MIHAI EMINESCU DESPRE AVANTAJUL COMPARATIV

SI BALANTA COMERCIALA

Lt.col.dr. Ioan Constantin Petca
Revenirea periodica la stadiul atent al articolelor publicate sau a manuscrisurilor pe probleme economice ale lui Mihai Eminescu – culme a spiritualitatii romanesti – te convinge ca a demonstra reale calitati de economist. Aprecierea este sustinuta de abordarile din domeniul teoriei schimburilor internationale in care „a fost chiar mai mare decat contemporanii sai inclusiv economisti de profesie, al caror nume a intrat de mult si definitiv in istoria gandirii economice romanesti".1
Un exemplu in acest sens il reprezinta articolele aparute in ziarele vremii intre anii 1877–1880 in care au fost tratate teme din problematica deloc facila a comertului exterior al Romaniei.
Acum, cand recitim modul in care Mihai Eminescu analiza profund si combatea cu argumente forte teoria avantajului comparativ, teorie ce constituie suportul impartirii lumii in tari industrializate si tari agrare subdezvoltate, nu putem sa nu admiram geniul care a fost si ramane acesta.
Desi au trecut mai mult de o suta de ani de cand au vazut lumina tiparului, articolele eminesciene, ancorate in realitatea vie, sunt si acum subiecte de reflexie adanca privind viitorul Romaniei in lume. Ca si atunci, si astazi, se pune iarasi problema prioritatii optiunilor in productia materiala a tarii si in diviziunea internationala a muncii. Iata, in ortografia timpului, cugetarea eminesciana, care ori de cate ori am repeta-o, are darul de a mentine treaza atentia noastra.
„Incarcand 500 de vagoane de grau, capeti in schimb o jumatate de vagon de obiecte de lux. Cu-n cuvant, ratia agricola e expusa de-a fi exploatata de vecinul industrial".2
„Calitatea muncii industriale e alta (…). Unul munceste usor si cu placere sufleteasca si castiga mult, celalalt munceste din greu si castiga putin (…). Dar asa-i si natia. O natie care produce grau, (…) niciodata nu va putea sa-si ingaduie luxul natiilor industriale inaintate. Neaparat ca nu trebuie sa ramanem popor agricol, ci trebuie sa devenim si noi natie industriala, macar pentru trebuintele noastre".3
„Frantuzul ia o bucata de metal in pret de 50 de parale si-ti face din ea un ceasornic, pe care ti-l vinde cu doi napoleoni; d-ta ii vinzi ocaua de lana cu un franc si el ti-o trimite inapoi sub forma de postav si-ti ia pe aceeasi oca 20 de franci (…). Mocanul n-a deprins mestesugul si de aceea castiga intr-un an cat castiga mesterul din strainatate intr-o zi.
De aceea insa mesterul din Paris are de unde plati camere, universitati, teatre, biblioteci, ba chiar branza de iepure, de ar avea pofta de dansa, poate s-o aiba.
Dar noi, popor de tarani, nu le putem toate acestea decat cu incetul, si unde frantuzul e cu dare de mana, noi trebuie sa legam paraua cu trei noduri, pentru ca ceea ce un popor agricol nu are niciodata, sunt banii (…).3
Aceasta demonstratie ce ilustreaza profunzimea gandirii economice eminesciene, dovedeste cum acest geniu al romanilor a fost un adept al industrializarii tarii si pe aceasta cale a imbunatatirii raporturilor de schimb in comertul cu strainatatea prin cresterea exportului romanesc de produse finite si reducerea livrarilor de materii prime in strainatate.
Preocupat de gandirea economica a marilor personalitati ale vremii, dupa audierea prelegerii „Istoria industriei romane" a lui A.D. Xenopol de la Universitate, Eminescu avea sa consemneze intr-un articol urmatoarele:
„… dl. Xenopol a aratat relele ce rezulta din starea curat agricola a unei tari. Cel intai rau este o balanta defavorabila a comertului, adeca banii importati (n.n. incasati) in tara sunt in catime mai mica decat acei exportati (n.n. incasati), un rau care de cativa ani bantuie cu osebire Romania, care din cauza unei datorii publice, ce se urca la aproape 50.000.000 lei, apoi din cauza petrecerei a unui mare numar de romani in strainatate, in fine din cauza luxului si a scaderii cumparaturei de producte ale tarii, da in strainatate mai multi bani pe an de cum primeste de acolo. O balanta comerciala defavorabila a aratat d-sa ca este pericolul cel mai mare la care poate fi expusa o societate, aceasta in contra teoriilor liberschimbiste, care afecteaza o nepasare totala, fata de balanta comertului".4
Constientizand rolul balantei in stabilitatea echilibrului economic intern si extern al Romaniei, Mihai Eminescu sintetizeaza conceptia sa moderna privind comertul international:
