Dimensiunea umana si sociala
in intelegerea continutului culturii
Lect.drd. Dumitru Batar*
O prima definitie a culturii recunoscuta ca riguroasa din punct de vedere stiintific a fost propusa de catre antropologul britanic E.B. Tylor si presupune „tot acel complex care include cunoasterea, credinta, arta, moravurile, legea, obiceiurile si orice alte capacitati si deprinderi dobandite de om ca membru al societatii".
Incercand o inventariere, A. Moles a descoperit peste 250 de definitii date de-a lungul timpului culturii. De la inceput putem viza continutul axiologic al definitiilor date culturii - ca reprezentand un sistem de valori materiale si spirituale care raspund impreuna la un complex de probleme esentiale incepand cu obtinerea hranei si terminand la polul cel mai inalt, cu creatiile artistice. Depasind aspectul valorilor materiale si spirituale Jan Szczepanski adauga culturii pe langa totalitatea de produse materiale si spirituale ale activitatii umane si valorile si modalitatile de comportare obiectivate si acceptate in anumite colectivitati. Alexandru Tanase intelege prin cultura un patrimoniu de traditii si norme dobandite si cristalizate prin activitatea de munca si cunoastere a generatiilor trecute si prezente, fapt ce ne propune o atentionare din partea lui B. Valade care sustine „Cultura nu este desavarsita ci pe cale de formare, ea este interioritate, apropiere subiectiva a unei serii de continuturi, interpretare libera a cunostintelor dobandite, ea proiecteaza in sanul unei comunitati autentice reconcilierea spiritului subiectiv cu materializarile sociale" (pag. 527).
Avand in vedere problematica fiintei umane ca fiinta sociala I. Aluas considera cultura ca un raspuns la problemele vitale ale omului si ale colectivitatii... raspuns menit sa asigure adaptabilitatea si echilibrul omului la cadrele sociale (forme de organizare a societatii - n.a.) si sa modifice aceste cadre dupa aspiratiile fundamentale... . Cultura continand bunuri culturale, formeaza stilul unei epoci cuprins ca parte in sistemul vast al societatii.
Raportul individ – societate ii „propune" lui D. Gusti trei variante in utilizarea conceptului Cultura:
  1. cultura obiectiva ceea ce presupune bunurile culturale care definesc stilul unei epoci: o opera, o creatie, o teorie, o melodie;
  2. cultura institutionala care este promovata de tipurile de institutii existente: stat, biserica, scoala, organizatii economice etc.;
  3. cultura personala, cea care ar fi rezultatul manifestarilor individului intr-un mediu de valori in care se integreaza si la care se raporteaza in momente de neconcordanta fata de aspiratiile sale.
Desi doar ne-am apropiat de cateva moduri de a defini cultura putem spune ca surprindem ca fundament al intelegerii acesteia: (a) continutul uman, (b) continutul social, atat ca proces, cat si ca fapt.
    1. Continutul uman al culturii rezulta atat din intelegerea omului ca subiect al actului de cultura ca si din intelegerea acestuia ca acel ce isi apropie si foloseste ceea ce a realizat prin cultura. Omul este in acelasi timp subiect si obiect, mijloc si scop pentru cultura, creand actele de cultura prin munca – inteleasa atat ca producatoare de bunuri materiale cat si ca producatoare de valori. „Munca ramane pentru o lunga perioada de timp de acum inainte singurul domeniu al amintitei dezvoltari (este vorba despre dezvoltarea economica si sociala a societatii, n.a.) iar toate formele de activitate umana legate de anumite valori se pot manifesta independent doar dupa ce munca a atins un nivel inalt". (pag. 358)
Trebuie sa sustinem ca in continutul culturii trebuie sa includem atitudinile, opiniile, aptitudinile, credintele, convingerile fiintei umane – care fie ca se manifesta la nivelul spiritului, a intelectului, fie ca se exteriorizeaza in comportamentul sau ne ofera o imagine a fiintei umane care a depasit net caracterul strict natural.
In evolutia sa omul a creat, a produs acte, obiecte, la inceput strict de consum, apoi cu caracter de creatii de cultura care sa urmareasca satisfacerea unor nevoi spirituale, pe langa cele practice. Aceasta disponibilitate l-a indreptatit pe om sa se considere producator si utilizator al culturii prin care si-a identificat personalitatea pe parcursul vietii sale.
