Ziua Culturii Naționale, celebrată prin poezie și dialog la Sibiu

Cultura reprezintă un liant esențial între generații, un mijloc prin care valorile se transmit și se consolidează în timp și un reper fundamental al identității noastre. La împlinirea a 176 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, cadeții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu au marcat acest moment prin activități dedicate poeziei, lecturii și dialogului.

Evenimentul a debutat în biblioteca instituției, unde au fost recitate versuri eminesciene și s-au purtat discuții despre opera și moștenirea literară a „Luceafărului Poeziei Românești”. Activitatea s-a desfășurat cu sprijinul personalului bibliotecii și al colegului nostru, scriitorul Decebal Todăriță.

Manifestările au continuat la Biblioteca Județeană ASTRA, în cadrul unui eveniment cultural amplu, care a inclus momente artistice susținute de actori ai Teatrul Național „Radu Stanca”, alături de elevi și studenți din municipiul Sibiu.


Album foto

© 2016 Academia Fortelor Terestre "Nicolae Balcescu". All rights reserved.