebit de complex, o stare a societatii care angajeaza, intr-o masura sau alta, toti factorii vietii sociale, razboiul poate fi abordat din unghiuri de vedere si in modalitati metodologice foarte diferite. Astfel, istoria il studiaza sub aspectul desfasurarii si succesiunii in timp, in ansamblul evolutiei diferitelor popoare, in diferite epoci, sociologia il studiaza ca fenomen integral, in cadrul structurilor sociale si al dinamicii acestora, politologia il cerceteaza sub aspectul determinarilor politice si al evolutiei relatiilor dintre state, iar stiinta militara il studiaza sub aspectul modului caracteristic de aplicare a legilor, principiilor, formelor si procedeelor luptei armate.
    Laturi, caracteristici si implicatii ale razboiului sunt abordate de stiintele economice, tehnice, de psihologia sociala, iar din perspectiva filozofica, fenomenul razboi este raportat la exigentele progresului social, la idealuri si valori umane.
    Pentru a realiza o cunoastere multilaterala a fenomenului razboi, este necesara luarea in considerare a rezultatelor tuturor stiintelor si disciplinelor care studiaza diversele sale laturi si manifestari. Dupa cum sublinia Dimitrie Gusti, „… adevaratul studiu adâncit al razboiului ar contine o intreaga enciclopedie a timpului, la care ar trebui sa contribuie toate stiintele".
    Cercetarea originii razboiului este menita sa clarifice conditiile si cauzele aparitiei acestui fenomen in viata societatii, sa dea raspuns unei intrebari fundamentale: razboiul este un insotitor permanent al societatii sau un insotitor temporar, care a aparut pe o anumita treapta a evolutiei sociale si va disparea pe o alta treapta?
    A defini fenomenul razboi inseamna a pune in evidenta acele note caracteristice si trasaturi esentiale care il deosebesc si ii precizeaza locul in ansamblul fenomenelor sociale. In antichitate cunoasterea strânsa a proceselor sociale nu a permis o explicare mai larga a fenomenului razboi. Istorici ca Thneydides, Poleplios, Titus Livius au lasat descrieri destul de amanuntite ale unor razboaie, iar filozofi ca Platon si Aristotel au emis primele idei generalizatoare despre razboi.
    Filozofia crestina a evului mediu se transforma intr-una din cele mai de seama conceptii apologetice asupra razboiului, glorificând cruciadele si alte actiuni militare impotriva „necredinciosilor".
    Tot in evul mediu, Hugo Grotius pune bazele criteriului suridic in definirea si explicarea razboiului. In lucrarea sa „De jure belli", aparuta in 1625, el afirma ca razboiul este o recurgere efectiva la forta, care nu difera de starea de pace decât prin inlocuirea temporara a unui cod juridic cu altul.
    In secolul al XVIII-lea, secolul „luminilor", marii gânditori, indeosebi Voltaire si Kant, considerau razboiul o absurditate, pacea permanenta. In lucrarea sa „Zumewigen Frieden" (Spre pacea eterna), Immanuel Kant propunea puternicilor lumii sa semneze un tratat al pacii eterne, sa creeze republica republicilor - civitas civitatum, - in care sa se instaureze un drept uman, garantie a pacii si libertatii statelor.
    Neintelegând insa esenta si cauzele reale ale razboiului, gândirea iluminista nu a putut depasi limitele unui ideal utopic.
    In epoca moderna, teoriile cu privire la razboi inregistreaza o mult mai mare diversificare. Criteriului religios si celui juridic li se adauga criterii nai, care devin permanente, cum ar fi cel biologic, etic, politic, sociologic, psihologic.
    Teoria biologica, conform caruia razboiul decurge din natura speciei umane, din lupta pentru existenta si indeplineste functia selectiei naturale a raselor, popoarelor, natiunilor a avut o inrâurire puternica. Dupa Steimetz, razboiul ar fi piatra de incercare a natiunilor, exercitând functia de selectie biologica colectiva, in scopul eliminarii natiunilor slabe si formarii unor „supernatiuni" puternice, superioare.
    Teoria etica a razboiului sustine, intr-o varianta a sa (Hegel, Nietzsche), ca razboiul este necesar pentru purificarea morala a societatii, iar in alta varianta (G. Ferero), ca este produsul imperfectiunii spirituale si morale a civilizatiei.
