CEREMONIE MILITARA CU MULTIPLE SEMNIFICATII LA AFT


Astazi, 9 mai, in Academia Fortelor Terestre „Nicolae Balcescu” din Sibiu, soldatii profesionisti, seria I-2024, au participat la ceremonia militara dedicata prezentarii drapelului de lupta al unitatii, simbolul onoarei, vitejiei si gloriei militare care evoca trecutul de lupta al poporului roman pentru libertatea nationala si traditiile unitatii.

In acelasi cadru festiv, soldatilor profesionisti le-a fost prezentat steagul de identificare al Academiei Fortelor Terestre „Nicolae Balcescu” din Sibiu, pe care este inscrisa deviza institutiei „SEMPER UNA”, in traducere „MEREU IMPREUNA”.

Festivitatea s-a incheiat cu inmanarea armamentului individual, solemnitatea momentului reprezentand un transfer al responsabilitatii asumate de a servi cu credinta Patria, de a apara cu orice pret unitatea, suveranitatea si independenta Romaniei.

Felicitari pentru alegerea carierei militare si mult succes in misiunile incredintate!


Album foto


© 2016 Academia Fortelor Terestre "Nicolae Balcescu". All rights reserved.