"The Knowledge-Based Organization" si distinctii la AFT


Cea de-a XXIV-a Conferinta Stiintifica Internationala "The Knowledge - Based Organization" (KBO) 2018 are loc, in perioada 14-16 iunie, la Academia Fortelor Terestre "Nicolae Balcescu" din Sibiu. La editia din acest an s-au inscris 226 de autori din institutii de invatamant superior si centre de cercetare din Romania, Bulgaria, Cehia, Grecia, Polonia, Portugalia, Slovacia, Ungaria si Estonia, care au elaborat, in total, un numar de 161 de lucrari.

Vineri, 15 iunie, in cadrul ceremoniei de deschidere a conferintei, in urma deciziei Senatului Universitar al AFT, a fost conferit titlul de "Senator de Onoare" unor personalitati marcante care au contribuit la cresterea prestigiului institutiei noastre. Titlurile au fost inmanate domnilor prof.univ.dr. Sabin Luca, manager al Muzeului National Brukenthal, domnului lect.univ.dr. Silviu Bors, manager al Bibliotecii Judetene Astra si domnului conf.univ.dr. Alexandru Dan Smarandache, din cadrul Universitatii "Lucian Blaga" Sibiu. In semn de apreciere pentru inaltul profesionalism si sprijinul deosebit acordat Fortelor Terestre, domnului col. (r) prof.univ.dr.ing Vasile Nastasescu i-a fost conferita Emblema de Onoare a Fortelor Terestre.

De asemenea, Ambasadorul Extraordinar si Plenipotentiar al Romaniei in Republica Federala Germania, scriitorul si jurnalistul sibian Emil Hurezeanu a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei Fortelor Terestre "Nicolae Balcescu". Excelenta sa, Emil Hurezeanu, un om al urbei si un prieten ales al academiei, si-a pus amprenta definitiv pe proiectele si evenimentele la care a fost initiator, dar si participant activ in circuitul academic national si international din care face parte Academia Fortelor Terestre "Nicolae Balcescu".

In incheierea evenimentului, Ansamblul "Gura Izvorului" din Vatra Moldovitei a sustinut un moment artistic spre incantarea celor prezenti.

KBO ofera oportunitatea pentru cadre didactice, specialisti, cercetatori si practicieni sa se intalneasca, sa disemineze cunostinte si rezultate ale activitatii de cercetare stiintifica, sa faca schimb de idei cu privire la o gama larga de subiecte care se inscriu in tematica organizatiei bazate pe cunoastere.


Album foto
Foto: Cosmin Roman si Elena Andrei



© 2016 Academia Fortelor Terestre "Nicolae Balcescu". All rights reserved.