De la munca simpla, activitati mestesugaresti, artizanale omul se perfectioneaza, aparand posibilitati pentru creatii artistice, formand sisteme culturale. Munca fiind strict specifica fiintei umane creeaza acesteia atat elementele necesare existentei, cat si pe cele necesare devenirii si evolutiei acesteia. Nu putem insa concepe creatia culturala doar din simpla activitate cu caracter repetitiv, de reproducere a elementelor materiale, ci si ca actiune asupra acestora si deci de transformare continua a lor. Un mod aparent in intelegerea culturii din perspectiva rolului sau asupra fiintei umane, ni-l propune L. Withe sa serveasca trebuintelor spiritului la fel ca pe cele ale trupului, propunandu-ne sa distingem in continutul culturii ca sistem socio-cultural trei ipostaze:
  1. continutul tehnico-economic, care presupune mecanismul de explorare a energiei si punerea ei in serviciul omului;
  2. continutul social, care contine canalizarea si reglementarea comportamentului omului;
  3. continutul ideologic, care este reflectat de catre conceptiile filosofice si de catre arte si se exteriorizeaza in experientele sociale si tehnologice ale fiintei umane.
Constientizand aceste transformari si fiind capabili sa se reprezinte pe ei ca autori, membrii comunitatii dobandesc posibilitatea de actiona asupra propriilor fiinte demiurgice, sau cum sustine S. Freud, prin cultura intelegem tot ceea ce ridica viata umana deasupra conditiilor de animalitate. In felul acesta cultura ca fenomen creator se va reflecta in intreaga viata afectiva, intelectuala, practica a individului, atat ca totalitate a relatiilor materiale si spirituale create in procesul istoric de formare a omului ca om, cat si ca suma a valorilor religioase, morale, filosofice, artistice si stiintifice. Conchizand, M. Herscovitz defineste cultura ca tot ceea ce in mediu este datorat omului, diferentiindu-se si diferentiindu-l de natura.
    1. Continutul social, mediul in care omul isi creeaza elementele necesare existentei si totodata si cultura, este comunitatea in care traieste, societatea existenta doar prin insasi esenta colectivitatii umane.
Fiinta umana definibila ontic si determinist in si prin societate, intreaga actiune de obtinere a elementelor necesare existentei ca si de creatie culturala are o ratiune in cunoasterea si intelegerea procesuala doar in contextul social in care se desfasoara. Aceeasi fiinta umana a putut participa la multe tipuri de actiuni, la multe forme care le-a raportat, le-a reorganizat si le-a exprimat intr-un mod stiintific transformandu-le in obiceiuri, traditii, practici religioase sau comunitare toate reprezentand un mod de manifestare al comunitatii si de aici al societatii – ambele formate din aceste fiinte umane. Credem ca incluzand obiceiurile, traditiile, anumite practici comunitare si continutul culturii il legam pentru a intelege mai clar diferenta dintre cultura, creatie a omului in societate si orice fiinta in afara omului. Fiind de asemenea cunoscuta, ca si postulat, opinia potrivit careia cultura este un ansamblu de cunostinte, credinte, legi, obiceiuri, dobandite de om ca participant direct sau/si indirect la evolutia sociala – Adamson Hoebel concepe cultura ca fiind un rezultat direct al inventiei sociale, putand sa evolueze sau sa dispara odata cu societatea – oamenii cu toate ca actioneaza ca individualitati o fac in sprijinul intregii societati.
Putem fi de acord, de asemenea, ca in conceptul de cultura includem „toate modurile obisnuite de gandire si actiune ale oamenilor – organizarea felului de viata al familiei, modalitatile de aprovizionare cu hrana si de asigurare a adapostului, limba, guvernarea, standardele morale, credintele religioase si formule de exprimare artistica".
Din perspective distincte dar vizand acelasi continut social N. Goodman intelege cultura ca fiind mostenirea invatata si socialmente transmisa, a obiectelor facute de om, a cunostintelor, a parerilor, a valorilor si a prospectiunilor care asigura membrilor unei societati unelte pentru a face fata problemelor cunoscute (pag. 49). Acelasi autor recunoaste apropierea modului sau de intelegere a continutului culturii, de conceptia lui K. Marx care vede rolul culturii in rezolvarea unor trebuinte primare ale omului in societate, alaturi de cele superioare (comunicare, apreciere, realizare, creatie etc.).
Modul concret in care pate fi perceputa cultura ca rezultat al existentei omului in societate ni-l propune Szczepanski care vede cultura ca „totalitatea produselor activitatilor umane, materiale si nemateriale, a valorilor si modalitatilor de comportare obiectuale si acceptate in anumite colectivitati, transmise altora si generatiilor urmatoare". (pag. 64)
Desi nu elimina individul, aceeasi perspectiva sociala o propune si Eduard Spranger, acesta concepand cultura ca un ansamblu de creatii spirituale care intr-un anumit moment se interpreteaza intr-o realitate istorica si care cu un caracter material si spiritual, sunt sustinute in societate dupa un ideal determinat de grupul uman care traieste activ in acest moment. Depasind astfel individul, cultura ne apare ca un ansamblu supraindividual de valori si semnificatii care devine realitate, care traieste intr-o societate.