    Experientei militarismului prusac au folosit deseori teoria etica pentru a justifica pregatirea si declansarea razboaielor agresive. In acest sens Helmuth von Moltke scria „Pacea eterna e un vis si nici macar un vis frumos, iar razboiul face parte din ordinea eterna a lumii. Prin el se afirma cele mai nobile virtuti ale oamenilor: curaj si renuntare, credinta si sacrificiul vietii. Fara razboi lumea s-ar innamoli in materialism".
    O modalitate de a defini razboiul este si cea psihologica. Intemeietorul acestei orientari, Gabriel Tarde, considera ca lumea sociala se reduce la trei fenomene tipice: de repetitie, de opozitie si de adaptare, iar formele principale ale opozitiei ar fi concurenta si razboiul.
    Intemeiata de sociologul francez Gaston Bouthul, scara polemologica, incearca sa abordeze fenomenul razboi in legatura nemijlocita cu structurile sociale, punând accentul pe fenomenele demografice si pe starile psihologiei sociale. Potrivit lui Gaston Bouthul, o structura beligena ar prezenta doua trasaturi caracteristice legate cauzal: un dezechilibru demografic, un excedent de populatie ce depaseste posibilitatile economice; un impuls razboinic colectiv, ca stare specifica a psihologiei sociale. Dezechilibrul demografic nu impinge in mod absolut la razboi. Totusi, se tinde sa activeze institutii distructive - una dintre acestea fiind razboiul -, genereaza agresivitate, impulsiunile razboinice colective. Privit in acest fel „razboiului este lupta armata si sângeroasa intre grupari organizate" sau: „Razboiul nu este in definitiv decât o migratiune armata si organizata, când spre inamic, când de acolo incoace". Autorul numeste razboiul „un infraticid amânat" si conchide ca „intr-o societate mai inteleapta aceasta adaptare se va realiza prin alte mijloace, fara suferinte si distrugeri inutile".
    In sociologia contemporana au aparut si modalitati mai largi de definire a razboiului. Sociologul polonez Jerzy Wiatr defineste razboiul ca forma speciala de conflict social, ca o stare a intregii societati in conditiile unui conflict armat „Razboiul este o stare a societatii in care un conflict este solutionat prin mijloacele violentei" iar americanul Quiney Wright sustine ca: „Razboiul poate fi considerat un conflict simultan de forte armate, sentimente populare, dogme juridice, culturi nationale".
    Adeptii „strategiei indirecte" (B. H. Liddell Hart, A. Beaufre) extind sfera notiunii de razboi, pe considerentul ca acesta ar purtat si cu mijloace nemlitare, ceea ce ar duce la justificarea expresiilor de „razboi rece", „razboi ideologic".
    Definirea corecta a razboiului ca fenomen social necesita intelegerea si dezvaluirea esentei sale politice, a relatiei dintre razboi si politica. In cunoscuta sa lucrare „Despre razboi", teoreticianul german Carl von Clausewitz scria „razboiul nu este numai un act politic, ci un adevarat instrument politic, o continuare a relatiilor politice, o realizare a acestora cu alte mijloace. Ceea ce mai ramâne specific razboiului se refera doar la natura specifica a mijloacelor sale. Arta militara poate pretinde in general, iar inaltul comandament in fiecare caz aparte, ca directiile si intentiile politicii sa nu intre in contradictie cu aceste mijloace, si aceasta pretentie, intr-adevar, nu este unica; dar oricât de puternic reactioneaza razboiul, in anumite cazuri, asupra intentiilor politice, aceasta reactie trebuie gândita intotdeauna doar ca o modificare a lor, caci intentia politica este scopul, razboiul este mijlocul si niciodata nu poate fi gândit fara scop".
    Definitia clausewitziana reliefeaza pregnant raportul dialectic dintre scop si mijloc de razboi, evolutia acestui raport exprimând insasi evolutia esentei fenomenului razboi in diferite conditii istorice.
    Scopul razboiului este intotdeauna politic, iar daca intelegem politicul ca expresie concentrata a economicului sau, mai larg, ca expresie concentrata a intereselor sociale, atunci scopul politic va exprima, toate interesele sociale implicate in pregatirea, declansarea si purtarea unui razboi.