„Doctrina liberului schimb ce se bucura de atata vaza odinioara, a aruncat multe lucruri intre basmele invinse ale unei politici economice rasuflate; intre acestea era si insemnatatea balantei comerciale internationale pentru viata economica a unui stat. Urmand pe Adam Smith, scoala economista din Anglia si credinciosii ei economisti din Germania au crezut a putea sustine despre balanta comerciala ca este o eroare definitiva invalidata a scoalei mercantile, sau, precum se exprima un autor englez, o „exploded fallacy". Dar precum multe lucruri, declarate moarte de catre teoria liberului schimb, si-au dovedit mai pe urma vitalitatea si dreptul la existenta, tot astfel noua directie critica a economiei politice i-a recunoscut balantei comerciale marea insemnatate ce are pentru viata economica a unei natii, si a supus-o studiului cuvenit. Viata reala si necesitatile practice a unui stat individual sunt mai puternice si mai durabile decat teoriile cu viata scurta ale unei epoci, care crede a putea sterge prin obstructiuni cosmopolite deosebirea de interese dintre diferitele state si rivalitatea sanatoasa si nationala dintre ele".5
In continuare Eminescu precizeaza:
„Teoria economica a liberului schimb spune, precum se stie ca balanta comerciala, adica proportia dintre exportul si importul unei tari, e ceva ce nici nu merita a fi relevat, ceva ce n-are nevoie de-a fi observat si ingrijit de catre economia politica a statului pentru cauza ca un ascendent al importului asupra exportului trebuie in scurt timp sa se echilibreze de la sine…".5
In acest moment, cu o profunzime extraordinara, proprie unui adevarat profesionist, Mihai Eminescu continua:
„Se intelege ca excedentul importului asupra exportului trebuie sa se echilibreze, - dar cum? si cu ce mijloace? Abstractie facand de la balanta nefavorabila cauzata prin imprejurari exceptionale, precum o rea recolta, care se poate intampla in orice stat si care intr-adevar se echilibreaza in curand prin urcarea exportului, vom considera numai cazurile acelor in care exportul ramane in mod permanent indaratul importului, an de an. Aici vom descoperi ca echilibrarea balantei comerciale nu se poate face prin schimb de valori egale, ci numai prin contractarea de datorii".5
Referindu-se la datoria externa, care intre 1877–1899 a fost acumulata an de an, Mihai Eminescu ajunge la o concluzie de o stringenta actualitate, comuna, inclusiv zilelor noastre, respectiv ca aceasta datorie „e in realitate mijlocul prin care economia unui popor, strivita de-o puternica concurenta straina, e pusa in starea de-a consuma ani intregi mai mult decat produce si de-a se bucura dupa teoria liberului schimb de foloasele infinitatii pietelor straine atat de mult, pana ce, prin aceasta laudata ieftinitate, ajunge la faliment".5
Cumularea acestor datorii, o precizeaza cu o clarviziune deosebita Eminescu, „nu poate tinea la infinit; exista o limita a creditului economiei oricarui popor fata cu strainatatea la care ajungand, strainatatea nu mai face credit tarii indatorate sau i-l face in conditii din ce in ce mai grele.
Dar pana s-ajunga o tara de a-si slei cu totul creditul in strainatate, pana ce cursul efectelor si actiunilor ei s-ajunge a scadea atat incat sa nu se mai poata impune pietelor saturate decat cu mari pierderi, pana atunci experienta se invata ca e prea cu putinta ca o tara sa cumpere ani indelungati din strainatate de cum ii vinde si ca nu poate echilibra balanta nefavorabila decat prin datorii din ce in ce mai mari".5
Geniul eminescian merge cu analiza acestui fenomen dramatic mai departe trecand de sfera economicului, patrunzand in implicatiile politice ale dezechilibrului cronic al balantei comerciale. Astfel el subliniaza:
„O balanta continua nefavorabila are insemnatate mai cu seama pentru tarile acelea care, din alte cauze necomerciale sunt deja indatorate fata cu strainatatea. Astfel, de exemplu, un stat, care va voi sa aiba o influenta politica ce sta in dispozitie cu puterea lui, face cheltuieli mai mari decat poate suporta productiunea anuala indigena deci acopera plusul consumat pentru scopuri politice cu datorii contractate in strainatate.
Daca un asemenea stat va avea pe langa greutati financiare si o balanta comerciala, continuu nefavorabila, poate fi sigur ca, pe calea aceasta de degradare economica, va ajunge la faliment".5
Sustinator infocat al curentului protectionist al timpului, Mihai Eminescu il combate mai departe in articolul sau pe parintele liberului schimb utilizand un stil elegant, pe masura caracterului sau:
