Astăzi se împlinesc 173 de ani de la trecerea la cele veșnice a istoricului, publicistului și revoluționarului pașoptist Nicolae Bălcescu, personalitate emblematică a culturii și istoriei românești și patron spiritual al Academiei Forțelor Terestre. Prin opera și activitatea sa vizionară, Nicolae Bălcescu a pus bazele modernizării armatei române și a creat premisele înființării primei școli de ofițeri din țările române, deschisă în 1847 la București.
Devotamentul său față de idealurile de libertate, unitate și progres social, precum și sacrificiul făcut pentru aceste valori, rămân și astăzi un model pentru generațiile de militari și pentru toți cei care slujesc cu responsabilitate și onoare interesele națiunii.
În semn de respect față de contribuția sa excepțională la evoluția gândirii politice și militare românești, întregul personal al academiei a participat la o ceremonie în cadrul căreia a fost depusă o coroană de flori la bustul său din incinta instituției.
Muzeograful academiei, dr. Cosmin Roman, a evocat, într-un discurs amplu, personalitatea celui care a fost Nicolae Bălcescu: „Ca istoric el a demonstrat, în condiții deosebit de grele, într-un moment în care istoriografia românească modernă abia își așeza temeiurile, că are capacitatea de a scrie istoria nu numai cu talentul unui mare scriitor, cu clarviziune și rară putere de a discerne cursul trecutului, ci și ca un mare patriot, explicând prin lucrările sale necesitatea unității românilor ca națiune. (...) Opera lui Nicolae Bălcescu, elaborată în mai puțin de 9 ani, însumează 22 lucrări publicate în timpul vieții sale, 4 lucrări postume, iar alte 4 lucrări îi sunt atribuite de istorici deși acestea nu au fost semnate. Studiile sale au abordat o tematică variată din care nu au lipsit temele de istorie socială, biografiile istorice și articole politice. (...) La 100 de ani de la moartea lui Nicolae Bălcescu, la 13 decembrie 1952, Școala Militară de Infanterie a primit numele marelui revoluționar și istoric pașoptist ca o recunoaștere a eforturilor sale în fondarea învățământului militar românesc. Indiferent de epoca în care a activat instituția noastră sau de forma sa de organizare, numele lui Nicolae Bălcescu a fost și este în continuare păstrat la loc de cinste.”
Veșnică amintire unui mare român, a cărui contribuție continuă să inspire și să dea sens formării liderilor militari ai României!