    Mijlocul specific razboiului este lupta armata, care are un caracter distinctiv. Declansând un razboi, politica urmareste scopurile sale, dar foloseste pentru aceasta alte mijloace militare, proprii luptei armate.
    Subordonarea mijlocului fata de scop nu se realizeaza usor, este un proces complex, nefiind exclusa posibilitatea ca utilizarea mijloacelor violente sa iasa din cadrul prestabilit de politica si sa nu mai serveasca scopurilor politice fixate.
    Analiza raportului dintre scop si mijloc permite intelegerea si explicarea corecta a esentei razboiului ca fenomen politico-militar. De altfel, enuntul „continuarea politicii cu alte mijloace" nu epuizeaza continutul unui fenomen atât de complex.
    In prezent, razboiul este definit ca o confruntare violenta in care sunt angajate componentele activitatii sociale: politica, economica, diplomatica, ideologica, psiho-morala, informationala, elementul definitoriu principal fiind confruntarea militara - lupta armata - ca instrument al promovarii intereselor statului.
    O definitie mai cuprinzatoare ar trebui sa includa determinari cu privire la partile angajate in conflictele militare, la caracterul puternic distructiv al luptei armate. Razboiul poate fi definit ca forma cea mai violenta de manifestare a conflictului social intre grupari mari de oameni (state, grupari de state, popoare, natiuni), organizate din punct de vedere militar care folosesc lupta armata pentru atingerea unor scopuri politice, ceea ce imprima acestui fenomen un puternic caracter distructiv.
    Analiza continutului, trasaturilor si consecintelor razboaielor in epoca contemporana presupune in mod necesar o abordare tipologica, deoarece astazi, mai mult ca aricând, exista deosebiri importante intre diferite tipuri posibile de razboaie.
    In studiile politico-militare de specialitate se utilizeaza urmatoarele criterii dupa care sunt clasificate razboaiele: scopul politico-militaro-strategic urmarit si principalele obiective ale acestuia, care trebuie indeplinite; mijloacele (de lupta, lovire, actiune) folosite; durata confruntarilor, in mod deosebit a luptei armate; motivatia politico-militara (ideologica) a confruntarilor de natura si valoare diferite; caracterul juridico-moral; fizionomia operationala a tipurilor de confruntare in toate domeniile pe care le presupune razboiul.
    Conflictele militare care s-au desfasurat dupa anul 1990 au oferit aspecte inedite in ceea ce priveste cauzele, pregatirea, desfasurarea, finalizarea si consecintele acestora. Toate acestea au pus in evidenta faptul ca razboiul, ca orice fenomen social, evolueaza atât in plan conceptual, cât si actional, in functie de factorii de risc interni si externi din spatiul geopolitic respectiv. Pe baza acestor considerente, putem aprecia ca, in comparatie cu ceea ce a existat pâna in ultimul deceniu, privind domeniul de manifestare a conflictului armat, exista, in prezent, elemente suficiente pentru a afirma ca un eventual razboi va fi unul modern prin toate componentele sale. Razboiul modern este caracterizat cel mai mult prin: praguri diferite de violenta; producerea diferita a confruntarilor din domenii si medii multiple; aplicarea unor legi si principii proprii; alternarea formelor si procedeelor de ducere a razboiului; organizarea specifica si specializarea stricta a fortelor si mijloacelor participante; limitarea actiunilor in timp si spatiu; respectarea unor reguli si norme juridice speciale. Când pierderile umane sunt limitate, razboiul imbraca forma unui conflictualitati ori amenintari politico-militare active.
