EMOȚIILE UNUI NOU ÎNCEPUT ÎN AFT

Prima săptămână în calitate de cadet în Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu este caracterizată de un amestec de emoție, entuziasm și dorință de cunoaștere, dar și de asumarea responsabilităților specifice statutului de viitor ofițer.

După parcurgerea etapelor administrative și specifice începutului de parcurs educațional, noii cadeți s-au familiarizat cu particularitățile conduitei militare, prin încadrarea într-un program strict și organizat.

Astăzi, în cadrul activităților de acomodare, cadeții au avut oportunitatea de a cunoaște în detaliu campusul universitar, facilitățile de instruire și de practicare a sportului și de a vizita expoziția statică de echipamente, armament și tehnică militară. De asemenea, au vizitat Școala de Instruire pentru Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică.

În cursul după-amiezii, vor asista la o tragere demonstrativă organizată de Centrul de Pregătire Militară în Poligonul Automatizat Poplaca.

Le urăm tuturor mult succes în parcursul lor academic și militar!


Album foto

© 2016 Academia Fortelor Terestre "Nicolae Balcescu". All rights reserved.