„Ciudat ca Adam Smith care a cautat sa rastoarne teoria balantei comerciale, gaseste totusi ca balanta intre consumatiunea si productiunea unui popor e foarte importanta pentru economia lui. Nu vedea ca aceasta nu era decat tot vechea teorie a balantei comerciale sub o forma noua. Ucenicii sai ulteriori si cei care l-au anostit, n-au stiut sa pretuiasca aceasta invatatura a maestrului".5
Concluzioneaza apoi cu o viziune demna geniului eminescian ce strabate sfarsitul secolului al XIX-lea pana in zilele noastre:
„Un popor care, an de an, importeaza mai multe marfuri straine, decat e in stare de-a exporta in strainatate din productele muncii sale, va ajunge, durand raportul acesta, ca productiunea sa sa ramaie pururea indaratul consumatiunii".5
Ca un corolar al gandirii sale economice, Mihai Eminescu incheie articolul din ziarul Timpul realizand legaturi consistente intre soldul balantei comerciale care, pe termen lung, daca este negativ inseamna, in fapt, o „durabila dependenta economica", iar daca este excedentar contribuie la „independenta si inflorirea statelor nationale".
„Intelegand bine insemnatatea balantei comerciale pentru comertul international, ne convingem ca din relatiile de schimb dintre deosebitele state rezulta proportiile de puteri economice dintre ele si ca nepunandu-se nici o limita jocului acestor puteri, statul economiceste mai slab e in pericol de a cadea intr-o durabila dependenta economica de concurentul sau mai puternic.
Teoria balantei comerciale e asadar pe deplin valabila pentru independenta si inflorirea statelor nationale. Ea n-a putut fi slabita si tagaduita decat intr-o epoca in care constiinta individualitatii oricarui stat, constiinta ca interesele colectivitatii statului sunt superioare intereselor nationale, a fost inlaturata prin abstractiuni cosmopolite si individualiste".5
Intr-un alt manuscris se regasesc si alte cugetari, din care se detaseaza o judecata de valoare ce strabate timpurile pana astazi:
„… sunt acum doua feluri de exterminari – cea prin sabie, sigur cea mai eficace si cea prin saracie, care este cea adoptata de politica economica a Occidentului, si care este cu putinta atuncea cand un neam rasarit la soare fara civilizatie economica, imiteaza ca copiii formele intelectuale ale culturii straine, fara a avea alaturi corelativul acelei culturi, industria si meseriile".6
Gandirea economica eminesciana prilejuieste un mesaj important transmis generatiilor viitoare. Astfel, dupa 60 de ani de la primul articol pe teme economice redactat de catre Mihai Eminescu, respectiv in anul 1937, Virgil Madgearu preciza in cursul sau de economie nationala:
„Politica economica, ca stiinta, nu poate fi calauzita de idealuri imuabile, nemiscatoare, permanente… . Deci stiinta politicii economice nu poate decat sa ia cunostinta de idealurile si postulatele epocii respective si sa le judece dupa criteriul national, adica sa aprecieze daca efectele urmarite se realizeaza cu cheltuieli economice minime, daca venitul national nu este influentat in rau si daca nu s-ar putea obtine un venit national mai mare pe alta cale".7
Peste timp, ca o punte, academicianul N. N. Constantinescu, referindu-se la contributia eminesciana la gandirea economica romaneasca preciza: „…o cugetare care-si pune problema invingerii subdezvoltarii impuse de sfartecarea, asuprirea si exploatarea straina multiseculara pe care le indurase un popor ce voia sa-si formeze o economie nationala proprie si pe cat posibil moderna, temelie a unui stat national propriu, independent si suveran".8
Este timpul sa decidem tinand seama de indemnurile inaintasilor de varf ai neamului romanesc printre care se inscrie si va ramane pentru totdeauna Mihai Eminescu.

Bibliografie

1. Nechita, C. V. – Mihai Eminescu. Economia Nationala. Studiu introductiv, Editura Junimea, Iasi, 1983, pag. 14.
2. Eminescu, M. – Articol: Icoane vechi si icoane noua, VI, Fraza si adevar, 23 decembrie 1877.
3. Eminescu, M. – Articol: Icoane vechi si icoane noua, II, Paralele economice, 13 decembrie 1877.
4. Eminescu, M. – Articol fara titlu, ziarul Curierul de Iasi, rubrica Noutati, 13 octombrie, 1876.
5. Eminescu, M. – Balanta comerciala, ziarul Timpul, Bucuresti, 31 octombrie 1880.
6. Eminescu, M. – Manuscriptum, nr. 1 (34), anul X, 1979.
7. Madgearu, V. – Curs de economie nationala, Bucuresti, 1937, pag. 211.
8. Constantinescu, N. N. – Preocupari economice in opera lui Mihai Eminescu, Economistul, nr. 876/1997.
 
 

                                                                                Inapoi la cuprins