    Se apreciaza ca, in viitor, noul razboi poate fi definit de urmatoarele elemente: confruntarea discreta, de multe ori „banala", pe baza unei strategii adecvate, aplicate intr-un proces reglatoriu; va evidentia o stare de pace „incordata, dura si fierbinte"; starea de pace si cea de razboi nu vor mai acea sensuri antimonice: pacea va coexista cu razboiul; ponderea mijloacelor si actiunilor nonviolente va creste considerabil; fortele si mijloacele majore se vor angaja mai mult in sfera informatiilor precum si a decriptarii si dejucarii (zadarnicirii) intentiilor adversarului; nu se va desfasura intre marile puteri, ci in spatiul zonelor de interes, controlate de acestea; durata confruntarilor poate creste considerabil, iar continuitatea actionala va fi evidenta; conceptia va fi in sfera gândirii si actiunii umane, decizia va fi de natura informationala, iar executia apartine mijloacelor ultraperfectionate, viabile, inteligente, colective si de mare randament; in cadrul larg de masa, perceptia razboiului este simtita si afecteaza, dar in plan actional victimele umane sunt reduse si nu se vede aproape nimic.
    Esenta viitorului razboi va fi marcata, fara indoiala, de revolutia tehnico-militara, tehnologiile avansate aparute schimbând in profunzime mijloacele, modalitatile si tehnicile de actiune militara si modificând substantial, caracterul si fizionomia razboiului viitor.

    Caracteristicile principale ale razboiului viitor

    In conceptia specialistilor militari, in practica razboiului (conflictului armat) la inceputul secolului XXI se vor manifesta doua tendinte: restrângerea gamei tipologiei razboaielor (conflictelor armate) la cele convenabile statelor dezvoltate din punct de vedere economic si militar; pastrarea unei palete largi de conflicte armate (tipuri noi si vechi) in practica strategica a tarilor cu nivele mai scazute de dezvoltare.
    Este de remarcat ca razboiul viitorului va fi cu totul altceva decât pâna acum, el purtând amprenta structurii societatii informationale. Din studiile unor autori militari rezulta câteva prefigurari ale caracteristicilor razboiului viitor: inlocuirea armatelor de masa cu formatiuni relativ mici, formate din profesionisti si inzestrate cu mijloace poliactionale, performante si inteligente; nimicirea adversarului prin actiuni indirecte de control si supraveghere, de dominare a confruntarii in sfera conducerii, de „dirijeare" algoritmica a actiunilor acestuia; organele de decizie si de transpunere in practica a acestuia vor avea o compunere preponderent politico-militara, vor actiona de la mare distanta; confruntarea informationala prealabila va fi dominanta razboiului (conflictului armat) si se va baza pe o logistica informatica consistenta, care va deveni un adevarat potential de putere. Razboiul in ansamblu, ramâne un instrument al politicii, iar componenta sa militara (armata) devine un mijloc principal de descurajare, intimidare, impunere sau sanctionare (coercitie); in câmpul de lupta viitor se va dilua considerabil corelatia „om-tehnica-om" si se vor statornici, in cadrul confruntarii, noi tipuri de relatii: „tehnica-tehnica", „tehnica-om", „om-mesaj-om". Asupra mediului militar al adversarului se va actiona pentru: diminuarea semnificativa a structurilor armatei, intârzierea realizarii unor obiective vitale, pierderea unor privilegii si a prestigiului international, diminuarea credibilitati si a agilitatii actionale pentru apararea unor interese nationale fundamentale, inconsecventa si o riposta timida fata de adversar; conflictul militar (armat), datorita discrepantelor de organizare si inzestrare a fortelor si mijloacelor intrebuintate, se poate desfasura pe orizontala - intersisteme militare echivalente - ori pe verticala - intre state cu decalaje sensibile de civilizatie si putere; raportul de forte isi va pierde treptat din importanta, locul principal in confruntarea armata fiind ocupat de „asimetria de informatii, cunostinte si capacitati de operationalizare a acestora".

    Concluzii si invataminte pentru arta militara româneasca

    Principalele concluzii care se desprind pentru arta militara româneasca, din ultimele conflicte militare ar putea fi urmatoarele: razboiul viitor va avea un caracter multidimensional si se va desfasura in toate mediile: in vazduh, pe pamânt, in mare, in cosmos, in spectrul electromagnetic si in sfera informationala; partile rivale in domeniul militar vor fi impartite in urmatoarele categorii: principale, comparabile ca forte, concurenta si putere, apte sa foloseasca toate avantajele inaltei tehnologii in domeniul militar si concurente: mari puteri sau puteri regionale care poseda arma nucleara; puteri regionale, capabile sa rivalizeze numai in anumite domenii, care-si dispun fortele armate proprii pe scara limitata si isi pot concentra fortele intr-o zona concreta; tari fara arma nucleara; alte grupari participante la conflict (nu state) care au posibilitati de lupta diferite, ca instruire, structura si inzestrare.