Pornind de la studii de antropologie, Ralph Linton considera culturile ca sisteme de raspunsuri repetabile comune membrilor unei societati care apar ca o configuratie de comportamente invatate, impartasite si transmise catre acestia si care se formeaza ca moduri de viata.
Incercand o interrelatie atat actionala cat si conceptualizata sociologul francez Guy Rocher sustine ca cultura reprezinta ansamblul articulat al manierelor de gandire, simtire si actiune mai mult sau mai putin formalizate care, fiind invatate si impartasite de mai multe persoane, contribuie intr-un mod obiectiv si totodata simbolic la constituirea acestor persoane intr-o colectivitate specifica si distincta.
Alfred Kroeber si Clyde Kluckman concep cultura ca modele explicite si implicite de comportament acumulate si transmise prin simboluri care constituie realizarea distinctiva a grupurilor umane... si o vad sintetizata in idei traditionale derivate si selectate istoric in special din valorile atasate lor.
Caracterul social al culturii nu a fost ocolit nici de B. Malinovski a carui viziune asupra culturii ne propune o reconsiderare a mentinerii si perpetuarii traditiilor culturale ca elemente preluate ca mostenire de la comunitatile precedente, cultura continand ansamblul raspunsurilor date nevoilor indivizilor din comunitate. Acestia impun ca in cadrul fiecarei culturi sa gasim institutii diferite cu ajutorul carora omul isi apara interesele vitale, continuturi diferite prin care isi realizeaza aspiratiile, coduri de legi si morala diferite care ii recompenseaza virtutile si ii pedepsesc greselile.
Consideram ca pe langa caracterul social si caracterul normativ putem supune atentiei intelegerea culturii ca un ansamblu de practici si de comportamente sociale care sunt inventate si transmise de grup, limba, riturile, cultele, traditia, mitologia si de asemenea vesmintele, locuinta, productiile, manufacturile constituind elemente necesare ale existentei socio-umane. Direct din perspectiva sociala este definita cultura „ca un mod de viata al unui grup social; mediul de viata in intregime creat de om care cuprinde toate produsele materiale si nonmateriale ale grupului care sunt transmise din generatie in generatie".
Tot ca mod de viata propriu unui grup de oameni – este considerata cultura si de catre Mihu Achim, dar care adauga faptul ca acest mod de viata… este raportat la circumstantele unui anumit mediu inconjurator, creat de om si format din produsele materiale si nonmateriale, transmise de la o generatie la alta. In felul acesta autorul sustine trei categorii de elemente constituente culturii:
  1. modul de viata al unui grup uman, ceea ce determina un caracter particular specific unei culturi in functie de elementele caracteristice grupului;
  2. acest mod de viata are loc in circumstantele unui mediu inconjurator si care la randu-i influenteaza evolutia grupului;
  3. modul de viata este compus din formele din productia materiala si nonmateriala transmise de la o generatie la alta.
Incercand o optiune globalizanta suntem absolut in asentimentul autorilor care inteleg cultura ca mod de viata al unei populatii, ca totalitate de forme simbolice care determina conceptiile si modalitatile practice de participare la viata sociala. Asemenea optiuni conduc spre intelegerea unor atribute ale culturii ca practica sau sistem de actiuni observabile, care sa conduca spre identificarea unor cai alternative de exprimare a conduitelor in raport cu selectia unor anumite solutii in rezolvarea concreta a unor probleme ale convietuirii sociale.
Propunand doua moduri de a intelege cultura in societate, a) ca dat (s.n.) si b) ca proces putem supune atentiei ca definitii:
  1. cultura reprezinta tot cea ce intreprinde omul pentru a-si intelege, explica si dezvolta propria-i existenta;
  2. cultura presupune toate elementele materiale si spirituale, utilizate in decodificarea simbolurilor care reflecta existenta umana.
Spre deosebire de aceste tipuri de intelegere, Eduart T. Hall, ne supune atentiei conceperea culturii prin modelul comunicational – ca un mod in care noi toti suntem modelati, turnati si ca un mod profund si persistent de control asupra comportamentelor noastre.
Importante pentru cunoasterea si intelegerea continuturilor culturii sunt modelele propuse pentru investigare acestor continuturi in societati din care in urma unei selectii subiective propunem:
  1. J. G. Frazer: Chestionar pentru cercetarea universala a faptelor de cultura, care urmareste:
  1. Cl. Wissler: sustine ideea potrivit careia cultura este modelata, configurata si neadresata in patternuri. Pentru Wissler un model cultural este o grupare de complexe, de elemente, intr-o forma organizata mai cuprinzator de trasaturi specifice unei culturi – care poate fi redata ca o schema de patternuri culturale.
  1. Mai aproape de noi, UNESCO a elaborat „Nomenclatorul sensului Cultura":
Surprindem neincluderea in aceste categorii a educatiei, moralei, stiintei, religiei xa si a metodologiei abordate in a le studia.

                                                                        Inapoi la cuprins