În 27 mai 2025, arhimandritul Hrisostom, de la Sfânta Mănăstire Putna, a fost oaspetele de seamă al Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, unde s-a întâlnit cu studenții și cadrele didactice în cadrul proiectului „Dialoguri duhovnicești”. Evenimentul a reprezentat un moment de reflecție spirituală și apropiere între viața militară și valorile creștine, oferind participanților prilejul de a primi sfaturi duhovnicești și de a adresa întrebări legate de provocările vieții cotidiene și profesionale.
Această întâlnire se înscrie în seria de activități organizate în baza protocolului de colaborare încheiat între Statul Major al Forțelor Terestre și Sfânta Mănăstire Putna, care își propune să întărească legătura dintre Biserică și Armată. Prin astfel de inițiative, studenții militari sunt sprijiniți în formarea lor nu doar profesională, ci și spirituală, contribuind la dezvoltarea unui caracter echilibrat, bazat pe principii morale solide.