    Se prefigureaza schimbari in principiile de organizare si de ducere a actiunilor militare, determinate de conditiile generate de noua revolutie tehnico-militara având in vedere: zonele functionale de responsabilitate; munitiile inteligente; lovitura in adâncime; manevra in sfera informationala; protectia informationala; logistica directionata si elastica; retele de transmisiuni distribuite.
    Razboiul informational, va constitui o componenta cu o importanta din ce in ce mai mare a razboaielor si a conflictelor militare viitoare, sfidând metodele conventionale de ducere a actiunilor militare si chiar pe multe din cele neconventionale.
    Cercetarea semnalelor electromagnetice, cu componentele privind cercetarea comunicatiilor, electronica si optoelectrica, devine o actiune militara permanenta atât pe timp de pace, cât si pe timp de razboi. Informatiile obtinute fiind structurate corespunzator in baza de date ce au in vedere principiile independentei informatiilor culese fata de utilizarea lor ulterioara, precum si pe cel al independentei folosirii informatiilor fata de sursele ce le-au generat.
    In viitor, alaturi de bruiaj si dezinformare, armele de neutralizare electronica (laser, electromagnetice cu microunde, frecventa radio, subsonice) vor avea un rol esential in desfasurarea actiunilor militare, mai ales la nivelurile tactic si operativ.
    Actiunile militare la nivelurile operative si tactice se vor desfasura, de regula, dupa realizarea suprematiei strategice, materializata prin: operatii informationale (electronice, cibernetice, psihologice); operatii aeriene, aerocosmice si operatii executate de pe nave. S-a trecut de la conceptia „forte contra forte" la cea privind „sisteme de lupta contra sisteme de lupta", in cadrul carora un loc important il ocupa sistemele de conducere cu componentele lor tehnice principale: comunicatii, calculatoare si informatii.
    In actiunile militare actuale si de perspectiva se aplica ferm conceptul de batalie aeroterestra, bazat pe rolul deosebit in transformarea caracterului operatiilor (luptelor), a perfectionarilor in domeniul tehnologiei informatiilor si a utilizarii armelor inteligente, a celor invizibile, a masinilor de lupta fara echipaj (avioane, tancuri) si a senzorilor.
    Este necesar sa se stabileasca principiile de organizare si de ducere a razboiului informational care ar trebui sa cuprinda: concordanta misiunilor de razboi informational cu situatia reala a actiunilor militare: subordonarea scopului, a misiunilor si a masurilor de razboi informational conceptiei generale a operatiei (luptei); repartitia rationala a masurilor de razboi informational pe forme si etape ale actiunilor militare; combinarea rationala a formelor si a metodelor luptei armate cu cele de razboi informational.
    Cresterea insemnata a fortei de nimicire a mijloacelor de lupta (armament nuclear si nenuclear de inalta precizie, rachete inteligente cu bataie mare, mijloacele invizibile si cele ale razboiului informational, arma biologica bazata pe ingineria genetica) va determina ca, practic, câmpul de lupta sa devina fara oameni, cea mai mare parte a functiilor de lupta trecând de la oameni la masinile robot. Actiunile militare vor avea o insemnata amploare spatiala si informationala, urmând a se desfasura in timp scurt, ceea ce nu va duce obligatoriu si la scurtarea razboiului.
    Majoritatea autorilor români sunt de acord ca lupta armata constituie un ansamblu de actiuni militare, de ciocniri violente desfasurate in mod organizat intre doua grupari de forte armate, care urmaresc realizarea unor scopuri opuse. Ca stare conflictuala, lupta armata, reflecta interactionarea violenta, cu caracter distructiv, dintre beligeranti. „Ea este, in ultima instanta, o relatie intre actiunile a doua parti beligerante, functia unui joc bipolar de variabile, in cadrul caruia se confrunta scopurile urmarite de adversar, fortele puse in actiune, formele si procedeele de lupta pe care ei le folosesc". Lupta armata incepe acolo unde actiunea mijloacele politice, diplomatice, economice si-a epuizat posibilitatile ca ea se desfasoara cu mijloace militare, pe câmpul de lupta, amploarea si intensitatea confruntarii militare fiind puternic determinate de cantitatea de forte, precum si de cantitatea de forte, precum si de cantitatea si calitatea armamentului si tehnicii militare intrebuintate.
