Limbajul militar

Lect.univ. MARIOARA PATESAN
Asist.univ. CORNELIA AXINTE

    Invatarea unei limbi straine de catre studentii de o anumita specialitate – in cazul nostru studentii militari – implica anumite probleme specifice. Este vorba de predarea, respectiv asimilarea unui limbaj de specialitate. Se pune problema necesitatilor si a nevoilor de limbaj specializat (unii lingvisti vorbesc de o limba speciala) la un anumit nivel de studiu. Se vorbeste despre noi concepte strategice, de „oferta", care poate furniza raspunsuri imediate nevoilor cursurilor cu obiective specifice, care ar fi semnul integrarii beneficiarilor cursurilor in activitatea cotidiana. Mai precis, este vorba de adaptarea lexicului de specialitate la nevoile cursantilor. Profesorul de limbi straine trebuie sa ia in considerare si momentul oportun de a introduce limbajul militar, inainte de a analiza necesitatile sistemului sau nevoile imediate ale cursantilor. Studentul trebuie sa aiba un bagaj lexical si gramatical suficient de bogat pentru a fi gata de a inmagazina noi cunostinte speciale. Acum ar trebui mentionat si necesitatea unui numar suficient de ore de limbaj uzual inainte de a se trece la limbajul de specialitate, ore care in realitate se reduc de la an la an.
    O alta problema care e mereu discutata este cea a obiectivelor cursului: scopul este ca studentii sa poata comunica in scris sau oral, sa poata fi folositi ca traducatori sau ca translatori dar in primul rând sa inteleaga si sa se faca intelesi de partenerii lor de breasla in cadrul misiunilor militare comune. In functie de aceste obiective, ca si de nivelul lor de studiu al limbii profesorul va alege modalitatea de abordare a problemelor, cursul propriu-zis, metodele si procedeele considerate a fi cele mai indicate.
    Pe lânga aceste probleme legate de studenti, mai exista si o alta, aceea a profesorilor de limbi straine care trebuie sa se specializeze in predare. Nu vom fi doar profesori de limba straina, ci vom utiliza in mod frecvent un alt limbaj – cel militar. De aici, necesitatea cooperarii permanente cu lectorii de specialitate (tactica, sisteme de armament etc.) pentru a ne informa noi insine si bineinteles necesitatea altor surse de informare, cât mai noi, pentru a evita situatiile jenante când am putea primi „lectii" de la studenti, care au studiat problemele pe care noi le expunem in limba straina.
    Abordând problema limbajului de specialitate – in orice limba – trebuie spus de la bun inceput ca acesta este imprumutat din lexicul general al limbii respective, cuvintele fiind cunoscute dar contextul este cu totul altul, deci sensul este schimbat.
    Putem aminti o clasificare a vocabularului pe care lingvistii o accepta si anume: vocabularul tehnic – care este specific unei stiinte sau unei tehnici. Este vorba de vocabularul care furnizeaza terminologia. Sa amintim câtiva termeni folositi in descrierea armamentului sau a tehnicii de lupta: le fisil, le canon, le chien du fusil in franceza sau the magazine, the rear sights, the tank in engleza. In acest context se utilizeaza un lexic complex de intelegere maximala, dar cu folosire limitata intr-un sector de activitate foarte redus – in cazul nostru, terminologia militara.
    Vocabularul stiintific – este situat intre vocabularul uzual al limbajului cotidian si limbajul tehnic. Sensul cuvintelor, al expresiilor este dat de context si ne vom gasi in situatia ca acelasi cuvânt, de exemplu, „operation" sa aiba cu totul alt sens in domeniul militar: Le chef a ordonne que l'operation commence a 8h sau The commander ordered the operation to start at 8.
    Pentru a intelege limbajul transmis, studentii trebuie sa cunoasca cuvinte din lexicul general care au devenit specifice prin integrarea in lexicul complex de specialitate – continutul unui text specializat este intotdeauna precis, fara ambiguitate. Paul Miclau remarca si el existenta celor doua limbaje – tehnic si stiintific, mentionând insa faptul ca primul este foarte concret, al doilea fiind abstract. Daca revenim putin, limbajul tehnic este referential, concret, ne trimite la obiecte, instrumente, motoare, instalatii etc., pe când limbajul stiintific ne implica in sfera studiului, a omului, deci e abstract. Oricum pentru a intelege si utiliza limbajul de specialitate trebuie sa cunoastem partea comuna, asa numitul „trunchi comun" care ne ofera posibilitatea comunicarii in domeniul specializat.
    Dupa Gh. Has, exista trei cerinte in ceea ce priveste limbajul de specialitate:
- nevoia de descriere;
- nevoia de transmitere de informatii, de cunostinte, cu ajutorul unei terminologii coerente, acceptata de toata lumea;
- nevoia de norme aplicabile la orice transmitere de cunostinte.
    In ceea ce priveste lexicul propriu-zis, trebuie sa amintim faptul ca el trebuie adaptat la cerintele dezvoltarii societatii, a relatiilor sociale, economice, politice, militare. Ca atare remarcam o imbogatire a limbajului datorita unor surse interne sau externe. In cazul limbajului militar observam o „internationarizare" a sa, vorbind de limbaj N.A.T.O..
    In concluzie, intre limba curenta, lexicul general deci si limbajul de specialitate exista o zona de interferenta. S-a constatat ca aproape 80% din cuvintele fundamentale ale unei limbi sunt utilizate in limbaj stiintific.
    Dar limbajul de specialitate nu presupune numai lexic, acesta fiind completat de limbajul iconografic. Multitudinea de scheme, diagrame, harti, fotografii, filme etc. completeaza in mod fericit vocabularul utilizat, astfel incât intelegerea sau dobândirea de noi cunostinte este facilitata. Poate ca aici este potrivit sa amintim si rolul „simbolului", aceasta cuprinzând nu numai semne, ci si litere. Or, terminologia militara abunda in simboluri: A.F.T., N.A.T.O., A.B.C., A.P. etc. Pentru a le intelege, studentii militari trebuie sa cunoasca terminologia adecvata. Aceasta nu poate fi invatata mecanic. Dobândirea unui limbaj de specialitate presupune o buna cunoastere a limbii straine, a limbajului uzual si in acelasi timp a regulilor gramaticale necesare unei bune si exacte comunicari in scris sau oral. De aceea credem ca introducerea limbajului militar trebuie introdus dupa o temeinica analiza a nivelului de cunoastere a limbajului uzual si nu la comanda – avem in vedere multitudinea treptelor de performanta la care se gasesc studentii in anul 3 când se presupune ca toti trec la studiul limbajului de specialitate, indiferent ca unii au in spate 8, 6 sau doar 2 ani de studiu al limbii straine. Sugeram aici ca o mai mare autonomie a profesorilor, in special cei de limba engleza, dar nu numai, in alegerea momentului oportun de introducere a limbajului de specialitate daca dorim sa obtinem si rezultate bune. La urma urmei exista un singur obiectiv – cunoasterea cât mai buna a unei limbi straine.

    Note bibliografice
Miclau P. si colab, Introduction a l'etude des lanques de specialite, Bucuresti, 1980
Has Ghorghe, Les lanques de specialite, Cluj, 1989
Francais dans le monde, Publics specifique et communication specialisee, aug.-sept. 1990
Tom Hutchinson, Alan Walters, English for specific purposes, Cambridge University Press
Pauline Robinson, ESP Today, Ney York, 1991
John Swales, Episodes in ESP, Ney York, 1985
Roman D., Indrumari metodice pentru predarea limbii si literaturii franceze, Cluj, 1984