LA MULȚI ANI, AFT!

Marea familie a Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu a sărbătorit astăzi, 13 iunie, 178 de ani de existență a învățământului militar românesc.

Evenimentul a debutat, pe platoul instituției, cu ceremonia militară dedicată acestui moment de referinţă și a continuat cu Ziua Porților Deschise, prilej cu care vizitatorii au avut ocazia să participe la tururi ghidate ale amfiteatrelor, sălilor de specialitate, ale bazelor sportive și de instruire, să vizioneze exerciţii demonstrative, expoziţii de echipament şi tehnică militară şi, nu în ultimul rând, să asiste la momente artistice susţinute de Muzica Militară a academiei.

Ne-am bucurat să avem astăzi, alături de noi și persoanele care au contribuit la formarea multor generaţii de ofiţeri şi care, totodată, au fost parte a procesului de transformare a academiei într-un centru de excelenţă în domeniul educaţional şi al cercetării ştiinţifice.

În discursul său, comandantul Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, col. Dumitru TODOSIUC, a transmis: „Astăzi aniversăm 178 de ani de existență a învățământului militar românesc, o întreagă istorie a tuturor generațiilor care s-au format de-a lungul timpului, pentru a conduce subunități, unități sau mari unități, atât în vremuri de liniște, cât și în cei mai întunecați ani ai existenței țării noastre. […] Dacă, Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu se bucură de un renume național și internațional, se datorează, în mod deosebit, dumneavoastră, studenților, cadrelor didactice, instructorilor militari şi personalului administrativ, care prin profesionalism și dedicare ați menținut sus standardele de calitate specifice învăţământului militar superior.”

La ceas aniversar, în semn de apreciere pentru îndeplinirea ireproșabilă a misiunilor și obținerea de rezultate meritorii în procesul instruirii, șeful Statului Major al Forțelor Terestre, gl.lt. Ciprian Marin, a conferit Emblema de Onoare a Forțelor Terestre, domnilor: col. Răzvan BARBU, lt.col. Alexandru BABOȘ, pcc. Lucian TOFALVI.

De asemena, în semn de apreciere pentru rezultate în activitatea desfășurată în arma și specialitatea militară de care aparține, s-a conferit Emblema de Merit în Serviciul Armatei României, clasa a III-a, plt.adj.p. Alexandru-Ion GHIȚĂ.

Academia Forţelor Terestre înseamnă astăzi tradiţie, recunoaştere şi valoare academică, iar acest lucru se datorează atât corpului didactic care, în timp, şi-a intersectat traiectoria profesională cu această instituţie, cât și generaţiilor de absolvenţi, vectori de promovare a imaginii Armatei României în țară și străinătate.

La mulți ani, Academiei Forțelor Terestre!

SEMPER UNA!


Album foto
Foto: Daniela Oană, Roxana Vasiliu, Cristian Buliga
Text: Cristian Buliga

© 2016 Academia Fortelor Terestre "Nicolae Balcescu". All rights reserved.