    Ea este dusa de catre fortele armate, in anumite conditii concrete de spatiu si de timp, fiind influentata de potentialul economic, politic si moral al tarii si, nu in ultimul rând, de cel militar. Daca razboiul nu se limiteaza la domeniul militar propriu-zis, implicând toate domeniile vietii sociale, este de subliniat ca lupta armata, desi sufera la rându-i influente din partea acestora, isi pastreaza si in viitor rolul deciziei in cadrul razboiului, rol conferit de faptul ca ea constituie singura modalitate de nimicire a adversarului, a fortelor sale umane si materiale.
    Fenomen extrem de complex, lupta armata, poate fi descrisa pe baza unui model logic ca un sistem format din câteva elemente definitorii si anume: elementul director-politic si influenta lui asupra luptei armate; componenta materiala a luptei armate (fortele si mijloacele); componenta conceptuala a luptei armate (fizionomia, principiile, formele si procedeele de lupta); cadrul geo-temporal in care se desfasoara orice lupta (spatiu si timpul).
    De asemenea lupta armata se infatiseaza ca un ansamblu de conexiuni complicate intre tendintele contradictorii care se prezinta atât ca realitate complexa, cât si ca explicatie logica. In acest sens, lupta armata ca obiect al cercetarii stiintifice este studiata: a) ca proces real si ca proces gândit; b) ca expresie a interactiunilor multiple; c) ca schimbare si dezvoltare a componentelor si situatiilor; d) prin serii conceptuale de contrarii.
    Ca proces real si ca proces gândit, lupta armata se prezinta, pe de o parte, sub forma unei realitati bazate pe legitati obiective, in care toate formele de lupta, interactiunile, schimbarile exista si se desfasoara in temeiul determinismului social si militar, iar pe de alta parte, sub forma de concepte, idei, teorii, doctrine care având propria lor dezvoltare, o independenta relativa si un rol activ in organizarea si conducerea luptei armate. Multitudinea factorilor militari ai luptei armate, prezenti in situatii de lupta, atât sub raportul influentei ce o exercita asupra luptei, a caracteristicilor permanente de dedublare pe care o au, dar mai ales sub cel al multiplelor, variatelor si complexelor interactiuni ce se stabilesc intre acestea si de care depinde desfasurarea si deznodamântul razboiului.
    Dinamica dezvoltarii componentelor luptei armate, schimbarile frecvente de conditii, determina ca fiecare situatie de lupta sa reprezinte un unicat, sa nu fie identica cu alta. „Fiecare situatie de lupta este un unicat, dar ea cuprinde in totalitatea si unitatea sa elementele generale, particulare si singulare, elemente care se repeta si altele care nu s-au intâlnit si nu se vor mai intâlni vreodata. In consecinta, unicitatea situatiilor si schimbarea lor in timp nu sunt incompatibile cu existenta unor principii generale ale organizarii si ducerii luptei armate, a unei stiinte militare, dar impune ca aplicarea cunostintelor si principiilor sa se realizeze in functie de specificul fiecarei situatii concrete. Deci nu scheme didactice, retele, formele sablon si solutii prestabilite pot asigura succesul in lupta, ci o gândire capabila sa construiasca de fiecare data modalitatea de actiune corespunzatoare situatiei existente".
    Cercetarea luptei armate prin serii conceptuale de contrarii permite sesizarea sensurilor si implicatiilor multiple ale conceptelor specifice stiintei militare, consecintelor lor in strategie, arta operativa si tactica.
    Relatiile stabilite (conflictuale) capata diferite genuri de materializari, printre care scopurile opuse pe care le au cele doua parti si folosirea fortei in vederea atingerii lor. In situatii de lupta, relatiile de tip conflictual se pot manifesta in doua planuri: pe plan conceptual - in ciocnirea de interese, conceptii, idei, opinii, care genereaza anumite atitudini (aparare, ofensiva) si gradatii de intensitate atitudinale; pe plan material - in ciocnirea armata dintre sistemele militare angajate in conflict. Dusa cu ajutorul fortelor armate in anumite conditii concrete de spatii si timp, lupta armata este dependenta de factorul economic, moral si politic al tarii respective, precum si de cel militar.
    Intre acesti factori se evidentiaza existenta unor numeroase interactiuni care determina fizionomia actiunilor de lupta, desfasurarea si deznodamântul lor. Sunt sesizate doua aspecte sub care apar acesti factori: sub forma unor determinari sociologice generale; sub forma unei determinari specifice militare. relatiile exterioare ale luptei armate cu totalitatea sistemului social global si care apar ca potentialul de care depinde puterea militara a statului, desfasurarea si deznodamântul, razboiului reprezinta determinarea sociologica.
    Determinarea militara specifica vizeaza legaturile interne ale luptei armate, interactiunea elementelor componente ale pregatirii, organizarii, conducerii si desfasurarii fiecarei actiuni de lupta.
    In studiile de teorie militara se apreciaza ca factorii militari ai luptei armate sunt: „… cantitatea si calitatea efectivelor, exprimate in numarul luptatorilor sau in numarul de mari unitati luate ca baza de calcul, armamentul si tehnica de lupta; moralul armatei sau mai pe larg, al fortelor luptatoare, capacitatea cadrelor de comanda; pregatirea de lupta a trupelor; disciplina militara; spatiul (cadrul) geopolitic unde se poarta actiunile de lupta; timpul, organizarea si mobilizarea fortelor armate; sistemul de organizare; continutul doctrinei militare a statului". Rolul luptei armate este extrem de complex si vizeaza atingerea unui set larg de obiective a caror natura se manifesta de la cele de esenta politica, pâna la cele tehnice.
    Lupta armata, in plan politic, contribuie la crearea conditiilor pentru mentinerea existentei statale, pentru ca astfel sa-si poata folosi instrumentele de care dispune si sa-si exercite influenta prin intermediul organismelor internationale. Prin lupta armata statul isi poate asigura apararea unor valori fundamentale juridice si morale, cum sunt independenta si suveranitatea nationala, integritatea teritoriala, unitatea, democratia.
    In plan militar, lupta armata urmareste nimicirea sau epuizarea (gruparilor) de forte ale adversarului, temporizarea sistemului lor de actiune, distrugerea materialului de razboi, dezorganizarea sistemului de conducere, câstigarea timpului necesar pentru acumularea unor noi forte si mijloace si pentru a da posibilitatea mijloacelor politice si celorlalte mijloace nemilitare ale statului sa actioneze pe plan intern si international in sensul câstigarii razboiului. Pe plan economic, lupta armata exercita o dubla inferenta. Pe de o parte contribuie la epuizarea materiala a adversarului, pe de alta parte creeaza conditii pentru functionarea economiei proprii prin apararea zonelor economice vitale.
    Pe planul armamentului si mijloacelor de lupta, in functie de durata razboiului, „lupta armata ofera un câmp larg de experimentari a unor noi tipuri de armament, de efectuare a unor analize comparative a performantelor armamentului si materialului de razboi propriu si al adversarului, de capturare a unor modele de armament de la acesta".
    Lupta armata si-a largit continutul si modificat fizionomia ca urmare a dezvoltarii mijloacelor de lupta, a participarii la actiunile militare a unor structuri diversificate si specializate, a imbogatirii teoriei si practicii militare. Astfel lupta armata a obtinut treptat dimensiuni si caracteristici noi care au determinat aparitia unor concepte ca: lupta moderna, lupta armelor intrunite, lupta integrata.
    Redimensionarea continutului si fizionomiei luptei armate sunt determinate de o serie de factori precum: caracterul dur al ciocnirii dintre parti, rezultat al intransigentei scopurilor care anima partile aflate in conflict; mijloacele folosite de adversar; diversitatea de forme si procedee de actiune militara; structura fortelor aflate in conflict. Continutul luptei armate, in aceste conditii va putea fi dat, in principal, de multitudinea si eterogenitatea fortelor si mijloacelor de lupta, care pot executa o gama foarte diversificata de actiuni militare, unele de tip armat clasic, altele de tip guerila, ce in ansamblu contureaza un tablou specific infruntarii armate cu agresorul.
    Are loc un proces de intensificare a frecventei luptelor in localitati; in paduri, in teren muntos, in conditii de vizibilitate redusa si pe timp de noapte, asigurându-se posibilitatea folosirii unei mari diversitati de procedee de lupta in vederea obtinerii succesului asupra adversarului. „Astazi apare in mod evident ca revolutia stiintifica si tehnica contemporana a imprimat luptei armate dinamism, mobilitate si o mare eficienta. Este de asteptat ca in viitor acestor trasaturi definitorii sa li se adauge altele, in special datorita amplificarii actiunilor pe verticala, din aer si sporirii performantelor armamentului".
    Lupta armata specifica acestui sfârsit de mileniu tine pasul cu realizarile din domeniile gândirii si practicii umane si poseda disponibilitatile necesare adaptarii la cerintele viitoare.
    La baza actualelor mutatii care se produc in lupta armata stau o serie de factori care exercita asupra acestui fenomen o determinare obiectiva. Cei mai importanti dintre acestia pot fi considerati: revolutionarea bazei economice a societatii; cresterea rolului informatiei; asimilarea rezultatelor cunoasterii tehnico-stiintifice contemporane, in domeniul mijloacelor de ducere a actiunilor militare; demasificarea armatelor. Revolutionarea bazei economice a societatii, in sensul inglobarii in cadrul acesteia a celor mai eficiente relatii de productie, dotari tehnice si sisteme de conducere, reprezinta factorul principal in evolutia luptei armate moderne. De asemenea puterea economica, logistica fiind mijlocul de care depind, cantitatea, dar mai ales calitatea fortelor angajate in lupta armata. Rolul informatiei tinde sa devina un patrimoniu strategic, o puternica pârghie, capabila sa influenteze si sa modifice deciziile de la cel mai inalt nivel al adversarului. Asimilarea rezultatelor cunoasterii tehnico-stiintifice contemporane in domeniul mijloacelor de ducere a actiunilor militare - armament si tehnica de lupta, cercetarea sociologica, polimologica, psihologica va reflecta gândirea strategica despre „batalia de profunzime", „interdictie", „masificarea tintelor" si importanta „armelor inteligente" care vor permite sa adânceasca batalia in toate caracteristicile actiunilor militare: distanta, altitudine, timp. Armele vor fi folosite in sisteme, intre care, ca „sistem complex interactiv", armamentul cu o mare putere de foc va deveni dominant. Computerizarea, ca indicator al componentei cunoasterii incorporate in mijloacele de lupta, a dus la cresterea capacitatii acestora de a patrunde in zone de inalta amenintare, al imbunatatirea substantiala a preciziei pentru o distrugere specializata cu minime pagube colaterale. In viitor, armele neconventionale isi vor spori ponderea in favoarea celor conventionale, in cadrul carora „inteligenta" artificiala va avea locul preponderent.
    Privind demasificarea armatelor moderne - fenomenul se datoreaza faptului ca mijloacele de lupta dispun de o tot mai mare selectivitate in alegerea tintelor si o precizie mare in executarea loviturilor. Inlocuirea in lupta armata, a caracterului precumpanitor al dimensiunilor cantitative cu cel al dimensiunilor sale calitative implica accentuarea inaltei specializari prin crearea unor structuri operationale suple, dar având o mare putere de lovire, mobile si instruite ireprosabil. Sub influenta factorilor determinanti ai evolutiei luptei armate moderne, in fizionomia acesteia se manifesta o serie de tendinte, a caror principala caracteristica este dinamica lor accentuata.
    Câmpul de lupta al secolului XXI va fi unul extins in care nici o zona nu va fi ferita de atacurile precise nimicitoare. Anumiti specialisti militari prevad chiar ca batalia se va desfasura dupa modelul celei navale la 360^o. Extinderea câmpului de lupta in timp, spatiu si scop prin toate resursele disponibile, va permite: varietatea operatiilor terestre, aeriene si maritime, a operatiilor speciale, in timp si spatiu; demasificarea tintelor prin precizie si selectivitate care au determinat trecerea de la loviturile (focul) de suprafata la cele punctuale si rasfrângerea teatrului de operatii militare.